Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea a II-a

Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea a II-a

Sezonul 2016 s-a încheiat pe 27 noiembrie după un număr record de 21 de GP-uri. Nico Rosberg s-a încoronat campion mondial pentru prima data în carieră, dar oare a fost el cel mai bun pilot al stagiunii? Aşa cum v-am obişnuit, la final de an trecem în revistă cei mai merituoşi 10 performeri ai anului.

Continuăm clasamentul.

 

saiȊn cele patru curse în care a făcut pereche cu mult lăudatul prodigy Max Verstappen de trei ori a stabilit un timp mai bun ca acesta în calificări, ceea ce este fantastic din orice unghi am privi. Juniorul Sainz face parte, ca şi Romain Grosjean, din acea tagmă a piloţilor ce încearcă să meargă la infinit în zona roşie a turometrului, mai mereu pe muchia prăpastiei de unde se salvează în ultima clipă graţie unor reflexe excepţionale.

După 2015 nimeni nu mai avea vreo îndoială cât de rapid, brav şi dedicat este spaniolul. Acum a adăugat şi constanţa la aceste calităţi intrinsece. De aceea putem afirma că Sainz Jr. este pilotul cu cea mai mare rată de progres dintre toţi raportat la sezonul anterior. Datorită motorului Ferrari vechi de un an era inevitabil ca în a doua parte a sezonului evoluţiile sale să fie periclitate decisiv de lipsa de cai putere. De aceea, vârfuri precum acel pilotaj superb pe pistă udă la Monaco (unde numai o piuliţă buclucaşă l-a aruncat în afara podiumului), modul în care a maximizat oportunităţile la Barcelona şi Hungaroring, cu greu au putut fi emulate. Ȋn nebunul GP brazilian însă, abilitatea sa pe ploaie a fost din nou răsplătită cu toate că pe finalul cursei pneurile erau aproape moarte.

Bineînţeles că a comis şi erori, dar cu excepţia numărului 1 din acest top, cine nu a făcut? Ce avem dincolo de orice critică este un pilot ce devine din ce în ce mai redutabil (şi mai complet), înfierând inevitabilele greşeli ale tinereţii.Un pariu sigur pentru viitorul apropiat, cu stofă, atitudine şi calităţi primare ce pot face din el al doilea erou al Spaniei în F1 dacă se va afla la volanul maşinii potrivite. Asemănător cu… Juan Pablo Montoya

vet

Acesta a fost fără îndoială cel mai frustrant sezon pentru unul dintre cei mai străluciţi piloţi ai epocii moderne. Abilitatea sa nu a cunoscut o pantă descendentă, nu a devenit subit un pilot mai lent, doar că incapacitatea tehnicienilor de a dezvolta maşina şi grosolanele greşeli de strategie ale staff-ului ar fi destabilizat şi oameni blindaţi psihic precum Alan Jones sau Ayrton Senna. Astfel că relaţia magică dintre el şi Scuderia s-a cam încheiat, deşi tifosi îl iubesc la fel ca în 2015. Oscilanta presă italiană are şi ea un rol în deteriorarea relaţiilor dintre Seb şi conducerea Ferrari (în special Arrivabene), datorită atitudinii neconstructive din articole şi reproşurilor mereu exagerate la adresa cvadruplului campion mondial. Deasupra acestor amănunte ce ţin mai mult de culise şi stilul italian, monopostul SF-16H a avut la bază un concept oarecum bizar în ce priveşte modul în care lucrează pneurile, nicio altă maşină de pe grilă neavând o fereastră atât de îngustă în care să opereze optim şi niciuna nefiind atât de greu afectată de schimbările de temperatură.

Seb are un stil distinct de pilotaj, schimbat lejer după plecarea de la RedBull, bazându-se acum aproape în intregime pe ieşirea din viraje şi prin extensie pe scurtarea acestuia cât mai mult posibil. Niciunui alt pilot nu-i iese o rotaţie atât de rapidă, dar pentru asta are nevoie de un spate solid şi o punte faţă neutră. ”Atâta timp cât reuşeşte să execute rotaţia spatelui de la intrarea în viraj, păstrând tot timpul o stabilitate lineară a monopostului, este o rachetă pe patru roţi” explică Karun Chandok şi Rob Wilson. Prea sensibilele Pirelli nu au ajutat în acest departament decât uneori. Dar când asta s-a întâmplat, omul a fost devastator, acelaşi racer electrizant de rapid ce parcă prevede următorul viraj. Australia şi Canada trebuiau să fie ale lui şi nici la Spa nu era departe de a produce surpriza, dar de fiecare data din cauze independente de pilotajul său, Ferrari-ul cu nr.5 a încheiat mult mai jos decât ar fi meritat. Apoi mai sunt: incidentul de la startul MP al Rusiei, cedarea motorului în Bahrain, startul compromis din China…

