Mikkelsen participă la Monte Carlo cu Škoda Fabia R5

Mikkelsen participă la Monte Carlo cu Škoda Fabia R5

Pilotul norvegian care a ocupat locul III în ierarhia finală a ultimelor trei ediții de WRC și-a confirmat prezența la prima etapă a sezonului 2017, însă la volanul unei mașini eligibile pentru WRC-2.

Retragerea echipei oficiale Volkswagen din Campionatul Mondial de Raliuri l-a lăsat în offside pe Andreas Mikkelsen (27 ani), care nu a reușit să semneze un contract pe întreg sezonul cu altă echipă, spre deosebire de foștii săi colegi, Sébastien Ogier și Jari-Matti Latvala, cooptați de M-Sport, respectiv Toyota. În 2015 și 2016, norvegianul s-a numărat printre performerii de vârf ai Raliului Monte Carlo, dar șansele sale la un hat-trick de clasări pe podium în clasica etapă monegască sunt aproape nule, având în vedere că soluția de avarie găsită de managerul său Erik Veiby a fost participarea cu o Škoda Fabia R5, inferioară modelelor World Rally Car.

„Consecința retragerii Volkswagen din campionat este că toate locurile din WRC sunt deja ocupate. Ca urmare, pentru mine sezonul 2017 va fi concentrat pe menținerea în formă și găsirea unui loc în echipa potrivită pentru a fi în măsură să lupt pentru titlul de campion mondial în 2018. Deocamdată nu știu ce va aduce sezonul care urmează să înceapă. Însă sper, desigur, să concurez cât mai mult, iar acum lucrăm la un plan pentru a participa la anumite etape”, a declarat Mikkelsen, deținător a trei victorii de etapă în WRC.

Conform surselor credibile din anturajul Campionatului Mondial de Raliuri, Mikkelsen ar urma să se înscrie la a doua etapă a sezonului (Raliul Suediei) fie cu un Volkswagen Polo R WRC privat, model 2016, fie cu un Ford Fiesta WRC al echipei DMACK. În cazul în care VW Motorsport omologhează Polo R WRC 2017, o variantă ar fi participarea cu acest model în solda unei echipe independente, susținută de Red Bull și/sau de fondul național de investiții din Qatar. Este de luat în calcul și continuarea sezonului în WRC-2.

Andreas Mikkelsen nu este deloc străin de marca Škoda, la volanul modelelor Super 2000 ale cehilor el câștigând titlul Intercontinental Rally Challenge în 2011 și 2012. În cel din urmă sezon și-a trecut în palmares victoria în Raliul Sibiului și tot în 2012, când VW Motorsport își pregătea revenirea în WRC, norvegianul a participat la două treimi din etapele de Campionat Mondial cu o Škoda Fabia S2000. Fabia R5 este mașina campioană en-titre în WRC-2, prin Esapekka Lappi.

Dintre piloții de uzină titulari în sezonul 2016 al Campionatului Mondial de Raliuri, doar Mads Østberg lipsește de pe lista de start a Raliului Monte Carlo 2017 (ediția aniversară cu numărul 85). Etapa de deschidere a noului sezon este programată în perioada 20-22 ianuarie și va avea cartierul general în orașul Gap din Alpii francezi.