Flashback: Aventurile lui Senna în Mexic

Flashback: Aventurile lui Senna în Mexic

Adesea în cărți, o singură dată învingător – Senna nu a avut foarte multe momente de sărbătoare pe Circuito Hermanos Rodriguez din Mexic. Însă importanța acestor curse în economia respectivelor campionate a fost însemnată.

1986

Decisivă în lupta pentru titlu, revenirea pe traseul mexican l-a păstrat în cărți pe Alain Prost înaintea finalei de la Adelaide, considerată de Motorsport Magazine drept cel mai spectaculos Grand Prix din istorie. Senna a fost irezistibil în calificări, fiind singurul capabil să coboare sub 1’17 în drum către al optulea pole stagional. În urma sa erau cei doi favoriți la titlu, coechipierii Williams-Honda. Prost pleca de pe 6, iar la finele calificărilor dădea o replică memorabilă: ”nu e un loc rău, dat fiind că în față sunt trei piloți care se urăsc de moarte”.

Cursa a fost foarte ”modernă” prin prisma importanței deosebite a gestiunii pneurilor, de parcă ar fi prefațat cumva dramatismul ce avea să urmeze în Australia. Pe traseul Hermanos Rodriguez, Pirelli a furnizat surpriza în fața Goodyear, iar Benetton-BMW a obținut un prim succes din istoria echipei prin Gerhard Berger, care nu a avut nevoie să treacă pe la boxe. Reamintim că aceasta era fosta echipă a lui Senna din urmă cu doi ani, însă de la motorul Hart de pe Toleman la sprijinul uzinei bavareze cu un agregat extrem de potent era cale lungă.

Brazilianul i-a făcut jocul indirect lui Alain Prost prin clasarea pe 3, în spatele francezului, dar în fața ambilor piloți Williams. Mansell a fost marele perdant al rundei, cu probleme de aderență de-a lungul întrecerii. Totodată, Senna pierdea orice șansă matematică de a deveni campion într-un sezon în care urcase de opt ori pe podium, însă cinci abandonuri cântăreau foarte greu.

1987

Pentru al doilea an la rând, în Mexic s-a produs ieșirea lui Senna din calculele pentru titlul mondial, odată cu ieșirea în decor provocată de ambreiaj. Într-o ierarhie finală stabilită prin agregarea timpilor din cele două jumătăți ale cursei fragmentate de un incident produs în turul 30, Mansell l-a bătut clar pe coechipierul Nelson Piquet și punea presiune pe acesta. Următorul ”twist” la Suzuka avea să-i încheie asaltul lui Nigel, iar raportul titlurilor mondiale dintre rivalii brazilieni Piquet și Senna ajungea deja la 3-0.

Ayrton Senna (BR), Camel Team Lotus Honda 99T. 1987 Brazil or Mexico?

1988

Mutat în primăvară (etapa a patra), GP-ul mexican nu mai era decisiv pentru speranțele unora și altora. Ayrton a rulat încă din prima secvență de calificări în 1’17″4, în timp ce niciun adversar nu a putut să coboare sub 1’18, nici măcar celălalt pilot ce dispunea de arma absolută MP4/4 – Alain Prost. Chiar dacă s-a operat prin regulament o reducere considerabilă a presiunii turbocompresorului, șasiul a compensat și timpul fantastic al lui Senna a fost cu o secundă mai rapid decât cel cu care Mansell stabilise pole-ul în ’87.

Cursa a fost decisă la start, unde Prost a reușit să preia conducerea, în timp ce Senna a căzut în urma lui Piquet. După doar un tur, Ayrton l-a devansat pe conaționalul său înainte de Peraltada, însă nu a mai reușit să se apropie de coechipierul francez, cele două monoposturi McLaren semnând cea de-a doua dublă din debutul stagiunii. Însă Ron Dennis îi ordonase lui Senna să nu-l atace pe Prost, iar brazilianul a afirmat după cursă că e ultima oară când acceptă ordine de echipă. Începea războiul intern.

1989

Calificările i-au adus lui Senna egalarea recordului all-time de plecări din pole, deținut de mai bine de 20 de ani de Jim Clark (33). Brazilianul a ajuns la această bornă după 4 ani, 2 luni și 7 zile de la primul său pole, obținut la Estoril. Turul său din Mexic a fost încă o dată magistral, aproape 9 zecimi separându-l de Prost. De această dată Ayrton a plecat bine (chiar de două ori a fost nevoie). Și chiar dacă francezul a făcut tot posibilul să-l surclaseze, șefia nu s-a schimbat. În mintea lui Prost încolțea ideea că Honda i-ar oferi motoare mai puternice lui Senna, căci deși ieșea mai bine din ultimul viraj și beneficia de aspirație, pe lunga linie dreaptă de 1,2km coechipierul său se distanța de fiecare dată.

