Curse clasice: Brands Hatch 1976 – Power to the people!

Curse clasice: Brands Hatch 1976 – Power to the people!

18 iulie 1976 – ziua în care fanii au decis în Formula 1. După ce Hunt a fost acroșat în primul viraj și cursa a fost oprită, oficialii n-au vrut să-i permită să ia parte la restart. S-a stârnit o revoltă generală și, de frica unei invazii a pistei, britanicul a fost acceptat pe grilă. Cu șansă, el a și câștigat, spre bucuria delirantă a celor din tribune. Însă cu punctele n-a rămas…

Cursa anterioară

La Paul Ricard, ambele monoposturi Ferrari au cedat cu probleme de motor în prima treime a cursei. Lauda era la conducere când a lovit ghinionul în turul al optulea, iar victoria i-a revenit lui James Hunt. Pentru campionul en-titre era prima oară când nu încheia cursa pe podium în 1976, însă asta nu-l afecta prea mult pentru că regulamentul elimina cel mai slab rezultat dintre primele 8, adică tocmai acest abandon din Franța. Astfel, Lauda avea 55 de puncte, urmat de Depailler (26), Scheckter (24) și Hunt (17). Britanicul mai avea un apel în derulare pentru cealaltă victorie a sa, obținută la Jarama cu un monopost considerat prea lat. Chiar înaintea cursei britanice, McLaren a primit punctele din Spania, iar astfel Hunt a ajuns și el la cota 26. Adică fix jumătate din punctele lui Lauda, care a pierdut trei unități în urma deciziei. Urma etapa de casă, într-una dintre cele mai călduroase veri pe care le-au trăit vreodată conaționalii lui Hunt.

Winner James Hunt(GBR) Mclaren M23Canadian GP, Mosport Park, 3 October 1976

Antrenamente și calificări

Circuitul a suferit mici modificări în virajele Paddock Hill și South Bank. Dincolo de banda asfaltică, și numele multor viraje a fost schimbat, în onoarea piloților de marcă din Albion: Graham Hill, John Surtees, Mike Hawthorn, Stirling Moss și Jim Clark (în ordinea parcurgerii). Cum nu erau destule viraje pentru câte glorii britanice ar fi meritat, s-a recurs la redenumirea unor linii drepte: cea de start în onoarea lui Brabham, cea paralelă amintind de John Cooper.

2902e94903e1943b411a30e415ed454a

A fost singurul Grand Prix din istorie în care două prezențe feminine au încercat să se califice: Divina Galica (Surtees) și Lella Lombardi (Brabham). Niciuna nu a reușit însă, iar pentru gruparea lui John Surtees acesta n-a fost singurul motiv de îngrijorare. Tot la Brands Hatch, într-o cursă non-campionat din martie, începuse scandalul cu BBC: televiziunea britanică era atât de puritană, încât a decis să nu mai transmită cursele atâta timp cât un anumit logo al London Rubber Company era expus pe monoposturile lui Big John: cel al prezervativelor Durex.

Astfel, publicul britanic a fost privat de a vedea la televizor realizările lui James Hunt, norocoși fiind doar cei ce au luat cu asalt porțile traseului din Kent. Problema nu era doar legată de sex, ci de sponsorizare în general, de vreme ce nici echipelor de fotbal din Marea Britanie nu le era permis să aibă sponsori pe piept în partidele televizate până în … 1983!  Formula 1 era oarecum favorizată oricum, cu sponsorii la vedere pentru câteva minute de highlights, însă Durex era prea mult pentru morala familiilor britanice. Fără prezența BBC pe circuite, excentricul Lord Hesketh a plusat și pe mașina lui Guy Edwards ce se lansa penultima la Brands în 1976 luceau siluete feminine și logo-uri Penthouse.

Top 10 piloți Ferrari: Niki Lauda

La celălalt capăt al grilei, Niki Lauda reușise al treilea pole stagional, devansându-l pe James Hunt cu 6 sutimi de secundă. După ce au tras de mașina din 1970 timp de cinci ani și au cam greșit cu modelul 76 folosit în stagiunea precedentă, cei de la Lotus își pregăteau revenirea în avanposturi cu un monopost ceva mai adaptabil (77), pe care Mario Andretti l-a plasat pe poziția a treia a grilei de la Brands, în fața celui de-al doilea Ferrari, pilotat de Clay Regazzoni. Ronnie Peterson își pierduse însă răbdarea cu Lotus și se mutase la March după prima cursă a sezonului, calificându-se pe 7 în Marea Britanie, în spatele lui Depailler (Tyrrell) și Amon (Ensign).

Ultimul pe grilă era cel ce avea să devină o legendă a anduranței, Henri Pescarolo, pe un șasiu Surtees privat înscris de BS Fabrications, grupare care avea să-i ofere peste doi ani o mare șansă necunoscutului Nelson Piquet. Sub linie nu au fost doar cele două doamne, ci și marele Jacky Ickx, la ultima sa tentativă de a califica monopostul Wolf-Williams FW05 înainte de a renunța, îndreptându-se pe final de an către Ensign.

