MotoGP Qatar: Lorenzo și Yamaha dau tonul în noul sezon

MotoGP Qatar: Lorenzo și Yamaha dau tonul în noul sezon

Sezonul 2016 a debutat la Qatar cu multe întrebări. După 22 de tururi cât a durat cursa de la Losail, multe necunoscute și-au găsit rezolvarea, în timp ce altele puține, dar fundamentale mai așteaptă încă să fie rezolvate.

Tensiunea era mare în paddock-ul MotoGP-ului, joi seară, înaintea antrenamentelor, iar duminică după cursă s-a amplificat parcă și mai mult. Dacă pe parcursul testelor de iarnă, Valentino Rossi și Jorge Lorenzo s-au ignorat, pe ici pe colo Rossi a mai glumit în stilul caracteristic referitor la atmosfera din boxa Yamaha, în timpul weekend-ului de cursă și după atmosfera și așa încărcată de electricitate s-a tensionat încă puțin.

Problemele au apărut sâmbătă la finele sesiunii FP4 când Rossi l-a acuzat prin gestică pe Jorge Lorenzo că l-ar fi încurcat pe pistă. Spaniolul a tăcut atunci, dar a dat replica la finele cursei, când la conferința de presă a afirmat empatic că victoria din Qatar 2016 a fost între primele 3 cele mai importante succese de la clasa mare. Cu siguranță nu s-a referit la faptul că a luptat cu Iannone în debutul cursei, sau cu Dovizioso spre final, ci la faptul că a fost tot weekend-ul mai rapid ca Rossi și nu oricum ci cu o medie de aproximativ 0.3 secunde pe tur.

Un alt succes personal al lui Lorenzo, în fapt o continuare a celui de anul trecut, spaniolul a reușit din nou să găsească setup-ul optim al motocicletei, care să lucreze bine cu pneurile Michelin pe porțiunile virajate ale circuitului.

Aici specialiștii care urmăresc pas cu pas fiecare pilot în parte vin cu o teorie interesantă: Din tot plutonul de 21 de piloți doar doi au înțeles pe deplin cum se comportă gumele Michelin și pot ataca virajele fără ezitare, împingând motocicleta spre limite- aceștia sunt Jorge Lorenzo și Maverick Vinales. Toți ceilalți piloți acordă încă respectul cuvenit noilor cauciucuri franceze. Posibil ca în ecuație să mai intre un pilot la care nimeni nu s-ar aștepta, însă pe Hector Barbera de la Avintia trebuie să îl mai urmărim până la debutul sezonului european. În cazul său mai sunt și alte particularități ce țin de bucătăria internă a celor de la Ducati.

Contrar așteptărilor ca timpii cu noile gume să fie mai slabi ca în 2015, cursa din Qatar a durat cu 7 secunde mai puțin, ceea ce înseamnă că timpii de tur au fost în medie cu 0.319 secunde mai buni. Tot cu această diferență de timp Jorge Lorenzo și-a îmbunătățit recordul pe tur, anul acesta timpul de fastest lap fiind de 1.54.927.

Marea dilemă, putem spune chiar păcăleală, a fost la aprecierea comportamentului gumelor spate hard, respectiv a celor soft. Dintre protagoniști, Lorenzo a încălțat guma hard, în timp ce Iannone și Dovizioso au mizat pe specificația soft. Aceasta trebuia să ofere aderență maximă și să își păstreze proprietățile de toată durata cursei. Adevărul a fost că guma hard a oferit exact aceleași beneficii, ba le-a și amplificat, lucru se pare cunoscut de Jorge Lorenzo încă din teste.

Valentino Rossi a recunoscut la finele cursei că mai pregnant decât anul trecut, alegerea pneurilor a fost o decizie strict a pilotului, în funcție de feelingul înregistrat în antrenamente. De cealaltă parte a garajului, Lorenzo a mai repurtat o mică victorie în ce privește setarea generală a motocicletei, prototipul său având mai multă apăsare aerodinamică pe față dată de contestatele aripioare redescoperite de Ducati anul trecut. Păstrând proporțiile, Yamaha lui Lorenzo și-a păstrat aspectul de motocicletă și nu s-a transformat în avion precum Ducati-urile GP16.

În garajul Honda Repsol, antiteza dintre piloți a fost mult mai mare ca la Yamaha. Marc Marquez a înțeles care sunt slăbiciunile motocicletei și faptul că setup-ul testat în prima zi de antrenamente nu oferă confortul necesar pentru întârzierea reprizelor de frânare, astfel că începând de vineri a revenit la setările folosite în ultimele teste. Rezultatele s-au văzut imediat. Dacă în FP1 Marc s-a situat la 0.8 secunde de Lorenzo, în FP2 ecartul a scăzut la 0.013 secunde față de Iannone de la Ducati.

În cursă, Marquez a urmat întocmai strategia gândită de mentorul său Emilio Alzamora, maestrul acumulării de puncte vitale în campionat. Marc nu a forțat peste limitele motocicletei, precum în 2015, ci după ce a luat pulsul lui Lorenzo și a piloților Ducati s-a mulțumit să lupte pentru poziția a treia cu Valentino Rossi, pradă mult mai ușoară decât băieții cu aripioare din față. Dani Pedrosa în schimb s-a chinuit cu motocicleta întreg weekend-ul, iar în cursă a avut propria luptă cu Maverick Vinales, la mare distanță de cvartetul fruntaș.

