Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea a III-a

Top 10 piloţi de F1 în 2016 – partea a III-a

Sezonul 2016 s-a încheiat pe 27 noiembrie după un număr record de 21 de GP-uri. Nico Rosberg s-a încoronat campion mondial pentru prima data în carieră, dar oare a fost el cel mai bun pilot al stagiunii? Aşa cum v-am obişnuit, la final de an trecem în revistă cei mai merituoşi 10 performeri ai anului.

rosberg

Cum? Doar locul al patrulea pentru omul ce s-a încoronat campion al sezonului proaspăt încheiat, trecându-şi în cont 9 victorii şi 8 pole-uri în context? Pentru mulţi amatori acesta pare un sacrilegiu, dar nu întotdeauna câştigătorul titlului se dovedeşte şi cel mai bun pilot al sezonului (ca exemple la întâmplare, putem afirma asta despre Hawthorn în 1958, G.Hill în 1962, Hulme în 1967 sau Scheckter în 1979), aşa cum şi statistica seacă trebuie exclusă din start din rândul instrumentelor de apreciere a valorii intrinsece a unui driver de-a lungul unui an competiţional.

Perfecţionistul prin definiţie, acordă atâta atenţie detaliilor tehnice în briefingurile tehnice încât inginerii cu ştate vechi au ajuns să-l compare cu Schumacher în acest departament. Competitivitatea sa este deasupra oricărei îndoieli şi conştient că numai prin pilotaj pur îi este imposibil să-l învingă pe coechipierul său într-un asemenea maraton anual, Nico s-a concentrat pe alte aspecte, maximizând pe cât e poisbil nişte departamente cărora Hamilton nu le acordă atâta atenţie. Iar apoi mai este viteza sa pe un tur de calificare, ce l-a prins de mai multe ori cu garda jos pe unul dintre cei mai iuţi oameni din câţi cunoaşte istoria. Eliminând cazurile în care fiabilitatea a avut un rol, Nico l-a bătut pe Lewis fair&square în 6 ocazii în calificări, de câteva ori ecartul mascând adevărata distanţă dintre ei ce era invariabil mai mare.

Rosberg nu este un artist precum Clark sau Stewart. Este însă foarte bun prin modul în care pregăteşte din timp maşina, poziţionând-o corect pentru ce va urma, inputurile sale sunt progresive, atât în ce priveşte volanul, cât şi acceleraţia şi frânele. Unii l-au asemănat cu Mika Hakkinen pentru liniile în mare parte clasice folosite, dar şi pentru că nu lasă necercetat niciun centimetru al pistei. Este însă mai tehnic decât finlandezul. Pentru a maximiza fiecare aspect îşi doreşte o maşină foarte echilibrată, cu o dispunere uniformă a maselor. Nu se simte atât de confortabil ca Hamilton cu un spate instabil care să genereze supravirare , de aceea uneori încearcă să taie cât mai mult curbele, “să le îndrepte”, încălecând vibratoarele mai mult decât coechipierul său. Dar asta şi pentru că suspensia faţă a Mercedes-ului W07 i-o permite. Ȋn schimb, astfel are o rată de inputuri mult mai delicate asupra direcţiei, această abordare având şi avantajul că protejează mai bine trenul spate.

Ştie foarte bine să se folosească de fiecare instrument avut la dispoziţie, uneori frizând pedanteria, numai aşa putând să bată un coechipier superior înzestrat în privinţa calităţilor primare şi ce a avut mereu asupra sa avantajul improvizaţiei în momentele critice. Ȋşi construieşte week-end-ul ca pe un puzzle sofisticat, iar când toate piesele se potrivesc în acest amalgam este devastator de rapid, Lewis Hamilton rămânand fără replică – Baku, Singapore şi Suzuka sunt doar exemplele ce sar primele în ochi. Dar poate cea mai impresionantă faţetă a sa în 2016 a fost modul în care a ştiut să-si revină după o înfrângere suferită, voinţa de fier şi încăpăţânarea cu care şi-a atins ţelul, după Suzuka necăzând în plasele întinse de Hamilton.

Apoi a venit anunţul surprinzător al retragerii, după 206GP-uri, 23 de victorii şi 30 de pole-position. Fără discuţie că cifrele sunt impunătoare, dar nu spun deloc întreaga poveste. Per ansamblu Nico Rosberg, câştigătorul meritat al titlului sezonului 2016 se înscrie în categoria piloţilor foarte buni ai competiţiei, la un pas de categoria oamenilor cu adevărat mari. Adică alături de Fittipaldi, Scheckter, Brabham sau Farina, ceea ce e suficient, oricum am trata problema.

Motivele pentru care s-a retras când a fost în vârf vor fi dezbătute mult timp. Mike Hawthorn, primul care a procedat astfel în 1958, obişnuia să spună: “Ma simt mult mai bine când sunt întrebat de ce m-am retras decât dacă aş fi fost întrebat de ce nu am făcut-o!”.

Asemănător cu…Niki Lauda distilat cu Jody Scheckter

hamilton

  3.Lewis Hamilton

Pilotul contrastează cu omul din afara pistelor. Primul e din linia lui Ascari, Clark şi Senna ca abilitate naturală, al doilea e doar un Mayweather mai potolit combinat cu un Hunt puţin introvertit, dar cu gusturi grosolane uneori. Lewis Hamilton poate fi uneori o enigmă prin evoluţiile sale oscilante, dar când totul e în regulă din punct de vedere emoţional, viteza sa naturală enormă e transpusă într-un pilotaj ireproşabil pentru care nu există antidot azi. Cel mai rapid driver pe un tur de circuit de la retragerea lui Schumacher în 2006 are toate atributele unui veritabil geniu al volanului, numai că e un geniu pătat, imperfect, şi la o analiză finală nici nu ar putea fi altfel.

