MotoGP Motegi: Rossi, obligat la victorie în fieful Honda

MotoGP Motegi: Rossi, obligat la victorie în fieful Honda

Următoarele trei săptămâni pot fi decisive în ce privește soarta campionatului, pe circuitele de la Twin Ring Motegi, Phillip Island sau Sepang putându-se decide campionul clasei mari. Cele 52 de puncte avans îl favorizează pe Marc Marquez, care va trece un prim hop în acest weekend în Japonia.

Twin Ring Motegi este circuitul de casă al companiei Honda, iar acest lucru se vede cu ochiul liber dacă aruncăm o privire pe clasamentele curselor de la clasa mare din ultimii ani. Victoriile au fost împărțite între Dani Pedrosa, aflat la un al doilea circuit consecutiv pe care în teorie se simte excelent și Jorge Lorenzo de la Movistar Yamaha.  În anii petrecuți la clasa MotoGP, Marquez s-a clasat pe podium, excepție făcând cursa din 2015, în care a terminat pe locul 4. Evoluții asemănătoare a avut și Rossi din 2013 încoace, terminând cursele pe podium sau imediat în apropierea ultimei trepte a acestuia.

Ducati nu a mai făcut o figură frumoasă din 2010, când s-a impus cu Casey Stoner la ghidon, ca mai apoi italienii să se prăbușească în clasamente odată cu ezitările în dezvoltarea noilor motociclete. Așa cum ne-au obișnuit în 2016, Ducati se descurcă bine pe aproape orice circuit și dacă piloții echipei de uzină vor sta departe de evenimentele nefaste ar putea să se bată cel puțin pentru podium. Un plus în echipa de uzină va fi înlocuirea de ultim moment a lui Andrea Iannone, nerefăcut încă cu cel mai în formă ducatist de pe grilă, Hector Barbera ce își va juca șansa vieții în Japonia, concurând pe o motocicletă de uzină în culorile alb-roșu.

Atenția maximă va trebui să fie și pe Jorge Lorenzo, care după ultimele clinciuri cu cei de la Yamaha, poate reacționa imprevizibil în cursele rămase. Se pare că eliberarea sa de contract și posibilitatea de a testa mai devreme cu Ducati, noua sa echipă din 2017, va depinde de ajutorul care i-l va da lui Rossi în lupta pentru recuperarea celor 52 de puncte deficit față de Marquez. Personalitatea sa vulcanică însă poate aduce surprize de tot felul, însă pentru bunul mers al campionatului sperăm ca Jorge să nu influențeze în vreun fel deciderea campionului.

Scurt istoric al circuitului

Twin Ring Motegi nu a fost de la început un circuit destinat motociclismului. Rolul său a fost de a face cunoscut în Japonia fenomenul numit Indycar. Totul s-a pornit de la o pistă de teste construită de Honda în dorința de a avea o facilitate modernă pentru teste atât pe latura auto cât și moto. Putem spune că japonezii au dorit să facă un ”cadou” organizatorilor seriei americane Indycar, extrem de populară și în țara soarelui-răsare. Construcția complexului de la Motegi  s-a finalizat în 1997 constând din două circuite, un oval de 2.493 kilometri și un circuit virajat de 4.8 kilometri. Ovalul a intrat în calendarul seriei CART în 1998 când pe data de 28 martie pilotul mexican Adrian Fernandez a câștigat runda inaugurală. În 2003 runda de la Motegi a intrat și în programul Indy Racing League odată cu decizia participării motoristului Honda în competiția americană. În 2004, prima victorie Honda pe acest circuit a fost obținută de regretatul Dan Wheldon. Dacă tot am pomenit de seria americană, trebuie menționat și triumful repurtat de Danica Patrick în 2008, din actuala serie reunită Indycar: singura victorie oficială a unei femei într-o competiție de monoposturi de anvergură mondială a fost un adevărat vector de imagine pentru circuitul Motegi.

