Formula 1 Azerbaidjan: Ricciardo întrerupe supremația Mercedes și Ferrari

Formula 1 Azerbaidjan: Ricciardo întrerupe supremația Mercedes și Ferrari

Daniel Ricciardo a adus prima victorie a sezonului pentru Red Bull la capătul unui Mare Premiu al Azerbaidjanului de poveste.

A fost cu siguranță cursa cea mai haotică a anului de până acum, evenimentele neașteptate înșirându-se de-a lungul a peste două ore pe circuitul stradal din Baku. Profitând de acestea după ce a plecat de pe poziția a 10-a a grilei de start, Ricciardo – unul dintre puținii piloți care au avut o cursă curată – a trecut primul linia de sosire. A fost totodată primul Mare Premiu din 2017 în care o altă echipă pe lângă Mercedes și Ferrari a pășit pe prima treaptă a podiumului.

Oricât de remarcabilă a fost cursa lui Ricciardo, același lucru se poate spune și despre cea a lui Lance Stroll. Tânărul de doar 18 ani de la Williams a obținut primul său podium din carieră, însă a fost depășit absolut incredibil de Valtteri Bottas pe linia de start-sosire, cu câțiva metri înainte de final. Finlandezul, care s-a aflat la un moment dat cu un tur în urmă după un incident în primele viraje ale cursei, a obținut astfel un loc secund remarcabil. Ziua lui Stroll a fost în ciuda acestui fapt una de ținut minte. Canadianul a devenit cel mai tânăr debutant care s-a aflat pe podiumul unei curse.

Unul dintre firele narative principale ale cursei i-a avut în prim-plan pe Lewis Hamilton și Sebastian Vettel. Liderii clasamentului general al piloților s-au duelat în repetate rânduri la Baku, ținându-și parcă de urât pe întreg parcursul Marelui Premiu. Hamilton a condus la start după ce a plecat din pole, în timp ce Vettel l-a urmat în prima parte a cursei. Trecuți prin trei perioade de Safety Car, o întrerupere cu steag roșu, un duel la limita regulamentului, penalizări și probleme inedite, cei doi au ajuns să se lupte din nou pe circuit pentru poziția a patra, Vettel reușind să o obțină în final, atacul lui Hamilton nemaiavând loc.

În ciuda evenimentelor, duelul pentru titlul de campion mondial a fost influențat prea puțin, dar Marele Premiu a fost cu adevărat fascinant.

Esteban Ocon a trecut linia de sosire al 6-lea, la peste jumătate de minut în urma grupului fruntaș, care a terminat într-un interval de doar 6.2s. Ce s-ar mai fi putut întâmpla în cazul în care Marele Premiu ar mai fi continuat pentru 5 sau 10 tururi? Greu de imaginat.

Kevin Magnussen a adus puncte importante echipei Haas, terminând pe locul 7, în fața lui Carlos Sainz – un alt pilot care a avut mari probleme în prima parte a cursei, răsucindu-se în primul viraj. Fernando Alonso a adus în sfârșit primele puncte ale sezonului pentru echipa McLaren cu o clasare inedită pe locul 9, iar Pascal Wehrlein a completat primele 10 poziții, trecând linia de sosire în fața coechipierului său, Marcus Ericsson, și a celui de-al doilea pilot McLaren, Stoffel Vandoorne.

Romain Grosjean a încheiat pe 13, cu un tur în urma învingătorului, iar Kimi Raikkonen a fost clasat al 14-lea după ce a îndurat o cursă plină de neprevăzut.

DDLXtupWAAEBMQn.jpg-large

Încă din start, cursa a fost una haotică. Plecat din pole-position, Hamilton a reușit să evite incidentele din spatele său. Daniil Kvyat a ieșit larg în primul viraj, iar la revenirea pe circuit l-a deranjat pe coechipierul său. Sainz a alunecat, s-a răsucit, dar a avut norocul de a nu fi acroșat de nimeni din plutonul din spatele său. Ceva mai apoi, scântei au sărit la propriu în virajul secund.

Bottas și Kimi Raikkonen s-au lovit după ce pilotul Mercedes a abordat prea agresiv interiorul virajului, iar primele bucăți de caroserie au ajuns pe circuitul azer. Nu avea să fie singura oară. Raikkonen a căzut până pe poziția a 5-a, în timp ce Bottas a fost nevoit să intre la boxe, revenind la un tur în urma liderilor după o oprire foarte lungă. Max Verstappen a părut să fie printre cei afectați de haosul din față, raportând avarii ale mașinii sale.

În frunte, Hamilton s-a desprins la peste 3 secunde în fața lui Vettel, cu Sergio Perez și Verstappen în urma pilotului Ferrari. Nu mult mai târziu, Jolyon Palmer a fost forțat să abandoneze. Mașina sa Renault a cedat din nou după un weekend groaznic în care a avut numeroase probleme mecanice. Imediat după ce britanicul a intrat lent înapoi în garajul echipei, un alt pilot abandona, dar pe circuit. Kvyat a parcat mașina în sectorul secund, fapt ce – după un timp – a dus la prima perioadă de Safety Car a cursei.