007_-_1989_senna_mexico

După o eroare la boxe, francezul a ieșit din lupta pentru podium și, deși avea pneuri mai proaspete pe final, a fost depășit cu un tur de inamicul său, tot pe lunga zonă de accelerație. Relația dintre ei mergea din rău în mai rău și destule capitole aveau să mai fie scrise până la Suzuka. Însă, pentru moment, Senna cucerise în sfârșit Mexicul, iar în puncte mai încheia un contingent italian format din Patrese, Alboreto, Nannini și Tarquini.

1990

180c3be2f7adf348293a9d308807dd16

Senna nu s-a regăsit de această dată în calificările mexicane (P3 în urma colegului Berger și a lui Patrese), însă Alain Prost era și mai tulburat, abia al 13-lea pe grilă. Echipierii McLaren-Honda au sprintat în fruntea cursei, cu Berger mizând pe schimbarea anvelopelor și Senna încercând un parcurs fără oprire la standuri. Alain Prost l-a prins pe final pe brazilian și a încununat o revenire de senzație, iar pariul lui Ayrton a fost falimentar: un pneu a cedat și cel de-al 100-lea GP al acestuia s-a încheiat cu abandon. Dubla Ferrari a fost asigurată de momentul teribil de curaj al lui Mansell, care a trecut de Berger pe exteriorul virajului Peraltada.

Am simțit cum spatele monopostului era tot mai greoi. Problema s-a acutizat și am pierdut tot avansul. E dezamăgitor să lași pe alții să treacă fără să poți replica. Mansell a trecut primul, apoi Prost și Berger, iar atunci când am fost depășit de Alessandro Nannini pneul dreapta spate era deja dezintegrat. E genul de cursă în care ies din mașină și-mi las casca pe cap multă vreme, ca nimeni să nu-mi poată vedea chipul.

ccutla2wgaehchm

1991

Tot despre Peraltada vorbim și 12 luni mai târziu, dat fiind că Senna a avut aici un accident însemnat în calificările din acel an. Din fericire, răsturnarea a fost lipsită de consecințe fizice, iar Ayrton a putut să revină în sesiunea a doua și să stabilească un timp de locul 3, în urma perechii Williams-Renault, formată din Patrese și Mansell. Italianul a ratat însă startul, iar Senna l-a taxat imediat pe impetuosul Alesi și a plecat în urmărirea lui Nigel. Doar că Patrese se simțea excelent în Mexico City și a semnat o frumoasă revenire: în turul 15 deja trecuse și de Ayrton, și de colegul său de la Williams. Era deja evidentă superioritatea monoposturilor cu motor Renault V10, iar Senna nu a avut nicio șansă, terminând pe 3, la aproape un minut. Din fericire, avansul construit de brazilian în primele patru runde era considerabil și tot restul anului avea să fie irecuperabil, în drum spre al treilea titlu mondial.

A fost înfricoșător. Eram captiv în epava McLaren și mă panicasem că benzina ce-mi curgea pe spate ar putea să ia foc. Nu puteam nici să mă mișc, nici să respir prea bine. A fost nevoie de un efort colosal pentru a scoate volanul și a desprinde centurile din acea poziție. Era ca și cum ai scoate un iepure din ascunzătoare.

Senna despre accidentul din calificări

cvdntilwcaaxlre

1992

Între Williams și McLaren s-a adâncit și mai tare prăpastia într-un an, iar Senna se alinia pe grila din Mexic abia pe poziția a șasea, folosind încă monopostul din stagiunea precedentă. Mai grav era deficitul abisal de 2,5 secunde față de polemanul Mansell, care l-a devansat pe Patrese pentru doar 16 miimi. Cursa a fost fără istoric, primii trei de pe grilă luând sosirea în aceeași ordine: Mansell, Patrese, Schumacher. Senna a suferit o cedare a transmisiei încă din turul 11, iar la finele întrecerii era deja la 16 puncte de Mansell după doar două GP-uri disputate. Denivelările de pe traseul mexican au făcut ca acesta să fie scos din calendar și abia în 2015 s-a revenit aici.

Așadar, bilanțul lui Ayrton Senna în Mexico City a fost de o victorie, 3 podiumuri și 3 pole-uri în 7 starturi.