Japonia se află în calendarul motomondialului din 1962, prima gazdă fiind circuitul de la Suzuka. Acolo s-au desfășurat curse până în 1965, iar anul următor cursa s-a mutat pentru 2 ani la Fuji. Odată cu decizia Honda de a se retrage din campionat la finele anului 1967, a dispărut și etapa japoneză din calendar. Cursele nipone s-au reluat în 1987  pe circuitul de la Suzuka și desigur au o strânsă legătură cu revenirea emblematicului constructor Honda în competiții. Începând cu 1999 etapa japoneză s-a mutat de la Suzuka la Motegi, cursă câștigată în acel an de Kenny Roberts pe un Suzuki. Pe podium, pe locul 3 s-a clasat atunci pilotul local Norifumi Abe pe o Yamaha. Piloți japonezi în puncte au mai fost Shinichi Itoh (Honda, locul 7), Nobuatsu Aoki (Suzuki, locul 10), Yukio Kagayama (Suzuki, locul 12), Noriyasu Numata (MuZ Webber, locul 13) și Taddy Okada (Honda, locul 15). Au abandonat Haruchika Aoki (TSR) și Tetsuya Harada (Aprilia).

Clasele mici de 125cc și 250cc erau încă populate de piloții japonezi, înregistrându-se finalul unei perioade dominate copios de aceștia. Amintim nume precum Azuma, Ui, Sakata, Nakano, Ukawa, Ueda. A fost și ultimul an ca wild card pentru Daijiro Kato, participare la cursă încununată cu un loc 5, dar adevăratele performanțe one race entry au fost pe circuitul de la Suzuka unde Daijiro a obținut victorii în 1997 și 1998.

După 4 sezoane când cursa s-a ținut la Suzuka, organizatorii au decis pe fondul accidentului lui Kato ca gazda permanentă să devină mai modernul circuit de la Motegi, începând cu 2004, victorios fiind japonezul Makoto Tamada, iar pe locul 3 după Rossi s-a clasat Shinya Nakano ce a înregistrat unul din puținele podiumuri Kawasaki.

Circuit și pneuri

japan-motogp_logoesteso

Runda cu numărul 15 din calendar se desfășoară pe un traseu foarte tehnic cu zone de frânare accentuate și perioade de accelerație puternice. Suprafața pistei este una abrazivă ce necesită multă apăsare și o aderență deosebită.

Circuitul în lungime de 4.8 kilometri este caracterizat de patru porțiuni ce solicită intens frânele și de asemenea perioadele de accelerare consumă mult din gume, care trebuie să fie foarte aderente la pistă. Ultimul sector este zona fierbinte a circuitului, locuri unde se petrec majoritatea ieșirilor în decor.

Desenul circuitului solicită secțiunea centrală a pneurilor față/spate, nefiind foarte solicitant cu guma spate, atipic pentru circuitele de până acum. Din acest motiv guma recomandată pentru spate este cea extra soft – specificația cea mai moale din oferta Michelin.

Traseul se prezintă cu 8 viraje de dreapta și 6 de stânga, pneul optim pentru spate fiind cel asimetric cu o compoziție mai dură pe partea dreaptă. Pneul față trebuie să reziste la frânări violente și la zone de accelerații puternice, de asemenea trebuie să asigure o cât mai bună stabilitate și un timp de încâlzire cât mai redus. Variantele puse la dispoziție de Michelin sunt cele soft, medium și hard,  în timp ce pneurile spate vor fi soft și medium. În caz de ploaie există doar varianta unui pneu soft care trebuie să intre rapid în temperatura optimă.

untitled-2-middle

Noutăți înainte de cursă

După accidentarea suferită în antrenamentele contând pentru cursa de la Misano. Andrea Iannone își va prelungi pentru cel puțin încă o cursă perioada de refacere, inițial locul său în echipa Ducati rămânând vacant după atribuirea altor sarcini lui Michele Pirro,responsabil cu testarea prototipului GP17 într-o sesiune privată de teste pe circuitul de la Valencia și refuzul categoric al lui Casey Stoner de a reveni pentru o cursă. Joi dimineață, în ultimul moment când se mai puteau face schimbări în rândul piloților titulari, oficialii Ducati l-au înștiințat pe Hector Barbera de la echipa de client Avintia că în acest weekend va face pasul cel mare la echipa de uzină alături de Andrea Dovizioso.

