Formula 1 Ungaria: Puncte de discuție

Formula 1 Ungaria: Puncte de discuție

O cursă pe care mulți ar putea categorisi-o drept plictisitoare ne-a oferit câteva indicii privind ce urmează în a doua parte a sezonului de Formula 1.

Va pune stăpânire Hamilton pe campionat?

Pentru prima dată în 2016, Lewis Hamilton conduce clasamentul piloților după victoria sa de la Hungaroring. Ba mai mult, britanicul pare să fi apucat frâiele sezonului cu ambele mâini. Cursa din Ungaria a fost a cincea din ultimele șase pe care Hamilton a câștigat-o, în timp ce unicul succes al lui Rosberg în acest timp a venit la Baku, unde coechipierul său a fost dezavantajat serios în calificări.

Privind luptele de pe circuit dintre cei doi devine destul de clar că lui Rosberg îi este mult mai greu să treacă de Hamilton decât îi este britanicului să îl depășească pe colegul și rivalul său. În Ungaria un start mai bun i-a permis campionului mondial să ajungă la conducerea cursei în primul viraj, iar abilitatea sa de a gestiona cursele din frunte i-a permis să treacă primul linia de sosire fără mari emoții.

Fără câteva pole-position-uri și starturi bune în următoarele curse, este greu de crezut că Rosberg poate să amenințe poziția de lider pe care Hamilton pare că și-a asumat-o în clasament odată cu weekendul din Ungaria.

Bătălia Red Bull – Ferrari poate ține capul de afiș 

În urma rezultatelor din Ungaria, Ferrari mai are un avans de doar un singur punct în fața echipei Red Bull în clasamentul constructorilor. Am trecut de jumătatea sezonului odată cu cursa de la Hungaroring, iar duelul dintre cele două echipe ar putea ține capul de afiș pentru a doua parte a sezonului. Piloți și membri ai ambelor tabere susțin că au un mic avantaj în fața celeilalte, însă adevărul este că totul depinde foarte mult de circuit.

Valorile sunt în principiu foarte echilibrate. Clasamentul nu minte, iar dovada a putut fi văzută chiar pe circuit în Ungaria, unde Kimi Raikkonen s-a duelat asiduu cu Max Verstappen, iar Daniel Ricciardo i-a făcut față la limită lui Sebastian Vettel.

Dacă Hamilton și Rosberg nu vor produce scântei, a doua jumătate a sezonului ne poate aduce dueluri extrem de interesante în spatele lor, atât în cadrul clasamentului constructorilor, cât și în cel al piloților. Acolo, Ricciardo, Raikkonen și Vettel sunt despărțiți de doar 6 puncte în momentul de față (115-114-110), iar Verstappen nu este nici el mult în urmă, adunând până în prezent 100 de puncte.

CoI-KDsXEAExvZ7

McLaren și Renault urcă, Williams coboară

Promisiunile celor de la McLaren de a urca în clasament încep să se adeverească în acest an. Echipa a strâns deja opt prezențe în puncte în jumătate de sezon, după ce anul trecut a reușit doar șase astfel de rezultate pe întreaga durată a anului. Numărul de puncte obținut de McLaren este și el deja mai mare decât cel de anul trecut – 38 față de 27.

În Ungaria McLaren a părut a fi cea mai bună mașină în afara tridentului Mercedes-Red Bull-Ferrari, iar altă echipă care a impresionat a fost Renault. Jolyon Palmer în special a avut parte de o cursă foarte bună și ar fi putut termina în premieră în puncte dacă nu ar fi avut ghinionul unei răsuciri în virajul 4. Renault poate fi una din surprizele plăcute ale perioadei următoare.

La capătul opus al spectrului se regăsește Williams, care nu va dori să-și amintească de cursele precedente prea mult. Felipe Massa a strâns doar 2 puncte în ultimele șase Mari Premii, în timp ce Valtteri Bottas a adus doar două locuri 9 în ultimele trei ocazii. Williams e departe de valoarea din 2014 și 2015, când a fost în mod clar a treia cea mai bună echipă de pe grilă, iar dacă în viitorul apropiat va continua în același ritm, e în mare pericol de a pierde și poziția a patra din clasamentul constructorilor.

A fost ultima cursă a lui Haryanto?

Rio Haryanto a fost din nou ultimul clasat în cursa de la Hungaroring, iar cele mai recente vești privind viitorul său spun că debutantul indonezian nu are locul la Manor garantat în cursa viitoare. Banii aduși de Haryanto la echipă par să fie pe terminate, iar alți piloți își așteaptă șansa de a conduce monoposturi în Formula 1.

Printre ei se numără Alex Rossi și Will Stevens, dar și Stoffel Vandoorne, despre care se spune că este favorit să preia mașina lăsată liberă de Haryanto. Totuși, având în vedere că următorul Mare Premiu va avea loc deja în această săptămână, este mai probabil ca schimbarea de piloți de la Manor să aibă loc în pauza dintre cursele din Germania și Belgia. Astfel, Vandoorne ar putea debuta chiar în cursa din țara sa natală.

CoCf-w9WEAAtWHP

Comunicațiile radio – ceva trebuie făcut

Nu putem repeta suficient de mult: regulamentul impus de Formula 1 comunicațiilor radio trebuie regândit. După peripețiile lui Rosberg din Austria, în Ungaria a venit rândul lui Jenson Button să fie penalizat după o problemă potențial serioasă pe care, conform regulamentului, echipa nu ar fi avut voie să o rezolve prin comunicarea cu pilotul.

În Austria, accidentul lui Sergio Perez din ultimul tur a fost dovada directă că regulile impuse de conducerea Formulei 1 pot duce la potențiale situații neplăcute pentru piloți și echipe, iar Button a fost la rândul său frustrat de ce a trebuit să îndure la Hungaroring.

„Există anumite lucruri pe care nu ar trebui ca echipele să le transmită piloților, pentru că noi trebuie să ne descurcăm cu ele singuri, dar când are unități de putere atât de complexe, un pilot nu poate să știe totul,” a spus Button după cursă. „Când pedala de frână se mișcă până la podea, mă gândesc că este vorba de o problemă de siguranță și nu cred că ar trebui să fim penalizați. S-ar putea să aibă loc un accident,” a încheiat britanicul făcând referire la problema și penalizarea sa.