Raliul Sibiului: un nou început

Raliul Sibiului: un nou început

Dan Gîrtofan s-a impus în raliul Sibiului grație greșelii lui Simone Tempestini de pe prima probă. Brașoveanul a fost însoțit pe podium de Edwin Keleti și Florin Tincescu. Adrian Răspopa își mai trece în cont o victorie la 2WD, iar Norbert Maior a fost cel mai rapid la Cupa Dacia.

Prima probă a raliului a adus și o mare surpriză, campionul en-titre fiind nevoit să oprească după ce rupe suspensia stânga-spate a Fordului Fiesta R5. Astfel, Gîrtofan termină PS1 cu cel mai bun timp, urmat de Keleti și Tomiță. Din cauza problemelor survenite la sistemul de comunicație, coborârea de pe Păltiniș este anulată, echipajele parcurgând traseul în regim de etapă.

A doua zi de concurs îl are ca personaj principal pe Tempestini Jr. care revine în joc datorită regulii SuperRally și își adjudecă 8 din cele 10 speciale. Cu un asemenea parcurs, el ajunge la finalul raliului cu al 5-lea timp în clasamentul general. Dan Gîrtofan a avut un ritm constant, câștigând pe prima specială a zilei, iar mai apoi ținându-se la câteva secunde în spatele lui Simone pe fiecare probă. Avansul față de urmăritori l-a făcut să nu riște vreun abandon. Pentru Rareș Tomiță a doua zi a raliului a fost departe de ce și-ar fi dorit. A început-o pe poziția a doua în clasamentul general urmând ca pe PS7 să o piardă în fața lui Edwin Keleti și să fie dat jos de pe podium pe PS10 de către Florin Tincescu.

Adrian Răspopa n-a avut adversar în clasamentul dedicat mașinilor cu două roți motrice, în ciuda eforturilor depuse de Florin Crișan și Mihai Manole care nu au reușit decât să-i fure câte o specială. O ieșire în decor îl face pe Florin Crișan să piardă ultima treaptă a podiumului, fiind depășit de Adrian Teslovan. Așadar, Răspopa își mai trece în cont încă o victorie, un început excelent pentru băcăuan, în ciuda problemelor financiare care aproape l-au făcut să absenteze la această etapă.

Clasa 9 îl are și de această dată ca protagonist pe Norbert Maior care până la Power Stage a pilotat fără greșeală. Probabil din cauza vârstei fragede, acesta are parte de un tête-à-queue care îl face să piardă victoria la clasă spre bucuria lui Csongor Szabo. Podiumul a fost închis de Peter Kelemen cu al său Suzuki Swift Sport.

În ceea ce privește organizarea, după cum am scris și în preview, ne bucură amplasarea superspecialei în oraș. Din câte am observat, numărul spectatorilor, atât pe marginea acesteia cât și pe toate probele a fost destul de mare, definitoriu aș putea zice pentru menținerea Sibiului în CNR. Au existat și probleme, cea mai mare fiind anularea PS2 din cauza comunicațiilor radio.

Credit foto: Attila Szabo.