Decizia nu surprinde cu nimic, Barbera fiind unul dintre cei mai bine văzuți piloți privați din curtea Ducati, acel pilot care nu a primit până acum chemarea uzinei, deși poate ar fi fost cel mai nimerit înlocuitor atunci când a fost cazul. Locul său de la Avintia va fi luat de campionul Australiei la  uperbike Mike Jones, pilot ce a concurat în cursele inaugurale din World SBK disputate pe Phillip Island. Acesta va pilota în cadrul echipei Avintia alături de Loris Baz, francezul nefiind în cea mai bună formă fizică, dar va fi apt pentru cursă.

În sesiunea FP1 de vineri va reveni britanicul Bradley Smith, acesta absentând în ultimele 3 curse datorită unei accidentări la ligamentele genunchilor în  urma unei căzături încasate în cursa de anduranță EWC de la Oschersleben. Pentru britanicul de la Tech3 primele tururi din sesiunea de antrenamente vor hotărî prezența și în celelalte sesiuni, în funcție de cât de tare vor fi solicitați genunchii abia operați.

După absența de la Aragon, a venit timpul și pentru Jack Miller să revină în campionat, Motegi fiind un test al condiției fizice înainte de cea mai importantă cursă pentru pilotul Marc VDS, cea din țara natală de peste 2 săptămâni. De asemenea primele antrenamente vor decide participarea ulterioară în weekend-ul japonez.

Runda japoneză vine cu noutăți importante din tabăra Aprilia, italienii debutând în sfârșit cu 2 șasiuri RS-GP aduse la zi față de variantele incipiente folosite de Bautista la Misano și Bradl la Aragon. În cele două ocazii, atât Bautista cât și Bradl s-au putut insera în sesiunea Q2 a calificărilor, cursele fiind încununtate cu clasări în top 10.

Noua motocicletă, cadru și motor nou, înbunătățește mult stabilitatea la intrarea în viraje și scurtează semnificativ timpii de frânare.Italienii sunt conștienți de pericolul ce vine din Austria de la KTM, echipă pe care și-au propus să o devanseze în sezonul 2017, în ciuda eforturilor susținute și a seriozității cu care austriecii au abordat proiectul.

Că veni vorba de KTM, aceștia au testat săptămâna trecută  la Brno motocicleta cu care vor debuta în runda finală a sezonului, Valencia. La test au participat Mika Kallio, cel desemnat wild card în ultima rundă a sezonului, și cehul Karel Abraham abia revenit după runda franceză din World SBK. Austriecii vor mai beneficia de un ultim test de trei zile la Valencia  imediat după Sepang, setările și update-urile aduse fiind cele cu care va concura Kallio pe același circuit în noiembrie.

La sfârșitul lui septembrie Dorna a dat publicității forma noului calendar competițional pentru 2017, în care nu există circuite noi, doar Red Bull Ring și Brno fiind inversate între ele, runda cehă fiind pe 6 august, respectiv cea austriacă pe 13.

De asemenea au început discuții cu privire la disputarea testelor din intersezon, calendarul acestora fiind finalizat în această săptămână. Astfel vom avea teste la Valencia imediat după cursa de final a stagiunii, apoi la fel ca anul trecut vom merge la Sepang, Phillip Island și Losail. Clasele mici vor face economie și vor începe testele în martie la Jerez, apoi se vor reuni pentru al doilea test la Losail înaintea începerii noului sezon.

Echipa Pramac a anunţat că actualii piloţi vor trebui să lupte pe pistă pentru favoarea de a concura în 2017 pe o motocicletă de uzină Ducati GP17, aceasta putând reveni fie lui Scott Redding, fie lui Danilo Petrucci. Anunţul vine pe fondul unui scandal mocnit între cei doi piloţi după incidentul prin care Petrucci l-a trimis în decor pe Redding în runda spaniolă de la Aragon, ocazie cu care Petrux s-a ales cu nişte invective greu de reprodus din partea lui Scott Redding.

