WTCC Shanghai: Thed Bjork aduce prima victorie Volvo

WTCC Shanghai: Thed Bjork aduce prima victorie Volvo

Lipsiți de orice lest și cu un Thed Bjork extrem de combativ, cei de la Volvo au sărbătorit prima victorie de la revenirea în WTCC. În manșa a doua am avut un podium integral Citroen, iar Lopez le-a reamintit tuturor cine e șeful printr-un ecart abisal – 11 secunde față de poziția a doua.

Calificările de la Shanghai s-au încheiat cu pole-ul numărul 21 în WTCC pentru campionul Pechito Lopez, care a avut răspuns atât pentru perechea Volvo ce dominase ambele sesiuni de antrenamente, cât și pentru Nicky Catsburg, din nou foarte rapid după ce Lada a scăpat de kilogramele suplimentare înaintea weekendului. Chiar dacă Honda a fost mai ușoară cu 20kg față de Citroen, mașinile franceze l-au înconjurat pe Catsburg, plasându-se pe 1, 3 și 4. Punctele obținute în Q3 au asigurat matematic titlul la constructori pentru Citroen în al treilea sezon consecutiv.

Între timp, doar Norbi Michelisz a trecut de Q1, celelalte patru modele Civic fiind eliminate după clasarea în ultimii 5, dimpreună cu dezamăgitorii Valente și Demoustier. Marea surpriză a fost la finele Q2, când John Filippi a fost cu 0.016s mai rapid ca Tom Coronel și s-a clasat pe 10, ceea ce i-a adus pole-ul pe grila inversată a primei manșe.

În MAC3, Honda s-a impus cu facilitate în fața celor de la Lada, după ce o problemă tehnică la mașina lui Bennani a făcut ca Citroen să nu poată lua startul. A fost cea de-a șasea victorie a uzinei japoneze din 10 probe de contratimp pe echipe.

Cursa 1

Norbi Michelisz a sperat să repete prestația din runda anterioară, plecarea de pe prima linie asigurându-i la Motegi prima victorie stagională. John Filippi a cedat prima poziție după câțiva metri și maghiarul a evadat, profitând de starturile bune ale unori piloți care nu aveau ritm de cursă suficient de bun pentru a-i pune probleme – Chilton și Tarquini. Însă ceva mai în spate, Thed Bjork făcea deja progrese după ce plecase de pe 6. Cursa lui Filippi s-a încheiat în turul al treilea, când a fost prins la mijloc de Lopez și Ekblom, iar Valente a forțat și el interiorul.

După o scurtă neutralizare pentru a tracta mașina francezului, cursa s-a reluat și Bjork le-a mulțumit în turul 9 lui Chilton și Tarquini pentru contactul care i-a trimis pe ambii la boxe. Scutit de nevoia de a depăși această pereche, pilotul Volvo a pus ținta pe Michelisz și l-a silit pe acesta să recurgă la manevre defensive la limita regulamentului, fiind avertizat. Ultimul tur a adus o nouă tentativă dură, cei doi lovindu-se în penultimul viraj. Chiar și cu suspensia spate ruptă, Bjork a parcurs ultimii metri fără a fi devansat și primul podium pentru Volvo în WTCC a reprezentat și primul succes deopotrivă!

Yvan Muller a stat la pândă, însă Bjork și Michelisz nu s-au scos din cursă, iar francezul a terminat pe 3, la jumătate de secundă de învingător, urmat de Lopez. A fost o operațiune bună pentru Yvan, de vreme ce rivalii săi pentru titlul de vicecampion erau mult mai în spate: Huff pe 9 și Monteiro pe 10.

5

Cursa 2

Mecanicii lui Nicky Catsburg au avut mult de muncă după ce olandezul a colectat un element ce s-a desprins de pe caroseria lui Michelisz pe finalul primei manșe. Pentru polemanul Lopez, Catsburg era marea amenințare, însă startul pilotului Lada a fost slab și la vârf s-a instalat tripleta Citroen. Pechito nu a mai stat la discuții și le-a arătat tuturor ce poate, obținând cea de-a opta victorie stagională și prima din ultimele 4 starturi. Yvan Muller nu a mai primit cadouri de această dată, iar Bennani a încheiat socotelile pentru trofeul independenților după ce l-a devansat net pe coechipierul Tom Chilton (P9).

wtcc201609250023

Cele trei modele Honda, plecate din a doua parte a grilei, nu au putut să progreseze tocmai în weekendul în care uzina a confirmat că va continua în WTCC și anul viitor. Chiar dacă Citroen-urile C-Elysee vor fi operate doar de privați, ele sunt încă redutabile dacă Honda nu continuă să dezvolte puternic mașina actuală. Revenind la manșa a doua din China, doar Monteiro a intrat în top 10 dintre cei trei, reușind un prim tur excelent (de pe 13 pe 9) și încă o depășire în detrimentul lui Chilton.

Două modele Lada (Catsburg și Tarquini) nu au putut deranja podiumul, clasându-se pe 4 și 5 înaintea perechii Volvo. Ekblom a încercat să-l atace pe Tarquini, apoi l-a lăsat și pe Bjork să încerce, însă nici acesta nu a reușit să treacă și rocada s-a produs pe final în sens invers.

Odată cu anularea manșei din Thailanda, vom avea o pauză de fix două luni până la finala stagiunii, ce se va disputa în Qatar, pe traseul Losail. Yvan Muller și-ar putea asigura titlul de vicecampion încă din prima manșă, fiind la adăpostul unui avans de 31 de puncte în raport cu Tiago Monteiro. Michelisz a urcat pe 4 la general după ce a punctat mai bine decât coechipierii săi în China, iar Citroen ar putea opera de această dată în favoarea lui Bennani, marocanul având șanse de a trece de cel puțin un pilot Honda pe un circuit care-i place (și care convine mașinilor franceze), unde anul trecut reușea un podium și încheia ambele manșe în top 5.

Clasament piloți: Lopez 361p (campion), Muller 235p, Monteiro 204p, Michelisz 190p, Huff 180p, Bennani 176p, Catsburg 171p.

Clasament independenți (WTCC Trophy): Bennani 176p, Chilton 145p, Coronel 115p.

Constructori: Citroen 869p (campioni), Honda 625p, Lada 493p, Volvo 285p.

bjork_thed_polestar_cyan_racing_kina_fp1_2_005s