USCC Lime Rock: Corvette la victoria cu numărul 100

USCC Lime Rock: Corvette la victoria cu numărul 100

Lime Rock Park, cel mai scurt circuit din calendar, a fost scena unui 1-2 al Corvette Racing care a umbrit chiar și victoria de la general a Starworks Motorsport prin însemnătatea ei, americanii ajungând în urma rezultatului de sâmbătă seara la borna celor 100 de victorii, respectiv 60 de duble, toate acestea în 17 ani de existență.

Succesul de pe Canadian Tire Motorsport Park i-a dat aripi lui Colin Braun, care a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări de vineri în prototipul ORECA #54 al CORE Autosport. Deși cu un avans infim de doar 0.016 secunde, Braun a reușit să-i ia fața lui Robert Alon care a fost al doilea cel mai rapid cu un 48:840. Mașinile Performance Tech și Starworks Motorsport au ocupat pozițiile 3-5.

Echipa Starworks a lui Peter Baron se află la al 3-lea succes în ultimele patru starturi

Richard Westbrook a reușit al doilea podium consecutiv în Ford-ul #67, timpul său, un 50:748, fiind suficient pentru a surclasa BMW-ul M6 #24 pilotat de Dirk Werner. Linia a doua a grilei a fost formată din Corvette-ul #4 și Ferrari-ul Risi #62. Porsche a fost din nou incapabil să se apropie de ritmul celor mai rapide mașini, cele două 991 GTE calificându-se pe pozițiile șapte și nouă – partea plină a paharului e că ecartul a fost, de această dată, mai mic.

Change Racing a înregistrat cel mai bun timp la GT-D prin Spencer Pumpelly care a pus un 53:148 în Huracan-ul cu numărul 16. Audi-urile Stevenson Motorsport, Ferrari-ul Scuderia Corsa și Lamborghini-ul Paul Miller Racing au fost celelalte mașini din Top 5.

Corvette și Ford s-au duelat, motorul frontal învingând pe cel central, de această dată

Sub cerul curat pe care radia un soare poate neobișnuit de arzător pentru nord-vestul Statelor Unite, cursa de 160 de minute a demarat după două încercări fără succes, avându-l la coadă din nou pe Jon Bennett care, ca și la CTMP, a pornit în locul lui Colin Braun. Norocul nu le-a mai surâs membrilor echipei CORE Autosport, mașina #54 fiind implicată în multiple incidente în trafic și un tete-a-queue înainte de a abandona în ora a doua de cursă cu probleme la suspensie.

Alex Popow, pornit din linia a doua, a fost implicat în primul viraj într-un acroșaj cu ORECA #85 JDC-Miller pilotată de Michael Goikhberg, ceea ce a întârziat echipajul #8. Acesta a reușit, însă, să revină, după primul rând de opriri la boxe care a avut loc în timpul primei neutralizări. Mașina a rămas apoi în frunte pe mai toată durata cursei, trecând pentru ultima dată pe prima poziție cu puțin peste o oră înainte de final după ultima trecere pe la boxe. Renger van der Zande a fost apoi capabil să-l țină în urma sa pe Tom Kimber-Smith pe final, acesta din urmă pierzând însă timp fiind întârziat de ORECA BAR1 Motorsport pilotată de Johnny Mowlem, care s-a lăsat cu greu depășit deși era cu un tur în urmă. În fine, Kimber-Smith a terminat al doilea, la sub o secundă în urma lui van der Zande care se află, alături de echipierul Popow, la a treia victorie din ultimele patru etape din IWSC. Kimber-Smith și colegul său au fost singurii care s-au putut lupta cu echipajul #8 al Starworks, mașina PR1/Mathiasen aflându-se și la conducerea cursei cu Robert Alon la volan. Acesta a pierdut însă timp din cauza unor neutralizări care nu s-au pliat pe strategia echipei, Kimber-Smith având de recuperat aproximativ 10 secunde în stint-ul său pentru a-l ajunge din urmă pe van der Zande.

