Formula E: Cel mai rapid tur trimite titlul către Sebastien Buemi

Formula E: Cel mai rapid tur trimite titlul către Sebastien Buemi

După ce Buemi a egalat situația în clasament grație celor trei puncte pentru pole, unii se gândeau la posibilitatea unei finale de tip ”Suzuka 1990”. Culmea, chiar s-a produs acroșajul dintre cel doi protagoniști, care au sărit apoi în mașinile de rezervă și s-au duelat pentru miza devenită capitală: cel mai rapid tur în cursă și cele două puncte aferente. Buemi a devenit astfel campion, iar Renault a luat titlul la echipe după succesul lui Nico Prost.

Avantajul tehnic de care s-a bucurat echipa de uzină e.dams Renault în al doilea sezon a fost ilustrat și în ultima ședință de calificări de la Londra. Nimeni nu s-a putut apropia de cei doi piloți ai grupării conduse de Driot și Alain Prost, într-o sesiune previzibilă de această dată. Nu am mai avut nici ploaie, nici vreo altă loterie a erorilor, iar Nico Prost a putut să se intercaleze facil între polemanul Buemi și adversarul său, Lucas di Grassi. Dacă în prima manșă de la Londra, secundul lui di Grassi a jucat un rol important, acum era scos din calcule, însă Buemi avea ”scutier”.

Formula E Londra 1: Nicolas Prost se impune facil

Pe îngustul traseu din Battersea Park, Lucas di Grassi a încercat să întârzie cât mai mult primul punct de frânare după start, încercând să treacă de Prost pe exterior. Din nefericire, Buemi era fix în fața brazilianului și s-a trezit lovit din spate de rivalul său la titlu. Robustele monoposturi au rezistat impactului și ambii au putut rula până la boxe, sărind în monoposturile pregătite pentru cea de-a doua jumătate de cursă. Regulamentul Formulei E împiedică eventuale reparații la prima mașină, care intră în Parc Ferme în momentul în care pilotul iese din ea, așa că nici Buemi, nici di Grassi nu aveau cum să termine cursa.

O victorie la fel de simplă pentru Nico Prost

Din acel moment am avut două fire narative separate pe traseul londonez – lupta fără miză notabilă pentru primele locuri și disputa pentru cele două puncte aferente celui mai rapid tur, între Buemi și di Grassi. Prost a rămas fără rival pentru victorie și a profitat, la fel ca în prima manșă, de faptul că pe locul secund se afla un pilot Mahindra destul de lent. Nick Heidfeld a avut reacții întârziate la fiecare restart și nu i-a pus probleme liderului, iar mai apoi a pierdut locuri în dauna lui Abt și Vergne.

Sam Bird a sperat să revină pe poziția a treia la general, însă nu doar că avea nevoie ca Nico Prost să dea de ghinion, trebuia ca și monopostul DS Virgin să țină. Nu a fost cazul, iar britanicul a abandonat într-o manșă în care putea cel puțin să urce pe podium, în locul coechipierului Vergne. Felix da Costa a trecut linia pe 5 la ultima participare a echipei lui Aguri Suzuki în campionat, în timp ce campionul en-titre Nelsinho Piquet a încheiat o campanie dezamăgitoare abia pe locul al 15-lea la general.

Totuși, Vergne nu a putut să se bucure de locul al treilea, deoarece a trecut linia de sosire cu 0% energie rămasă. Conform regulamentului, asta te penalizează cu 50 de secunde, sancțiune care le-a revenit și urmăritorilor săi, Heidfeld și Felix da Costa. Așadar, pe podium a ajuns Jerome d’Ambrosio.

Cel mai mare trofeu pentru cel mai rapid tur

Misiunea celor doi pretendenți la titlu era să stabiliească cel mai rapid tur al cursei. Echipele tehnice i-au ajutat prin ajustarea monoposturilor la configurația ”high-downforce” folosită în calificări, iar astfel nimeni altcineva nu putea să se implice în disputa lor. Buemi a fost ghidat greșit de pe margine, fiind trimis pe pistă în urma lui Ma Qing Hua, apoi a avut ghinionul ca manșa să fie neutralizată tocmai când se pregătea să atace turul. Lucas di Grassi a recurs la strategii necurate, încetinind pentru a-l bloca pe rivalul său, care s-a retras în repetate rânduri înapoi pe linia standurilor.

În turul 23, Buemi a reușit un timp de 1:24.582, iar di Grassi nu a putut răspunde decât cu 1:24.932. Brazilianul s-a folosit apoi de Fan Boost pe linia dreaptă dinaintea liniei de start-sosire, dat fiind că nu putea folosi acel bonus de cai-putere chiar în turul rapid conform regulamentului. Viteza superioară l-a făcut să blocheze frânele la intrarea în primul viraj și încă un tur a fost astfel ratat. Următoarea buclă a fost ”maximum attack” pentru pilotul Audi, care a venit cu cel mai bun timp pe primul sector, apoi cel mai bun pe al doilea … și a eșuat la linia de sosire pentru doar 0.051 secunde. Bateria era aproape goală și șansele lui di Grassi s-au risipit, în timp ce Buemi a mai coborât încă 4 zecimi doar ca să demonstreze că n-a fost nici măcar o dispută strânsă.

Așadar, Sebastien Buemi a răzbunat eșecul de la Londra de anul trecut și înfrângerea dureroasă de la Le Mans printr-un titlu în Formula E, obținut de o manieră entuziasmantă și atipică. Decizia organizatorilor de a recompensa pole-urile și tururile rapide a fost validată de această finală memorabilă, la ultima prezență a monoposturilor în parcul Battersea. Campionatul se pregătește de vremuri și mai strălucitoare, iar anul viitor se pare că vom vizita 14 destinații, față de doar 9 în prezent. Noutățile sunt la tot pasul – de la Jaguar la New York. Însă momentan, e pauză până în octombrie, iar Buemi poate savura șampania, înainte să revină în WEC, unde Toyota așteaptă primul succes stagional.