GP2 Hungaroring: Gasly confirmă, Sirotkin învinge în sfârșit

GP2 Hungaroring: Gasly confirmă, Sirotkin învinge în sfârșit

Pierre Gasly pare să fi avut un declic similar cu Felipe Nasr acum doi ani, prima victorie în GP2 fiind rapid urmată de încă una. Sergey Sirotkin a terminat pe podium ambele manșe, reușind un succes de moral duminică și revenind astfel în cărți pentru titlul categoriei.

Gasly a fost primul în antrenamente, iar în calificări nimeni nu s-a putut apropia la mai bine de jumătate de secundă de francez. Prema a mai arătat încă o dată că vizează ambele titluri, reușind să plaseze ambele monoposturi pe primele două linii ale grilei, la fel ca și campionii en-titre de la ART Grand Prix. Pentru DAMS urma o primă cursă grea, după ce Lynn și Latifi nu au găsit spațiu pe circuit pentru tururi curate și au ratat intrarea în top 10.

Cursa 1

Gasly a plecat bine din pole, iar Giovinazzi a trecut de Sirotkin și deja era rezolvată în proporție de 90% o nouă dublă Prema. Francezul a păstrat un ecart de vreo două secunde față de italian pe tot parcursul întrecerii, ambii fiind pe aceeași strategie. Norman Nato a ajuns pe 3 după start, însă Sirotkin a trecut de el în turul 13, petrecând apoi restul după-amiezii în spatele lui Giovinazzi, incapabil să treacă de acesta în pofida folosirii sistemului DRS.

Raffaele Marciello a încercat strategia alternativă, plecând pe gumele dure și schimbând pe final, însă nu a beneficiat de vreun avantaj în ultimele tururi și a terminat pe 4. Jimmy Eriksson a reușit cea mai frumoasă cursă a sa în GP2 și urma să plece din pole pe grila inversată a manșei secunde, dacă monopostul nu l-ar fi trădat cu două viraje înaintea sosirii. Astfel, beneficiarul a fost încă o dată Jordan King.

La finele primei manșe maghiare s-a ajuns la jumătatea campionatului, iar mai multe similarătăți cu runda anterioară de la Silverstone ies în evidență: am avut același învingător (Gasly), urmat de ambele dăți de Giovinazzi, dar și același loc 8 (King), britanicul venind după două victorii consecutive în manșe de sprint (50 de puncte adunate duminica, doar 18 sâmbăta). 9 din cei 10 piloți care au obținut puncte sâmbătă în Ungaria se aflau în top 10 la general după respectiva cursă. Este așadar destul de clară diviziunea între grupul celor ce încep fiecare weekend din GP2 cu speranțe la un rezultat mare și un grup codaș cu valori discutabile. A fost a treia cursă la rând în care toți cei 22 de piloți au fost clasați.

Ghinioniști de ambele dăți au fost piloții DAMS, incapabili să puncteze după calificări modeste, deși atât Lynn, cât și Latifi începuseră cu dreptul sezonul, pe podium la Barcelona. Piloții lui Jean-Paul Driot au punctat doar în 8 ocazii din 22 de până acum și într-un asemenea ritm nu se pune problema să emită pretenții la podiumul campionatului. Echipa este pe 7 în clasamentul de specialitate, o poziție atât de modestă fiind o amintire foarte îndepărtată – din 2008. De atunci, DAMS a dat trei campioni (Grosjean, Valsecchi, Palmer) și a luat titlul la echipe în 2012 și 2014.

Norman Nato nu mai arată forma din debutul stagiunii și se agață pentru a treia cursă principală la rând de un loc 7, fiind mereu în defensivă pe parcursul întrecerilor. Artem Markelov este într-o situație similară cu francezul de la Racing Engineering: și el a condus în clasament cândva, dar rezultatele recente nu sunt la fel de consistente. Doar doi piloți au văzut steagul în carouri în toate cele 11 manșe din 2016: Raffaele Marciello și Daniel de Jong.

Cursa 2

Pentru a treia cursă de sprint la rând, prima linie a fost monopolizată de Racing Engineering, în ordinea King-Nato. Dacă britanicul convertise pole-ul în victorie în cele două ocazii anterioare, francezul căzuse în clasament de-a lungul manșelor și spera din tot sufletul că pe un traseu mai pe gustul său nu se va întâmpla același lucru.

Sirotkin trăgea speranțe la un start bun, pentru a putea emite pretenții la podium din nou, dat fiind avantajul etalat de ART Grand Prix în long runs în antrenamente. Rusul a reușit să pună în practică acest lucru și a gestionat excelent plecarea, reușind să ajungă de pe 6 chiar în spatele lui King. La trecerea prin virajul al doilea, răsucirea lui Arthur Pic a provocat un carambol soldat cu eliminarea altor trei piloți cu victorii în GP2: Lynn, Ghiotto și Matsushita.

După patru tururi în spatele mașinii de siguranță, Sirotkin a pus presiune pe King la restart și cei doi au purtat un duel magnific pe parcursul primelor 4 viraje ale circuitului, rusul reușind să preia conducerea. Conaționalul său Artem Markelov a progresat și el de pe 9 pe 5 în primele tururi, iar în cea de-a noua buclă a profitat de sistemul DRS și l-a depășit și pe Mitch Evans. Mai mult n-a mai putut face, defensiva lui Norman Nato fiind de această dată imposibil de străpuns.

Blocat pe locul 7, Pierre Gasly a încercat măcar să obțină punctele pentru cel mai rapid tur, însă Sirotkin a completat primul său triumf stagional (și primul cu ART, implicit) cu un ultim tur de foc ce i-a adus și cele două puncte suplimentare. Am avut astfel cel de-al 9-lea învingător diferit în 12 manșe, într-o cursă în care Prema nu a prea contat. Giovinazzi a fost de vină pentru un contact în primul viraj și o penalizare l-a scos din zona punctelor. Încă o dată, valorile s-au cernut – cei opt care au punctat sunt în primii 9 la general.

Clasament: Gasly 107p, Giovinazzi 96p, Marciello 85p, Rowland 83p, Nato 81p.