Formula 3 Spa: Russell și Eriksson, cei mai curajoși

Formula 3 Spa: Russell și Eriksson, cei mai curajoși

Lance Stroll a mai bifat un succes de control pe ploaie, apoi nu l-au afectat prea tare victoriile lui Russell și Eriksson pe uscat, de vreme ce al doilea la general este încă Maximilian Gunther.

Cursa 1

Misiunea lui Lance Stroll a fost simplificată de furtuna care s-a abătut în dimineața de vineri asupra circuitului din Ardeni. Chiar dacă s-a vorbit mult despre o mai mare libertate pe ploaie în urma situațiilor create la Le Mans (24h) și Silverstone (F1), nimeni n-a obiectat la adresa directorului de concurs în europeanul de Formula 3. S-a rulat sub Safety Car timp de 19 minute, apoi s-a dat undă verde când condițiile erau mult îmbunătățite și câteva tururi n-am avut niciun incident notabil. Abia pe final de manșă, când speram să vedem ultimele atacuri, am avut un prim contact cu glisierele pentru Weiron Tan, iar recuperarea monopostului său a durat mai mult decât trebuia și astfel nu a mai fost timp pentru restart.

Lance Stroll a avut așadar de gestionat doar o plecare la finele turului al cincilea, vizibilitatea net superioară a liderului fiind apoi un avantaj însemnat. Oricum, Gunther a arătat în repetate rânduri că nu-l amenință pe liderul grupării Prema, așa că Stroll avea și spatele asigurat de coechipierul german. Poziția a treia a fost disputată între Ben Barnicoat și Nick Cassidy, britanicul reușind să revină după ce fusese surclasat temporar de adversarul său direct. George Russell a făcut o cursă solitară și a încheiat pe 5, înaintea debutanților Newey (la cel mai bun rezultat din sezon) și Beckmann (a patra clasare consecutivă în puncte). Ralf Aron a sosit pe 8, devansând perechea Carlin formată din Tveter și Lorandi. Cu atât de puține tururi de cursă, Ilott nu a avut nicio șansă de a ajunge în top 10.

Cursa 2

La doar câteva ore după diluviul din prima manșă, cea de-a doua alergare a fost pe uscat și toată lumea avea mari așteptări, dată fiind istoria duelurilor la aspirație pe Kemmel Straight din anii trecuți. Totuși, victoria s-a jucat doar între doi piloți: Eriksson a condus în prima parte a manșei, apoi nu a avut răspuns la atacul lui George Russell, care s-a distanțat și a semnat un succes facil, primul pentru HitechGP după 11 starturi. A treia poziție i-a revenit lui Mikkel Jensen, într-o cursă în care mulți favoriți au suferit încă din primele minute: Barnicoat a calat pe grilă, Stroll a plecat din zona fierbinte a plutonului și a făcut o pană în urma unui contact, iar Cassidy a avut și el probleme tehnice.

La poalele podiumului a venit un grup compact Van Amersfoort, în ordinea Hubert – Ilott – Piquet, fiul lui Nelson reușind și el reperul stagional prin acest loc 6. Surpriza negativă a fost ultima speranță Prema, Maximilian Gunther, depășit rând pe rând de cei trei piloți de mai sus. Gurile rele afirmă că germanul nu prea ar avea voie să pună presiune pe Stroll la general, însă ar fi injust să-l acuzăm de ceva fără probe, mai ales că avansul canadianului este semnificativ chiar și după al treilea abandon din ultimele 4 starturi. Totuși, s-au mai văzut ordine de echipă absurde, cu ecarturi abisale – a se vedea Ferrari în 2002.

Cursa 3

Joel Eriksson și-a luat în sfârșit revanșa, dominând runda finală de la Spa, în fața mulțimii adunate pentru întrecerea de 24 de ore ce avea să urmeze. Startul a fost furibund și plutonul fruntaș s-a triat la prima trecere prin șicana Les Combes, unde patru monoposturi au încercat să intre în paralel, unde cu greu își fac loc două. Barnicoat a făcut pană, Ilott s-a răsucit, iar Eriksson a profitat de ezitarea lui Russell și s-a detașat în frunte, semnând primul succes Motopark din 2016 și devenind al 10-lea pilot ce triumfă în acest sezon. În spatele juniorului BMW, Hubert a rezistat în fața atacurilor perechii Russell-Stroll, aceștia din urmă asigurând un spectacol remarcabil printr-o serie de depășiri succesive la fiecare parcurgere a primului sector. În final, Stroll nu a prins podiumul, dar tot a încheiat în fața lui Cassidy (P5) și Gunther (P6).

A fost rândul lui Nikita Mazepin să-și treacă în cont cel mai bun rezultat din carieră (P8), însă rusul rămâne cel mai slab clasat dintre cei 18 piloți care au luat startul în toate etapele din 2016. Sigur, banii nu sunt o problemă pentru familia sa, motiv pentru care mulți dintre cei care-l bat în F3 îl invidiază deoarece a avut deja șansa de a pilota un monopost de Formula 1 Force India.

Revenind la campionat, urmează o pauză de 6 săptămâni până la Nurburgring, calendarul programând în decurs de 5 weekenduri cele trei runde care mai sunt de disputat în acest an. Stroll este la adăpostul a 61 de puncte în raport cu Gunther, iar primul pilot non-Prema a devenit Russell, care acuză o întârziere de 102 puncte, cu 225 încă posibile de acontat.