GP3 Sepang: Charles Leclerc, cu o mână pe trofeu

GP3 Sepang: Charles Leclerc, cu o mână pe trofeu

ART Grand Prix și Arden și-au continuat dominația în GP3, monopolizând cele două podiumuri de la Sepang și împărțindu-și victoriile pentru al treilea weekend la rând. E cam târziu însă pentru Albon, Dennis și Aitken, căci Leclerc a adunat puncte importante înaintea finalei de la Abu Dhabi.

Încă din antrenamente a fost evident că pentru echipa campioană ART Grand Prix amenințarea în Malaezia va veni tot din partea celor de la Arden, prin britanicii Jake Dennis și Jack Aitken, care s-au trezit în cea de-a doua jumătate de sezon și ne-ar fi ținut cu sufletul la gură dacă erau în această formă încă din luna mai. Chiar și așa, lăsând deoparte situația la general, cursele sunt extrem de disputate pe final de an și nu asistăm la defilări ale monoposturilor alb-roșii de la ART.

În calificări, Leclerc a mai obținut 4 puncte aferente pole-ului, fiind urmat de Albon și de Vries. Echipierii Arden puteau spera la un rezultat bun, cu plecare de pe 4, respectiv 7. Mai dificilă era situația echipei Trident, care a găsit cu greu setupul adecvat și Fuoco abia a reușit să prindă locul 10 pe grilă. Șansele acestuia la titlu scădeau considerabil, iar Albon era gata să-l întreacă.

Cursa 1

N-a fost prima oară când Leclerc a plecat destul de slab, fiind devansat de Alex Albon la stingerea semafoarelor. Când liderii au ajuns în virajul 4, de Vries l-a atacat și el pe liderul campionatului, cu aceeași hotărâre cu care Fukuzumi îl trimisese în decor la Monza. Odată ce titlul la echipe a fost acontat era fiecare pentru el – nici urmă de colegialitate între cei de la ART. Leclerc a rezistat contactului și a recuperat loc după loc până pe 3, în spatele lui Aitken. Albon nu a fost deranjat în drum spre victorie, reușind totodată să obțină punctele suplimentare pentru cel mai rapid tur.

Arjun Maini a semnat una dintre cele mai bune curse din carieră, locul 4 aducându-l în top 10 la general, chiar dacă a ratat primele două weekenduri din GP3. În urma indianului, la fel de bine s-a achitat de sarcină Steijn Schothorst, care a devenit vioara I a celor de la Campos pe fondul declinului evident al lui Alex Palou. Olandezul a rezistat în fața ”greilor” Dennis, Fukuzumi și Fuoco. Parry și Stuvik au punctat și ei, agresorul Nyck de Vries fiind penalizat cu 5 secunde adiționale, care l-au scos din zona punctelor și l-au făcut să piardă locuri la general în dauna perechii Arden.

Cursa 2

În pole pe grila inversată, Antonio Fuoco avea o șansă bună de a recupera ceva puncte în raport cu Leclerc și Albon. Lansarea sa a fost foarte bună, însă a exagerat cu defensiva pe interiorul virajului 2, fiind aruncat peste un vibrator supraînălțat la finele unei frânări de urgență care i-a distrus anvelopele. Jake Dennis a preluat șefia și nimeni nu l-a mai văzut până la căderea steagului, fiind urmat pe podium de Fukuzumi și Aitken. Matt Parry a fost un zid impenetrabil pentru Charles Leclerc, mulțumit cu o clasare pe 5, înaintea lui Albon (P8) și Fuoco (abandon).

Așadar, înaintea finalei de pe Yas Marina, Charles Leclerc se bucură de un avans de 29 de puncte în raport cu Alex Albon, care a urcat pe doi la general în detrimentul lui Fuoco. Italianul păstrează o șansă pur ipotetică la titlu, cu 43 de puncte de recuperat într-un weekend în care se vor acorda maximum 48.