SBK Jerez R1: Prudența aduce titlul în tabăra Kawasaki

SBK Jerez R1: Prudența aduce titlul în tabăra Kawasaki

Ultimele două runde din mondialul de Superbike au fost bine gestionate de echipa Kawasaki, lăsându-l pe Chaz Davies să obțină victoriile de palmares. Stăpânirea de sine a ”verzilor” a fost răsplătită cu obținerea titlului la constructori după prima manșă din Spania, de la Jerez, penultima rundă a stagiunii curente.

În prima manșă de la Magny Cours, Chaz Davies a fost cam singurul pilot ce a reușit să scoată maximum de performanță din pneurile intermediare, în timp ce Rea și Sykes au optat să ruleze pe pneuri de ploaie. Diferența s-a văzut imediat în timpii dintre pilotul Aruba Ducati, Davies și urmăritorii, Michael van der Mark, respectiv Tom Sykes, care a reușit să își menajeze gumele mai bine decât a făcut-o Jonathan Rea. La finalul cursei între cei doi piloți Kawasaki ce au terminat pe locurile 4 și 5, a fost o diferență de peste 8 secunde.

Uscarea pistei duminică, înainte de manșa secundă a echilibrat bătălia la vârful cursei, Davies fiind din nou câștigător în fața lui Rea care și-a luat revanșa în fața lui Sykes. În spatele lor, Leon Camier de la MV Agusta a făcut o cursă mare, reușind să încheie manșa secundă pe locul 4, fiind urmat de Michael van der mark și Lorenzo Savadori de la Ioda Aprilia, de asemenea aflat la o prestație excelentă pe durata weekend-ului francez.

Jonathan Rea și Tom Sykes au ajuns la Jerez, în acest weekend separați de 48 de puncte între ei, în favoarea nord-irlandezului.

Manșa întâi nu a excelat ca spectaculozitate: ca și în Franța, piloții Kawasaki au mers la siguranță, probabil Tom Sykes conștietizând că doar dacă se întâmplă ceva cu Rea și abandonează ar mai putea avea vreo șansă la titlu.

Pe de altă parte, Chaz Davies de la Aruba Ducati a mers chitit să obțină victoria și să amâne împreună cu coechipierul său Davide Giugliano decernarea titlului la constructori pentru Kawasaki. Așa cum a dovedit de multe ori în acest sezon, dar și în trecut, Giugliano nu este un pilot pe care o echipă cu sprijin de uzină să se bazeze că va aduce rezultate atunci când situația o cere. În manșa de deschidere de la Jerez, Davide și-a respectat ”blazonul” și a trântit motocicleta la puțin timp după start. Furia a fost pe măsură în boxa Aruba, toată lumea fiind mulțumită cu decizia de a nu îi reînoi contractul pentru 2017 acestui pilot deosebit de rapid pe un tur de circuit, dar complet nesăbuit și lipsit de concentrare în momente cheie ale campionatului.

Cursa a fost un galop de sănătate pentru Chaz Davies, care prin această victorie s-a mai apropiat de Tom Sykes în clasamentul general, la 28 de puncte, în timp ce Rea a mai pierdut 4 puncte din avansul față de Sykes, ecartul ajungând înainte de cursa de duminică la 44 de puncte.

Însă locurile 2 și 3 pentru Tom și Jonathan au asigurat un avantaj de 80 de puncte cu doar 3 curse rămase de disputat din campionat, lucru care le-a oferit celor de la Kawasaki mult râvnitul titlu la constructori în detrimentul celor de la Ducati, care putem spune fără să exagerăm că au pierdut pe mâna nesăbuitului Davide Giugliano.

După piloții Kawasaki, au terminat unul după altul cei de la Honda. Nicky Hayden e un pilot din ce în ce mai consistent, un adevărat candidat la titlul din 2017, dacă Honda va recupera deficitul de putere față de Kawasaki și Ducati. Aproape lipit de Hayden a încheiat cursa Michael van der Mark, olandezul fiind la ultimele 3 curse alături de Honda, înainte de trecerea la Yamaha unde îl va avea coechipier pe Alex Lowes, poziție ocupată în detrimentul lui Sylvain Guintoli care nici măcar nu mai are opțiuni competitive de a mai rămâne în campionatul de WSBK. În tot acest timp Lowes se ține de un ghidon pe care cu greu îl poate struni. Acest lucru s-a văzut din nou în prima manșă de la Jerez, unde Lowes a trântit motocicleta la scurt timp după Giugliano.

Din această cursă a lipsit cehul Karel Abraham, pilot Milwaukee BMW, acesta fiind țintuit la pat de o viroză rebelă ce nu i-a permis deplasarea spre circuitul Jerez. Timpul scurt nu le-a permis celor de la Milwaukee să găsească un înlocuitor. Duminică vom avea și cursele de la clasele Supersport, a doua cursă Superbike și cursele Stock1000, respectiv EJC.