Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea I

Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea I

Sezonul 2016 s-a încheiat pe 27 noiembrie după un număr record de 21 de GP-uri. Nico Rosberg s-a încoronat campion mondial pentru prima data în carieră, dar oare a fost el cel mai bun pilot al stagiunii? Aşa cum v-am obişnuit, la final de an trecem în revistă cei mai merituoşi 10 performeri ai anului.

bottasWilliams a fost cea mai rea maşină în ce priveşte decriptarea dificilelor Pirelli. De aceea e greu să scoatem la suprafaţă vârfurile unui sezon sub aşteptări pentru Valteri Bottas. Ce se află dincolo de orice tăgadă este faptul că a spulberat un coechipier de calibru în persoana lui Massa şi de câte ori inginerii au nimerit set-up-ul corect, melanjul monopost-pneuri fiind decent, finlandezul a performat mereu în parametri optimi, chiar dacă nu a flatat în niciun moment posibilităţile tehnice avute la dispoziţie. Pilotul nu are nicio slabiciune evidentă, e imun la presiune, impasibil în atac sau defensivă, iar viteza sa enormă în condiţiile în care reuşeşte să păstreze cea mai strânsă linie posibilă este argumentul fundamental al plasării sale în acest top în detrimentul celor doi echipieri Force India. Modul în care ghidează Williams-ul prin Maggots-Beckets, S-urile de la Suzuka sau primul sector de la Austin e pe acelaşi palier cu cei mai buni, iar în singurul moment în care pneurile s-au mulat pe caracterul maşinii, la Montreal, a făcut o cursă perfectă pentru potenţialul maşinii. Deocamdată rămâne parţial o enigmă, întocmai ca şi Mika Hakkinen în primii ani McLaren. Poate şi pentru că stilul său curat, în completă opoziţie cu flamboiantul Massa şi modul aproape economic în care încearcă să folosească cât mai puţină pistă (în contradicţie cu maestrul Mika) îşi au contribuţia aici. Ce putem spune, parafrazându-l pe Jenks când vorbea de Denny Hulme, este că Valteri este întotdeauna atât de rapid pe cât e maşina, nicio fracţiune mai mult. Asemănător cu… Denny Hulme.

grosjeanDescendentul lui Ronnie Peterson din grila actuală este unul din primii 3 piloţi ca viteză pe un singur tur, dar frustrările acumulate datorită ciudatelor probleme cu frânele avute de Haas au dus uneori la performanţe mediocre ce nu au făcut decât să scadă cota unui talent enorm. “E foarte brav, dar întotdeauna absolut la limita a ceea ce este fizic posibil. Unul dintre puţinii care merg mereu la blană” explică Rob Wilson. Dar faptul că uneori este prea emoţional la volan, vărsându-şi amarul prin dialoguri spumoase cu echipa tehnică, a creat o lipsă de consistenţă în evoluţia sa, trăgându-l in jos în evaluarea noastră pentru acest top 10. Misterioasele probleme cu sistemul de frânare Brembo (în principiu acelaşi folosit de Scuderia) l-au privat de cel mai mare atu al său: viteza enormă de intrare în viraje, capitol la care este probabil cel mai bun din branşă. Fiind un “late breaker” cu instinct excepţional este superb de privit de pe margine în timpul unui tur reuşit de calificare, întocmai ca Gonzalez, Peterson sau Gilles. Iar în prima parte a sezonului când consistenţa pe frânare a monopostului i-a permis să-şi etaleze întregul talent, a fost impecabil de fiecare dată – precum în Australia sau Rusia, flatând de fiecare dată limitele unei maşini de pluton. Probabil simte că şansa de a pilota pentru o echipă de vârf îi scapă printre degete, de aceea frustrările sale exprimate prin fum de cauciuc încins şi unele evoluţii sub normă sunt parţial îndreptăţite. Pentru 2018 Ferrari ar trebui să-l aibă pe lista sa de priorităţi alături de Ricciardo şi înaintea lui Bottas. Căci de prea mult timp Scuderia nu a mai avut în sânul său un om în egală măsură brav, spectaculos şi uimitor de rapid. Asemănător cu… Carlos Reutemann.

raikkonenA renăscut Kimi? Aşa s-ar părea, deşi diferenţele până la pilotul electrizant din epoca 2003-2007 rămân substanţiale. Două lucruri au contribuit la revirimentul celui mai greu de descifrat caracter dintre toate: reînoirea contractului şi schimbarea raportului de demultiplicare al direcţiei – ce acum este exact pe placul său, căci finlandezul pare uneori că lasă maşina să facă toată treaba, pilotând doar din vârful degetelor.

Nu suportă deloc subvirarea datorită inputurilor minimaliste, “are nevoie de un monopost care să-şi urmeze nasul”, cum spune fostul său instructor. Dacă această caracteristică ce l-a penalizat rău în 2014 şi 2015 este anulată, atunci poate fi mega-rapid, în special în virajele de mare viteză ale ultimelor circuite “adevărate”: Silverstone, Spa, Suzuka. Ȋn plus poate suporta un nivel de supravirare cu care chiar şi lui Senna i-ar fi fost greu. Ȋntocmai ca Nigel Mansell.

“Darul suprem al lui Kimi este relaţia sa cu suprafaţa de rulare, comentează Rob Wilson, rata minimă de aplicaţii ale acceleraţiei în momentul în care operează transferul maselor”. Alt atu: este complet apolitic, îşi urmează propria cale, fără a cere prea mult de la echipă. Şi-a surclasat coechipierul mai bine cotat în exerciţiul calificărilor din punct de vedere statistic, deşi acele ultime 2-3 zecimi faimoase au dispărut din bagajul său. Mai mult chiar, a redescoperit din nou plăcerea pură a pilotajului de înaltă clasă. Poate dacă Pirelli ar construi nişte anvelope potrivite stilului său clasic, delicat, atunci am vedea în sfârşit la lucru fantasticul “Iceman” din anii McLaren ce sfida constant bunul simţ şi legile fizicii prin evoluţii scânteietoare la limita dintre sublim şi ridicol. Asemănător cu… Achille Varzi de după război.