Atingerile, mai slabe sau mai viguroase, au fost la ordinea zilei pe Lime Rock Park

Kyle Marcelli și James French au ocupat ultima treaptă a podiumului în prototipul Performance Tech #38. Mowlem a terminat al patrulea, JDC-Miller Motorsport fiind și ei scoși din lupta la vârf după un contact cu un GT înainte de finalul primei ore.

Pentru prima dată în acest sezon, toți cei cinci producători de la GT-LM au avut un cuvânt de spus în lupta de la vârf. Chiar și așa, în cele din urmă, victoria s-a decis într-o luptă Ferrari împotriva Corvette.

BMW a condus cursa, însă atât M6-le cu numărul 100 cât și cel cu numărul 25 au fost scoase din cursă în urma unor accidente, ambele în ultimul viraj. BMW-ul #100 a fost eliminat în urma unui contact cu Ferrari-ul Risi în lupta pentru locul doi, în timp ce #25 se lupta cu 991-le GTE #912 pilotat de Earl Bamber. Atât Bamber cât și Werner au încercat să folosească aceeași bucată de asfalt în ultimul viraj, mașina de pe exterior agățând-o pe cea din interior, ambele derapând în zidul de cauciucuri. Ulterior, 991-le #911 supraviețuitor a încetinit pe pistă după ce a cățărat prea brutal un vibrator.

Un setup special cu mai puțină apăsare a adus victoria celor de la Magnus Racing

Ferrari a pierdut cursa pe mâna lui Giancarlo Fisichella care a părăsit de două ori pista cu 30 de minute înainte de final. Prima dată, în Big Bend, a făcut-o neasistat, permițându-i lui Oliver Gavin să treacă în frunte. A doua oară, la trecerea prin primul viraj, Fisichella a frânat prea târziu, intrând prea larg în viraj unde se afla deja Ford-ul lui Briscoe, acesta împingând Ferrari-ul afară. În urma incidentului, Corvette-ul lui Antonio Garcia a urcat pe trei, spaniolul trecând pe final de Ford-ul vlăguit cu numărul 67 pentru a oferi cel de-al 60-lea 1-2 din istoria de 17 ani a Corvette Racing, victoria echipajului #4 fiind a 100-a în istoria echipei, un record pentru cea mai veche echipă de uzină încă în activitate în cursele de GT.

Cum va urma un articol dedicat echipei Corvette Racing, nu voi detalia aici reușitele din trecut ale echipei însă cei familiari deja cu cursele de anduranță știu că modelele construite de Pratt & Miller sunt un etalon, fie că a fost vorba de generațiile anterioare (C5, C6) sau actualele C7. Rezultatul de la Lime Rock solidifică poziția de lideri a cuplului Milner/Gavin în clasamentul piloților și șefia echipei Corvette Racing în clasamentul dedicat echipelor.

Andy Lally a pilotat ca posedat pe parcursul întregului său stint pentru a depăși nu mai puțin de șase mașini în ultimele 30 de minute, aducând victoria în tabăra Magnus Racing. Lally a trecut de liderul Jeroen Bleekemolen din Viper-ul #33 cu puțin peste 15 minute înainte de final, olandezul ne âavând un răspuns în cea mai lentă mașină de pe grilă, care a ajuns în frunte grație unui ultim pit stop executat la perfecție de către echipa Riley Motorsport. Bleekemolen a terminat al treilea în cele din urmă, Balzan și cu Nielsen, liderii campionatului, fiind undeva la coada primilor 10 după ce au fost agățați în prima oră de un prototip. Avansul acestora în clasament s-a micșorat cu nouă puncte ca urmare a acestui eșec, Lally și Potter fiind acum pe poziția a doua.

Traficul a fost o problemă pe un circuit lung de doar 2,25 km, chiar dacă am avut doar 3 clase din 4

Următoarea etapă din IMSA Weathertech Sportscar Championship va avea loc pe circuitul Road America din Elkhart Lake, Wisconsin, în week-end-ul 5-7 august. La această cursă de două ore și 40 de minute vor lua parte toate cele patru clase.

Rezultate complete aici

Sursă foto: IMSA