“Să-l priveşti pe Hamilton efectuând la volan în timpul unui tur reuşit e ca şi cum ai privi un artist la lucru. Ȋn aceste momente se aseamănă cu Jimmy Clark.” Comentează un Rob Wilson entuziasmat.

Inginerii cu care a lucrat de-a lungul anilor au fost uimiţi să constate că Lewis se descurcă într-un mod perfect natural cu o imensă varietate de caracteristici ale comportamentului monopostului, putând suporta în acelaşi timp un nivel de supravirare căruia nici Senna sau Hakkinen nu i-ar fi putut face faţă cu succes.

Virajele cu radius lung nu sunt chiar preferatele sale, dar car-controlul etalat şi modul în care simte şi ultima fărâmă de aderenţă îi permit să se descurce şi acolo cam la acelaşi nivel cu cei mai buni în acest departament, precum Kimi sau Mark Webber. Diferenţa o face însă în principal în virajele ce necesită schimbări rapide de direcţie-presupunând prin extensie ţinerea în frâu a spatelui. “Aici e cheia pilotajului său, aici îşi crează avantajul decisiv. Aici şi pe frâne” explică acelaşi instructor menţionat mai sus. “Anthony Hamilton mi-a mărturisit în 2007 că de când a început karting-ul, Lewis s-a străduit sa fie cel mai bun pe frâne”, scrie Karun Chandhok în coloana sa din Autosport. Britanicul simte mai bine decât oricine momentul propice pentru a călca frâna şi o face cu sete, cu toate că rareori blochează pneurile faţă. Astfel îi ies şi unele depăşiri la limită, căci poate plonja cu o viteză mai mare în viraje/şicane fără a rata apexul. Secretul stă în coordonarea perfecta picior-mână, ştie exact când să ia piciorul din frână şi să echilibreze maşina din direcţie .

Circuitele modern nu mai au aşa multe curbe care să ceară schimbări rapide de direcţie în care superioritatea sa în punctele menţionate mai sus, dar şi în ce priveşte transferul maselor să se facă simţită într-un mod zdrobitor. Ȋnsă “când ajunge la Abu Dhabi pe sectorul al treilea e absolut sclipitor; pe sectorul median de la Budapesta e încântător; la fel pe primul sector de la Austin – unde liniile alese şi plasarea maşinii pentru atacarea virajului următor sunt aspecte critice” încheie Chandhok.

Bineînţeles că la o evaluare de ansamblu rece ghinioanele sale mecanice au fost decisive în lupta pentru titlu, dar la fel de adevărat este că a fost mai inconsistent în pilotaj ca în sezonul trecut, chiar distrat uneori, suişurile şi coborâşurile împletindu-se în pilotajul său într-un mod alambicat. Şi bineînţeles că piscurile atinse sunt peste tot ce a reuşit Nico Rosberg în 2016 – ritmul de la Monaco fără a scoate pneurile din fereastra de operare, week-end-ul de la Silverstone, ecarturile enorme din calificările de la Monza şi Sepang, modul lejer în care a gestionat GP-ul brazilian sunt toate dovezi ale unui talent neobişnuit etalat de unul din marii improvizatori ai epocii moderne. Viteza sa naturală imensă a fost însă ţinută în frâu de oribilele pneuri Pirelli, astfel că în unele GP-uri ecartul real faţă de concurenţă a fost camuflat(ca şi distanţele faţă de liderul Rosberg când Lewis nu a fost în apele sale). S-a adoptat cu brio la noua manieră de abordare viabilă, aplicând cu success vechiul motto al lui Fangio: “esenţa este să învingi cu cea mai mica viteză posibilă”.

Nu putem trece cu vederea cealaltă faţetă a spectrului ce conţine câteva evoluţii incerte complet lipsite de inspiraţie şi marcate de erori de pilotaj – Baku şi Singapore ne vin imediat în minte, sau de victorii în care doza de noroc nu a fost deloc neglijabilă (Monaco, Canada). Din momentul în care materialul din care sunt fabricate discurile de frână a fost schimbat a revenit la tehnica sa devastatoare -“last of the late breakers” cum spun englezii, pentru ca atunci când padeaua ambreiajului a fost înlocuită cu alta mai mare starturile ratate să fie doar o amintire neplăcută. Doar că Nico Rosberg specificaţie 2016 este o nucă mai tare ca în trecut, şi-a infierat erorile anterioare şi a creat un echilibru onest între performanţele din calificări şi cele din cursă pentru a-i oferi lui Hamilton un challenge pe măsură.

Una peste alta, Lewis Hamilton rămâne acelaşi pilot cu o abilitate naturală frapantă, descendent direct al lui Bordino, Rindt, Peterson şi Senna, fără rival în privinţa calităţilor primare, dar nu lipsit de lacune în anumite departamente care contează. Un geniu imperfect ce va mai câştiga multe onoruri dacă motivaţia şi plăcerea pură a pilotajului vor rămâne intacte.

Asemănător cu…Senna meets Snoop Dogg