Aproape de fiecare dată când a fost găsit acel “sweet spot” de care vorbesc englezii a intervenit o cauză externă ce i-a tăiat elanul, chiar dacă pilotajul a fost fără reproş. Rezultatele lui Kimi din calificări au mascat performanţa per ansamblu a lui Vettel, în regim de cursă germanul fiind invariabil mai bun, iar când Pirelli a adus compoziţii mai dure, stilul său acrobatic a făcut o diferenţă clară. Mazimizând potenţialul unui monopost perfectibil, cu carenţe în virajele de viteză medie sau ridicată, pe finalul sezonului a jucat aproape totul pe punctele forte ale maşinii: frânele şi rapiditatea cutiei de viteze, încununarea acestei abordări fiind superbele depăşiri de la Abu Dhabi asupra celor două RedBull RB12, deşi nici Singapore nu e departe de acest nivel.Venit în 2015 pentru a emula ceea ce idolul său Michael Schumacher a realizat în urma cu un deceniu şi jumătate se vede acum în situaţia lui Fernando Alonso din 2010-2014 şi viitorul apropiat nu arată chiar roz pentru al treilea wunderkind din istorie. Asemănător cu…Juan Manuel Fangio în 1952-‘53

verstappen
Niciun alt pilot nu a mai creat atâta vâlvă în jurul său în ultimul deceniu, plecând de la adulaţie oarbă şi până la contestatare vehementă. Tânărul olandez a avut parte de un tratament preferential din partea presei britanice (majoritatea acesteia minus MotorSport Magazine) şi a creat mai multe controverse prin maniera de abordare în jumătate de sezon cât Alonso sau Hamilton în întreaga carieră.

Puştiul are un potenţial neobişnuit, iar feeling-ul său pentru viteză, modul în care apreciază la milimetru distanţele atât în apărare cât şi în atac au mai mult de a face cu ştiinţa pură. Acum să ne facem înţeleşi: nu are precizia chirurgicală a lui Alberto Ascari în pilotajul pe un singur tur, manifestarea preciziei sale se face numai în dueluri, ceea ce chiar dacă e ciudat, nu e mai puţin mai impresionant. Iar ca racecraft în condiţi adverse poate părea în unele momente de pe altă planetă-precum la Interlagos sau Silverstone. Doar că maniera sa de abordare lipsită de compromis l-a făcut de multe ori să dea cu bâta în baltă, unele erori comise fiind nu doar evitabile ci şi prosteşti-Monaco, Spa, Austin…

Ȋncă nu stăpâneşte arta alegerii unui set-up corect, iar în calificări-în funcţie şi de profilul pistei- mai e loc de îmbunătăţiri.Şi nu e vorba de faptul că Ricciardo l-a surclasat în exerciţiul pilotajului pe un singur tur, la STR în patru GP-uri Sainz Jr. a fost de 3 ori mai rapid decât el în calificări. Pe de altă parte, stilul său de pilotaj asemănător până la un punct cu cel al lui Lewis Hamilton din primii ani McLaren crează spectacol prin dramatismul inspirat de cel de la volan. Punctul său forte este frânarea, însă la fel ca Jimmy Clark, nu o face în linie dreaptă, ci uşor oblic, muncind din greu cu direcţia în aceste clipe. Are mereu un feeling corect în ce priveşte dozarea şi ştie exact când să scadă presiunea aplicată asupra pedalei. Graţie acestui atribut au fost posibile nişte depăşiri realizate venind atât de departe din spate încât cel vizat nici nu şi-a dat seam ace l-a lovit, fiind copmplet cu garda jos.Este grozav chiar şi în cel mai neînsemnat unghi de frânare ce precede apexul, mai ales prin faptul că nu blochează roţile faţă. Tehnica sa îi permite să negocieze virajele în diagonală, “uneori o parte din curbă fiind deja acoprită chiar înainte de a ajunge acolo” completează Karun Chandok.

Ȋn final avem partea sa întunecată, coborând direct de la Senna şi Schumacher, aceaşi lipsă de respect indiferent de adversar, atitudinea gladiatorială a lui Guy Moll şi încăpăţânarea cu care refuză să recunoască că a greşit. Astfel s-a ajuns la modificarea regulamentului competiţiei în mijlocul sezonului din cauza comportamentului său extrem de periculos . Nici măcar cei doi maeştrii ai controverselor amintiţi mai sus nu au reuşit asta…

Ȋntr-o tuşă finală ce rămâne în urma sa după al doilea sezon în F1? Piscurile sunt ameţitoare, bravura exacerbată, psihic e blindat ca Alan Jones, dar atitudinea lasă de dorit, iar din când în când alunecările în performanţă oferă indicii clare că Max mai are de învăţat. Ȋntocmai ca Guy Moll raportat la Achille Varzi. Doar că spre deosebire de algerianul mort în 1934 el va avea şansa de a-şi urma propria cale, acea de atentator la tronurile celor mai străluciţi exponenţi ai pilotajului pe circuit. Asemănător cu…Guy Moll.