Pentru început Marquez, a reușit să minimizeze pagubele, însă urmează de văzut cum se va comporta motocicleta și pe circuitele mai lente, cu succesiuni de viraje ce necesită schimbarea raporturilor de putere pe care le poate pune la dispoziție nărăvașul motor japonez. Ironia ar fi că pe măsură ce Ducati se îmblânzește și devine un prototip manevrabil, Honda trece în postura calului nărăvaș. Mai este și aspectul evoluției: dacă la Ducati sunt cel puțin 3 piloți titulari, punându-l și pe Scott Redding, care alături de testerul Casey Stoner pot oferi o direcție de urmat, la Honda doar Marc Marquez poate discuta cu tehnicienii despre doleanțele sale.

Ducati GP16 este revelația sezonului, mult mai aprope de Yamaha ca și elasticitate a propulsorului și pentru moment cu un pas în fața celor de la Honda. Rămâne de rezolvat problema piloților care nu sunt încă, posibil nici să nu ajungă vreodată la nivelul lui Lorenzo sau Rossi. De la Dovizioso nu mai putem spera mare lucru, acesta jucând acum în aceeași ligă cu Dani Pedrosa. Rămâne de văzut în ce măsură locul secund obținut în Qatar îi va ridica moralul pentru restul sezonului, sau această performanță va fi printre puținele din sezon. Dovi își va juca în 2016 ultima carte pentru a rămâne la o echipă de uzină, cu șanse la victorii, asemenea lui Pedrosa de la Honda. Probabil este o chestiune de săptămâni până ce plecarea lui Dani va fi oficială, direcția probabilă fiind KTM alături de Bradley Smith.

Suzuki au făcut un pas hotărât spre podiumul constructorilor dominat de Yamaha, Honda și Ducati, însă ne așteptam la puțin mai mult. Albaștrii au dezamăgit la viteza de top și la feeling-ul dat de furca față. Maverick Vinales s-a plâns de instabilitatea motocicletei, neputând să se apropie de Honda lui Pedrosa. În cazul lui Aleix Espargaro, deja licențiat de la echipă, situația este mult mai gravă. În antrenamente nu a găsit un setup adecvat, ba mai mult a scăpat motocicleta în decor de două ori, în antrenamente și calificări. În cursă a rulat solitar, ținând la respect Ducati-ul Aspar al lui Laverty și Aprilia lui Bautista.

La Aprilia încă nu există presiunea rezultatelor, 2016 fiind primul an în care echipa din Noale concurează cu un prototip 100%. Motocicleta pe hârtie oferă performanțe asemănătoare cu celelalte uzină, însă lipsa testelor, implică evaluarea prototipului în regim de cursă, în prima parte a sezonului. Odată scoasă din limita de confort, Aprilia pierde aderența față, iar astfel se explică aventurile lui Bradl prin iarba sintetică de la Qatar.

Dintre privați a impresionat Cal Crutchlow pe o Honda RC213V pregătită de echipa LCR, acesta rulând pe poziția a cincea până în momentul în care electronica considerată ”blindată” a cedat.

În grupul format de Crutchlow și piloții Tech 3, Pol Espargaro și Bradley Smith, s-a infiltrat și senzația testelor de iarnă, Hector Barbera, ce pilotează un Ducati cu 2 ani mai vechi decât cele de uzină. Ipoteza cum că gumele Michelin se vor adapta perfect cu prototipul GP14.2 s-a adeverit, Barbera rulând confortabil în top 8.  De la Tech 3 sau LCR putem spera la un podium miraculos (victoriile sunt excluse), însă de la Barbera e greu de crezut.

Ceea ce nu s-a văzut, a fost nivelul real de performanță al modelelor GP15 de la Ducati. Danilo Petrucci s-a retras din campionat pentru cel puțin 3 curse, în urma complicațiilor apărute la accidentarea din testele de iarnă, în timp ce socotelile de acasă ale lui Redding nu s-au potrivit cu realitatea din teren. Pilotul britanic a promis un loc 6 în cursă, însă în realitate de fost devansat de Vinales, piloții Tech 3 și Barbera.

Ecarturile dintre concurenți s-au diminuat simțitor, lucru care ne încântă. Practic, înafară de Aprilia cam toată lumea poate spera la clasări în top 10. Pentru moment din grafic se exclud piloții Aspar care nu se ridică la nivelul motocicletei Ducati GP 14.2 și perechea de la Marc VDS. Miller încă pilotează neconvingător, în timp ce perfecționistul Tito Rabat se află în faza de acomodare la clasa regină.

Doar timpul și răbdarea HRC va dovedi dacă perseverența poate ține locul talentului, sau cele două caracteristici trebuie să coexiste. La Moto2 am văzut ce pot face testele prelungite pe fiecare circuit, la acea clasă se pot face teste nenumărate cu un șasiu echipat cu un motor Honda CBR600 de serie, însă la clasa mare prototipul nu stă la discreția piloților, iar diferența dintre un Superbike și prototipul RC213V sunt ca de la cer la pământ.

Etapa următoare din MotoGP se va desfășura în Argentina, pe circuitul Termas de Rio Hondo, în data de 3 aprilie.