Formula 2 Bahrain: Strategii executate perfect de Markelov și Leclerc

Formula 2 Bahrain: Strategii executate perfect de Markelov și Leclerc

Primul weekend din Formula 2 a denotat profesionalismul remarcabil al celor implicați. Am avut demonstrații fantastice de pilotaj din partea învingătorilor de manșă și echipe care au pus la punct planuri inedite care au siderat concurența.

În ședința de antrenamente de vineri a ieșit la rampă noul pilot de dezvoltare Renault, Oliver Rowland (DAMS). Britanicul a postat timpul-reper de 1:42.221, în imediata sa apropiere fiind jovialul Artem Markelov (Russian Time) și concentratul Charles Leclerc (Prema). Amenințarea monegascului s-a concretizat seara, în calificări, când a coborât la 1:39.518 încă din prima treime a sesiunii de jumătate de oră. Absența acestui circuit din calendarul GP2 2016 nu a fost un handicap pentru cei de la Prema, care au găsit cele mai bune setări și aici, deși se aflau la prima vizită. Antonio Fuoco a venit în aceeași zecime cu coechipierul său, dovedind că reperul este relativ accesibil pentru piloții de top.

c487b913-8a0d-49aa-9b26-2555da5924fe

Însă cu 10 minute înaintea finalului, Leclerc a semnat un senzațional 1:38.907 și lupta pentru pole s-a încheiat. Rowland a greșit în ultima sa tentativă, apoi contactul dintre Jeffri și Malja a impus arborarea steagurilor galbene, ruinând turul de final pentru mai mulți protagoniști. Oricum, ținta lor era doar locul secund, căci nimeni nu s-a apropiat la mai puțin de 0.678s de poleman. Fuoco s-a salvat așadar de ultimul atac al lui de Vries, în frunte fiind astfel trei tineri abia promovați din GP3. În top 6 au mai venit Nato, Ghiotto și Matsushita. Dacă-l scoatem pe Leclerc din ecuație, plutonul a fost destul de strâns: în aceeași secundă cu Fuoco s-au clasat alți 14 piloți. A surprins negativ clasarea veteranului Stefano Coletti pe penultimul loc al grilei.

Cursa 1

Piloții din prima linie au avut destine contrastante la stingerea semafoarelor: Leclerc și-a păstrat prima poziție, în timp ce de Vries a fost surclasat de Nato și Markelov. Rusul a plecat fantastic de pe 7 și i-a urmărit pe primii doi la o distanță confortabilă, pentru a-și păstra pneurile în viață. Nato a trecut de Leclerc în turul al treilea, de cum s-a dat liber la folosirea DRS, apoi monegascul a replicat în același loc după alte patru bucle. În turul 14 din totalul de 32 s-a oprit Nato pentru schimbul obligatoriu de anvelope, fiind urmat de Leclerc un tur mai târziu. Nativul din Nisa a putut să-l devanseze pe ”vecinul” din Monaco în virajul al patrulea cu pneurile intrate în temperatură, iar ambii păreau să fie siguri de clasările pe 1 și 2. Markelov a schimbat la jumătatea cursei și a beneficiat de prospețimea noului tren pe final, revenind de la mai bine de 10 secunde de lider pentru a semna o victorie facilă. Prietenilor lui Jules Bianchi nu le-a venit să creadă ce lovitură strategică a reușit Russian Time.

Poziția a patra s-a jucat între britanicii King și Rowland, protejatul Renault înclinându-se în ultimul tur în fața conaționalului. Alex Albon a pus în aplicare o strategie similară cu învingătorul Markelov și a urcat până pe 6, în timp ce Nyck de Vries a căzut loc după loc. Pole-ul pentru cursa a doua i-a revenit lui Nobuharu Matsushita, care a trecut de olandez chiar în ultimul tur.

_X0W4461.4068034

Cursa 2

Luca Ghiotto a trecut la start de polemanul Alex Albon, iar la prima trecere prin virajul 4 un contact între Rowland și Nato i-a cauzat francezului o pană și abandonul în doar câteva clipe. După o scurtă neutralizare, Leclerc ajunsese deja pe 3 și nu a stat mult pe gânduri, depășindu-i pe Albon (turul 4) și Ghiotto (turul 9). În urma monegascului, Artem Markelov făcea progrese similare și ajunsese pe podiumul provizoriu când a venit surprinzătoarea chemare la boxe.

Strategii de top de la Russian Time și Prema au realizat că, deși nu e obligatoriu să schimbi pneurile în manșa de sprint, temperaturile extreme induc o uzură atât de pronunțată încât calculele recomandă oprirea. Markelov a intrat la finele turului 10, în timp ce Leclerc a tras tare și a construit un avans de aproape 6 secunde față de nedespărțiții Rowland și Ghiotto până în turul 15, când a oprit și el. Monegascul a ieșit în fața lui Markelov, însă pe gumele soft proaspete s-a distanțat rapid de acesta și a început să croșeteze plutonul mai lent cu 3-4 secunde pe fiecare tur.

În turul 17 Leclerc a intrat în top 10, în turul 21 a ajuns pe 3 și în ultima buclă de la Sakhir a trecut de Rowland (virajul 1) și de Ghiotto (virajul 4), semnând o victorie răsunătoare în weekendul său de debut. Nick Latifi a sosit al patrulea, în fața lui King și de Vries. Markelov n-a cules roadele pariului deoarece a oprit prea repede pentru schimb și abia a prins locul 8, în urma lui Albon. În ultimul tur, Antonio Fuoco a ieșit din zona punctelor cu gumele distruse.

După două manșe electrizante, avem patru săptămâni să ne revină pulsul la cote normale până la următoarea etapă ce va avea loc la Barcelona.

Clasament: Leclerc 36p, Markelov 28p, Rowland 20p, Ghiotto 18p, Nato 18p, King 18p.

Clasament echipe: Russian Time 46p, Prema 38p, DAMS 28p.

_X0W4945.4070619