Transilvania Rally: cel mai frumos asfalt

Transilvania Rally: cel mai frumos asfalt

CNR revine pe asfalt pentru cea de-a șasea etapă, care va avea loc în județul Cluj în acest weekend. Echipajele vor avea de parcurs aproximativ 107 km de probe speciale, câte cinci la număr pentru fiecare zi de concurs.

Probele speciale

„Pentru noi, Transilvania Rally powered by Banca Transilvania, este o provocare de fiecare dată. Înainte de a începe pregătirile pentru acest eveniment ne-am pus întrebarea dacă putem lăsa Clujul fără raliu și dacă putem lăsa lumea automobilistică fără Cluj. Răspunsul a fost firesc, nu! Clujul merită o etapă de CNR și de la an la an, ne dorim tot mai mult să introducem Clujul pe harta europeană a raliurilor,” ne-a transmis Marco Tempestini la conferința de presă.

Startul festiv alături de prezentarea echipajelor va avea loc joi începând cu ora 20 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Vineri dimineața va avea loc sesiunea de teste, urmând ca de la ora 15:48 să ia startul prima mașină pe PS1 Făget. O probă scurtă, din ce în ce mai scurtă odată cu trecerea anilor, dar care prezintă capcane mai ales din prisma virajelor „în orb”. Mai apoi, echipajele se vor îndrepta spre PS2 Mănăstireni, proba regină a raliului. 22 km de asfalt pregătiți pentru concurs au de parcurs concurenții înainte de trecerea în sens invers pe Făget, denumită PS3 Sălicea. De la ora 20:30 echipajele revin în centrul Clujului unde vor lua startul în superspeciala din Piața Unirii. Ne bucură faptul că organizatorii au câștigat războiul dus cu primăria și au primit acceptul pentru această locație. Superspeciala va fi transmisă pe TVR Cluj și TVR3, iar după ce vor trece linia de sosire, echipajele se vor retrage în parcul de service care este amplasat și anul acesta în parcarea unui centru comercial, aceeași locație cu care suntem obișnuiți de câțiva ani.

Gergo Szabo câștigă Raliul Moldovei Moinești

În a doua zi de concurs acțiunea va începe de dimineață cu PS5 Dângău. „Cred că Dângăul ‘la vale’ în forma aceasta (cu Valea Fericirii inclusă) este cea mai complexă probă de raliu de asfalt din România. Chiar dacă este ‘ruptă’ în două bucăţi ea reprezintă o încercare atât pentru piloţi cât şi pentru maşini. Este o probă relativ îngustă, de viteză mare cu multe viraje rapide mascate în care copilotul are parcă mai mult decât oriunde un rol determinant”, a declarat Bogdan Marișca. Echipajele vor concura pe aproximativ 15 km după care se vor îndrepta spre prima parcurgere a specialei Râșca. Atât Dângău cât și Râșca sunt fragmente din speciala Mănăstireni din prima zi. Nu putea lipsi din acest raliu speciala Beliș, pe care anul acesta echipajele o vor parcurge o singură dată înainte de regruparea și service-ul îndepărtat din Huedin. A două buclă a zilei aduce încă o trecere pe specialele Râșca și Dângău urmate de superspeciala din parcarea Polus Center.

Programul închiderii circulației pe drumurile pe care se desfășoară probele speciale îl găsiți aici mai jos.

inchidereDrumuriTR

Echipaje

Un număr de 37 de mașini vor lua startul în categoria CNR și 16 în CNR2. Nu sunt cifre care să ne bucure, dar nu putem spune că suntem surprinși de ele. La clasa 2 s-au înscris 6 echipaje printre care putem remarca revenirea lui Bogdan Marișca alături de Carmen Poenaru la bordul unui Fiesta R5. Liderul CNR, Simone Tempestini nu lipsește de la etapa de casă unde este favorit la victorie. Gergo Szabo și Dan Gîrtofan vor încerca să îi fure tânărului pilor succesul de pe probele clujene. Szabo revine la Cluj cu dorința de răzbunare pentru abandonul de anul trecut. Sorin Badea-Csomortani Botond și Juhos Zoltan-Bako Lorand sunt celelalte echipaje de la clasa 2.

Lupta la clasa 3 se schimbă puțin, iar la Cluj se va da între Horațiu Savu, Edwin Keleti, Florin Crișan și nou-veniții Vlad Cosma pe un Lancer Evo IX și Marco Tempestini pe un Subaru Impreza N15. Absența echipajului Florin Tincescu-Sergiu Itu dăunează nivelului competițional de la această clasă. Dacă tot am pomenit de absenți, Adrian Răspopa a spus pas participării la această etapă, unde anul trecut a avut parte de două ieșiri în decor, cea din urmă făcându-i improbabilă participarea la restul etapelor din sezonul precedent. Astfel, Adrian Teslovan și Mihai Manole sunt favoriții de la clasa 3.

La clasa 9 îi avem în vizor pe Raul Badiu și Norbert Maior, ei fiind genul de piloți care te fac să stai pe probă până când trece ultima mașină. Nu putem ignora prezența echipajului nostru, cu Dan Zaharia care vine la Cluj cu așteptări mari și un nou copilot. Tot la această clasă s-a înscris Andrei Gîrtofan, fiul pilotului de la clasa 2. Astel, „Giri” va intra în pielea lui Marco de acum câțiva ani, când Simone făcea primii pași în CNR.

Nu putem scoate din ecuația raliului echipajele de la clasa 11, în special favoritul publicului, Thomas Abraham, care se va duela cu Nechifor Răzvan și Romulus Preda. Sunt prezente la start și două modele clasice, un Ford Escort MK1, pilotat de Gabriel Stanciu, avândul ca și copilot pe Georgios Ladopoulos și un Renault 12 Gordini al echipajului Petru Constantinescu-Severina Gheorghean.

Lista completă a echipajelor înscrise este disponibilă aici.