4139e77b7f4c6c552d37cf7dd509ba2a

Primul start

În jumătate de sezon (8 Mari Premii), Clay Regazzoni reușise doar două curse inspirate: un hat-trick la Long Beach și un loc secund în spatele coechipierului Lauda la Zolder, unde supremația Ferrari fusese totală. Mustăciosul a reacționat excelent la stingerea semafoarelor și a trecut de Hunt, ajungând să emită pretenții la poziția de lider a lui Lauda pe frânarea din toboganul primului viraj. Cele două monoposturi Ferrari s-au atins, Clay răsucindu-se în calea unui Hunt care nu a mai putut să-l evite și a fost aruncat în aer. La aterizare, suspensia monopostului McLaren era distrusă. Laffite s-a înfipt și el în mașina Ferrari #2 și a ricoșat în glisiere.

1976 British Grand Prix.

10809

Înainte să începem vreo teorie a conspirației legată de scoaterea steagului roșu, merită analizat faptul că această decizie s-a luat extrem de rapid, invocându-se multitudinea de resturi rămase în Paddock Hill Bend, dar și radiatorul perforat al lui Regazzoni, din care s-a scurs tot lichidul. Într-o eră în care nu exista Safety Car, era o mutare firească, întâmplător favorabilă lui Hunt, dacă …

Controversa

Dacă pilotul britanic, în tentativa sa de a readuce la boxe monopostul avariat pentru a sări în mașina de rezervă, nu ar fi virat dreapta la finele Cooper Straight, scurtând parcursul către standuri prin folosirea unei căi de acces. Toate celelalte monoposturi au completat primul tur, inclusiv Regazzoni și Laffite. Pasiunea lui Hunt pentru scurtături i-a mai atras o descalificare în 1978, la MP al Germaniei. Peste ani, 13 un alt pilot McLaren pierdea o victorie la Suzuka din cauza tăierii unei șicane, iar în zilele noastre singurul care a mai explorat drumurile de acces a fost chiar cel ce l-a omagiat pe James printr-o cască-tribut la Monaco – flegmaticul Kimi.

10837

În momentul în care s-a auzit în difuzoarele de la Brands că lui James Hunt nu i se permite să ia startul, atmosfera s-a schimbat radical. A început deodată să plouă pe circuit în toate zonele mărginite de spectatori. Nu era însă apă căzută din cer, ci un ropot violent al dozelor de bere aruncate din tribune. ”Din moment ce se aruncau și doze pline, trebuie că erau foarte supărați” afirma Chris Whitlock, comisar în acea zi, citat de Motorsport Magazine.

La aproape nouă ore după deschiderea porților circuitului (6 AM), oficialii au cedat sub presiunea publicului magnetizat, care se sincronizase într-un ritm lent al bătăilor din palme, asociat cu sloganul WE WANT HUNT! Niciodată n-a mai fost o asemenea stare de tensiune, mai virulent ca orice se putea vedea pe stadioanele de fotbal, comparabil poate doar cu Circus Maximus. O invazie a circuitului părea iminentă, așa că ”puterea” a cedat și lui Hunt i s-a permis să ia startul. Cei de la McLaren nu aveau un monopost de rezervă și au profitat de amorsarea scandalului pentru a câștiga timp în care să-i repare M23-ul liderului echipei.

Top 50 piloți de GP: James Hunt (47)

76 de tururi cu finalul mult dorit

Fanii britanici au primit ceea ce au pretins: o luptă între Lauda și Hunt, urmați de un Regazzoni mult mai cuminte pe poziția a treia. Niki s-a distanțat în avanposturi, pe un monopost mult mai capabil decât McLaren-ul urmăritor, în timp ce selecția naturală a fiabilității a produs schimbări în zona punctelor: Andretti, Amon, Regazzoni și Merzario au fost trădați de materialul tehnic, la fel ca Patrick Depailler, al cărui motor din spatele modelului P34 cu 6 roți a spus stop. Nici Jacques Laffite nu a scăpat de ghinion în prima sa cursă la Brands, iar astfel oficialii au scăpat de emoțiile unei noi controverse legate de cei doi piloți care au evoluat în mașinile de rezervă. Au fost dictate descalificări de formă pentru Regazzoni și Laffite, fără implicații în clasament.

tumblr_ntofot9yk81ub7hu1o1_1280

Un impact notabil l-a avut însă problema de selecție a treptelor cu care a început să se confrunte liderul Lauda. În turul 45 s-a produs schimbarea la vârf, în uralele publicului atât de partizan: James Hunt a trecut de monopostul Ferrari #1, care nu a întâmpinat nicio opoziție. Ambii au continuat să sufere și în plan fizic la fiecare acționare a schimbătorului, dar au strâns din dinți. Favoritul tribunelor a defilat până la căderea steagului, în timp ce Lauda construise un avans suficient pentru ca Jody Scheckter să nu-l poată ajunge pe final.