Runda de la Motegi ca fi ocazia a trei aniversări importante: 50 de ani de la debutul Honda la clasa mare şi câte 20 de ani de activitate la cârma echipelor proprii pentru Lucio Cecchinello şi Fausto Gresini. O ocazie minunată pentru Cecchinello de a sărbători aceşti 20 de ani într-un sezon în care a acumulat clasări pe podium şi o primă victorie grație lui Cal Crutchlow.

Fausto Gresini nu a fost tot timpul favorizat atunci când alinia motociclete Honda, fiind a doua echipă HRC privată după cea a lui Sito Pons, dar chiar şi aşa rezultatele bune s-au adunat în vistieria echipei. Din 2006 până în acest sezon a stat în picioare statistica ultimei echipe private care a câştigat o cursă, cea de la Estoril adjudecată de Toni Elias, însă din păcate numele Gresini se leagă de dispariţia prematură a piloţilor Daijiro Kato şi Marco Simoncelli.

La clasa Moto3 avem ştiri legate de Peugeot Saxoprint care a anunţat un nou cuplu de piloţi pentru 2017, aceştia fiind Jakub Kornfeil şi Patrik Pulkkinen. Finlandezul s-a impus în cupa Junior Moriwaki 250cc, însă a avut o prestaţie modestă în seria Red Bull Rookies din acest sezon unde a terminat pe locul 14 la general, cu un loc 5 ca fiind cel mai bun rezultat.

Echipa Aspar Mahindra a nominalizat doar unul din piloţii stagiunii 2017 în persoana lui Albert Arenas, spaniolul fiind ocupantul locului secund din CEV Repsol Moto3. Acesta a mai avut apariţii în curse cu Peugeot după plecarea lui Alexis Masbou.

La Moto2 avem ştiri îmbucurătoare în ce priveşte varietatea şasiurilor din sezonul 2017, Suter anunţându-şi în sfârşit revenirea, momentan alături de Leopard Racing, care va concura cu Danny Kent şi Dominique Aegerter, elveţianul revenind pe şasiul cu care s-a înţeles cel mai bine. Datorită anunţării acestui contract cu Leopard, Aegerter a fost dat afară de la Interwetten, pilotul neputând încheia actuala stagiune. Rezultatele oricum nu erau grozave, Dominique nu prea având pentru ce lupta în ultimele curse.

O veste bună şi dinspre Malezia unde contractul pe sezonul viitor al lui Hafizh Szahrin este practic pe ultima sută de metri a negocierilor. Petronas a impus un barem de performanţă pe care Syahrin l-a respectat, anume clasarea în top 10 pe durata sezonului în curs. Un anunţ referitor la participarea malaezianului în sezonul 2017 la Moto2 este iminent.

Puncte de interes în cursă

Cu doar patru runde rămase de diputat, interesul campionatului se reduce doar la lupta dintre Marc Marquez și Valentino Rossi, diferența dintre cei doi fiind de 52 de puncte. Ceva mai în spate la 66 de puncte se află Jorge Lorenzo, care a rămas doar cu șanse matematice în luptă cel puțin pentru o rundă sau două. Părerile specialiștilor sunt împărțite între cea conform căreia vom avea un campion la clasa mare înainte de runda de la Valencia, sau aceea conform căreia neprevăzutul periplului asiatic va dinamiza campionatul și vom ajunge cu vreo miză la Valencia. Un lucru este sigur însă, faptul că Marquez poate aborda mai relaxat finalul de campionat, în timp ce Valentino Rossi și Jorge Lorenzo trebuie să lupte pentru victoriile de etapă și să spere la probleme de orice fel pentru Marc. Sau să le provoace?

Circuitul Motegi favorizează motocicletele Honda din punct de vedere statistic, însă nici prestațiile din trecut ale celor de la Yamaha, în special cu Jorge Lorenzo sunt de luat în seamă. Piloții cu cele mai multe succese din 2010 încoace sunt Dani Pedrosa și Lorenzo. Marquez ne-a mai arătat în acest sezon că este pornit să își treacă în cont câte o victorie pe fiecare circuit din calendar, astfel că motivația este la cote înalte și în Japonia.

În situația în care Valentino Rossi are probleme și nu obține mai mult de un singur punct, concomitent cu o clasare în afara podiumului pentru Lorenzo, Marquez va deveni campion mondial cu 3 runde rămase de disputat.

