Moto2: Triumph va furniza motoare de 750cmc din 2019

Moto2: Triumph va furniza motoare de 750cmc din 2019

Dorna a anunțat astăzi înlocuirea furnizorului unic de motoare al clasei intermediare Moto2, începând cu al zecelea sezon de existență. Britanicii de la Triumph vor veni cu un motor de 750cmc în trei cilindri, în locul actualului propulsor Honda CBR 600RR.

Clasa Moto2 nu a mai beneficiat de vreun upgrade al motorului de la naștere (2010), iar piața globală a motocicletelor supersport de 600cmc este într-un puternic declin. CBR 600RR nici nu se mai poate vinde în Europa din cauza normelor Euro4 la care Honda nu a făcut vreun upgrade, în timp ce Kawasaki și Suzuki trag linie după vânzări modeste. Yamaha încearcă să monopolizeze sectorul cu noua R6, însă uzina din Iwata nu s-a arătat interesată de furnizarea de motoare la clasa intermediară, ci mai degrabă s-ar mulțumi să aibă tot mai mulți clienți la Supersport.

Oricum, un gigant precum Honda nici nu era interesat să acorde o atenție deosebită clasei Moto2, beneficiile de imagine fiind modeste în acest sens. Tocmai de aceea, Dorna a deschis discuția mai întâi cu MV Agusta, însă rațiuni de cost i-au împiedicat pe italieni să meargă mai departe. Până la urmă nu e vorba de 5 sau 10 motoare, ci de vreo 35 cel puțin. Indiferent de implicarea unei uzine precum KTM, se dorește păstrarea furnizorului unic de motoare la această clasă.

Încă de la mijlocul lui 2016 au început să apară zvonuri legate de Triumph, firma britanică fiind onorată să se asocieze cu o serie de cel mai înalt nivel, la câțiva ani după ce au încercat marea cu degetul în Superbike cu modelul 675. Noul motor naked de stradă Street Triple va fi lansat săptămâna viitoare, așa că se crează și legătura dintre producția de serie și curse. Toată lumea are de câștigat din acest nou contract, ce va intra în vigoare la finele lui 2018, după nouă ani de stabilitate cu Honda. Motorul screamer va avea 160CP și anunțul oficial va fi făcut la prima etapă, în Qatar la final de martie.