76_GB14

Al patrulea a sosit John Watson, pe monopostul Penske PC4 care reușea al doilea rezultat notabil la rând, după un loc 3 la Paul Ricard. În puncte a mai terminat promițătorul Tom Pryce (Shadow), urmat de Alan Jones (Surtees), în timp ce sub linie, pentru moment, era fostul dublu campion Emerson Fittipaldi, pe monopostul ”echipei naționale a Braziliei”.

De la pilot la manager: Emerson Fittipaldi

Trei ore de jurizări

Cursa lui Hunt s-a încheiat și britanicul a fost văzut la scurt timp după aceea în zona de camping, înconjurat de prietenii săi și de multă, multă bere. Întrebat de un fan de ce nu e la discuții cu oficialii care amenințau cu descalificarea sa, James a răspuns în stilul său inconfundabil: ”munca mea s-a terminat, de acum e rândul lui Teddy Mayer” (team managerul McLaren).

MAP784Cei 77.000 de oameni au plecat de la circuit bucuroși, cu convingerea că au fost un factor decisiv în obținerea victoriei de către Hunt. Însă cronica lui Denis Jenkinson a fost extrem de acidă:

Ediția din 1976 a Marelui Premiu britanic s-a ridicat la nivelul apelativului ”spectaculos”, însă ca și cursă în sine a fost o farsă, ca multe altele din acest an. Era o după-amiază minunată cu 26 de mașini pregătite pe grilă, însă ceva plutea în aer și trebuia să ne fi dat seama deja că e prea frumos să fie adevărat. Totul a fost rezonabil până când comentatorii au spus că Laffite, Regazzoni și Hunt nu vor putea lua startul. Trebuie să fi fost vreo 50.000 de fani ai lui James Hunt, încă vreo 10.000 ai lui Regazzoni și Laffite avea un grup patriotic francez pe dealul Druids. Era clar că plătitorii de bilete considerau că regulamentele sunt stupide și că doreau să vadă o cursă cu toți cei 26 de piloți în orice mașini se va putea. Trebuia să se dea startul astfel, iar discuțiile să continue ulterior. La final, oficialii au declarat că Hunt nu va fi exclus pentru că ”mergea încă în direcția corectă când s-a oprit cursa”, ceea ce contravine regulamentului care stipulează că ”nu va fi acceptată la restart nicio mașină care nu a completat primul tur”. Un alt Mare Premiu din 1976 s-a încheiat astfel nesatisfăcător, iar dacă FIA nu va mai acorda RAC dreptul de organizare pe motiv de incompetență, nu ai avea ce comenta.

Lauda primește victoria

La finele lunii septembrie, apelul depus de Ferrari la decizia comisarilor de la Brands Hatch a fost judecat și Hunt a fost exclus din clasamentul etapei britanice. Multe se schimbaseră între timp: de la accidentul suferit de Lauda pe Nordschleife și cele două runde în care a lipsit, până la miraculoasa revenire a acestuia de la Monza (12 septembrie). Urma sprintul final al unui sezon de poveste, cu trei runde în octombrie la Mosport (Canada), Watkins Glen (SUA) și Fuji (Japonia).

Hunt era la 5 puncte de Lauda înaintea deciziei, iar apoi a fost aproape scos din calculele pentru titlu cu un deficit ce ajunsese la 17 unități. Fără presiune, britanicul s-a descătușat și a învins în ambele runde nord-americane. Jocurile de culise ale celor de la Ferrari l-au îndârjit și poate că tocmai de asta avea nevoie – să lase puțin deoparte aerul de nepăsare, win or lose. A doua revanșă a venit la următorul Grand Prix britanic, când Hunt l-a învins pe Lauda și a rămas cu trofeul, de această dată. Am mai văzut asta peste ani, în 2007, cu un Raikkonen similar ca mental venind de departe pentru a obține un titlu nesperat.

Emoția duelului dintre playboy-ul Hunt și supraviețuitorul Lauda a fost atât de puternică și de atractivă pentru public, încât ITV și BBC au început să aloce timp de emisie tot mai amplu Formulei 1, renunțând la conservatorismul atât de nociv. Noroc că Surtees și Hesketh nu erau chiar în avanposturi și puteau fi evitate de camere cel mai adesea. Publicul de la Brands a avut un rol capital în a dovedi întregii țări că sportul pe care-l adoră nu mai e doar o nișă a pasionaților, iar de la finala sezonului 1976 încolo toate Marile Premii au fost televizate integral.

My summer of speed: nuvelistul Edward Docx are primele amintiri de la Brands

Poate că James Hunt nu-și găsește locul în galeria celor mai mari campioni ai Formulei 1, însă dincolo de faptele sale de vitejie la volanul monoposturilor răzbate, la 40 de ani de atunci, o chemare la fel de vie pentru spectacol și idoli în motorsport. We want Hunt!