Dacă Marquez abordează cursa japoneză oarecum relaxat, Lorenzo pare dezinteresat de lupta pentru titlu, sau cel puțin astea sunt declarațiile sale. Presiunea cea mai mare este pe Valentino Rossi, care s-a arătat deranjat de disputatarea a 3 curse la diferență de doar o săptămână. Nu știm dacă stresul normal în astfel de situații este cel care a dus la o astfel de declarații sau evenimentele de anul trecut care au decis soarta campionatului în detrimentul lui Valentino. Pentru Rossi, toate cele 3 circuite care urmează sunt printre favorite, cu un accent mai mare pe Phillip Island și Sepang, italianul neavând altă variantă decât victoria în aceste runde.

Surprize mari la Motegi din rândul outsiderilor nu pot surveni dacă pista rămâne uscată, însă putem aștepta ca noul recrut Ducati, Hector Barbera să lupte pentru un podium. Hector a declarat în repetate rânduri că s-a acomodat cu pneurile Michelin, îi este ușor să găsească un setup optim pentru motocicleta sa GP14.2 , doar diferențele dintre motocicleta veche de două sezoane fiind un obstacol în fața unor clasări mai bune de locul 8 în curse.

Vremea la Motegi se anunță însorită de vineri până duminică, astfel că amestecul celor celor de la Ducati sau Suzuki în lupta pentru podium sau victorie fiind puțin probabilă dacă nu se întâmplă ceva cu protagoniștii principali.

În ecuația unei clasări solide în puncte intră și Cal Crutchlow de la LCR, care a anunțat că va folosi în continuare noul șasiu Honda folosit încă de la Silverstone, dar îmbunătățit înainte de runda de la Motegi. Atuurile noului șasiu sunt un echilibru mai bun pe durata frânărilor și o conlucrare mai bună cu electronica unică folosită în acest sezon de toate echipele.

La Moto2 lupta pentru este larg deschisă, duelul dându-se între Johann Zarco lider la diferență de doar un punct în fața lui Alex Rins. Evoluțiile celor doi sunt oscilante, iar la Aragon ambii protagoniști au avut prestații modeste, cei doi alternând lipsa de focus de la o cursă la alta. Așa cum am mai spus, oricine ar câștiga titlul la această clasă, nu ar trebui să fie prea mândru de reușită, coroana clasei intermediare negarantând o evoluție bună la clasa mare. Tito Rabat și Stefan Bradl sunt exemple vii. Nu puțini spun că Moto2-ul este mai degrabă o clasă ce distruge talente și promovează valori incerte, doar Marc Marquez fiind excepția de la această idee.

De ademenea interesul clasei mai constă și în clasările finale ale lui Sam Lowes, Thomas Luthi și Franco Morbidelli, cei trei fiind în luptă pentru poziția a treia în casament. Aflat pe circuitul de casă, Takaaki Nakagami va lupta mai mult ca sigur pentru victorie, având și el șansa teoretică de a termina sezonul pe locul trei.

La Moto3 campionul a fost decis la Aragon, în persoana sud-africanului Brad Binder, lider de necontestat pe durata sezonului, intersul campionatului mutându-se pe lupta pentru ocuparea locului secund în campionat, pentru care se bat Jorge Navarro și Enea Bastianini, cu ceva șanse pur teoretice fiind și Joan Mir respectiv Nicolo Bulega. Surprize frumoase pe final de campionat pot face și Fabio di Giannantonio sau Francesco Bagnaia.

Japonezii sunt reprezentați la Moto3 de Hiroki Ono (Honda),  cu o evoluție modestă în actualul sezon și Tatsuki Suzuki (Mahindra), cei doi putând spera în cel mai bun caz la o clasare în ultima parte a topului 15. Ultima clasare în top 10 la clasa mezină a unui pilot japonez a fost locul 7 obţinut de Tomoyoshi Koyama în 2006. Un deceniu e poate prea mult ca pauză.

Antrenamentele libere de vineri vor debuta la ora 3 dimineaţa, ora României, în ordinea consacrată, Moto3, MotoGP, Moto2.