Ceva mai în față, Perez și Verstappen se luptau pentru locul trei, iar mexicanul s-a apărat exemplar în secțiunea virajată în fața olandezului. Doar câteva clipe mai târziu, pilotul Red Bull a fost apoi nevoit să abandoneze la rândul său, problemele care l-au măcinat și în zilele anterioare revenind. Sub SC, majoritatea piloților au intrat imediat la boxe pentru un prim schimb de pneuri.

Hamilton și Vettel conduceau în fața lui Perez, Raikkonen, Massa, Ocon și Stroll, iar când mașina de siguranță a reintrat la boxe, cursa a degenerat. Perez l-a atacat pe Vettel fără succes, iar în urma lor Raikkonen suferea repercusiunile incidentului din startul cursei. Bucăți semnificative s-au desprins din mașina sa, iar Safety Car-ul a reapărut pe circuit. Părea nesemnificativ în acel moment, însă în coada cursei, după ce a recuperat turul ce-l separa de pluton, Bottas reușea prima sa depășire în drumul spre locul 2.

Dintr-o sumedenie de puncte de discuție apărute la capătul cursei, poate cel mai controversat s-a derulat chiar înainte de al doilea restart. Hamilton a frânat neașteptat la ieșirea din unul din ultimele viraje ale circuitului. Luat prin surprindere, Vettel nu a putut evita un mic contact al aripii față a mașinii sale cu spatele monopostului rivalului. Apoi, reacționând excesiv, Vettel a tras Ferrari-ul său roată la roată cu Mercedes-ul lui Hamilton și a părut să vireze intenționat în el. Contactul nu a avut urmări în ce a privit integritatea mașinilor, însă incidentul a fost investigat ceva mai târziu, afectând decisiv cursa.

La reluarea Marelui Premiu, Perez l-a presat din nou pe Vettel și haosul a lovit din nou. Felipe Massa a părut să fie capabil să-i depășească pe amândoi, însă germanul a rămas din nou pe poziția a doua. Depășit de Massa, Perez a făcut apoi contact cu Ocon, crescând din nou tensiunea dintre cei doi coechipieri de la Force India. Aflat în spatele lor, Raikkonen a fost la rândul său afectat – pentru a câta oară? – suferind o pană și pagube semnificative ale podelei mașinii.

Apariția mașinii de siguranță a fost semnalată din nou – pentru a treia oară – iar cursa a fost apoi chiar întreruptă din cauza elementelor de caroserie împrăștiate pe circuit. Au trecut minute bune până când aceasta a fost reluată, iar în ciuda a ceea ce păreau a fi abandonurile lor, Raikkonen și Perez au reapărut pe pistă după reparații semnificative efectuate la boxe.

Era turul 24 când cursa a reînceput, dar acțiunea fierbinte încă nu se terminase în Țara Focului. În frunte, Hamilton și Vettel s-au tachinat din nou, însă în spatele lor a avut loc mișcarea decisivă din economia cursei. Ricciardo a frânat extrem de târziu din spatele celor două mașini Williams, reușind să treacă aparent inexplicabil de ușor de ambele și urcând pe locul trei.

Totodată, Stroll l-a depășit pe coechipierul său, acesta din urmă căzând apoi treptat în clasament, întâmpinând probleme mecanice. Brazilianul a fost nevoit să se retragă din cursă la boxele echipei, în timp ce pe circuit Nico Hulkenberg a semnalat alt abandon, lovind zidul în interiorul unui viraj de dreapta și parcând mașina avariată într-o zonă de eșapare.

A fost ultimul incident adevărat al Marelui Premiu, însă acesta nu era încă jucat. Bottas urca treptat în clasament după ce la ultima reluare a cursei se afla al 13-lea, iar în frunte atât Hamilton cât și Vettel au întâmpinat noi necazuri.

Coincidența a făcut ca acestea să survină aproape simultan. În împrejurări de-a dreptul ghinioniste, britanicului i s-a desprins suportul din jurul căștii pe care toate mașinile sunt obligate să-l ofere piloților. După încercări disperate de a remedia problema singur la peste 300 km/h, Hamilton a fost nevoit să oprească la boxe pentru ca echipa să-i înlocuiască piesa ce dădea la propriu bătăi de cap. Totul a durat aproximativ 10 secunde, iar întâmplarea a făcut ca aproape simultan Vettel să primească o penalizare cu o oprire de 10 secunde la boxele Ferrari pentru incidentul cu rivalul său de sub SC.

La două tururi după Hamilton, Vettel a intrat pe linia boxelor pentru a-și servi pedeapsa, iar Ricciardo a ajuns la conducerea cursei în fața unui Stroll probabil la fel de uluit ca orice fan al Formulei 1. Când Vettel a ieșit înapoi pe circuit, germanul s-a regăsit din nou la doar câteva lungimi de mașină de Hamilton, dar – crucial – de data asta în fața sa. Cei doi aveau să-și țină companie până la finalul cursei, trecând pe rând de Alonso, Magnussen și Ocon. Aflat la un moment dat pe poziția a 3-a, Magnussen a căzut în final pe locul 7, Alonso ajungând pe locul 9 la linia de sosire și apreciind ironic că „ar fi putut câștiga cursa” dacă avea o mașină decentă.

Ocon nu a putut face față atacului celor doi principali candidați la titlul mondial, iar aceștia s-au apropiat periculos de cei trei din frunte în ultimele tururi ale cursei. Cu victoria în mâinile sale, Ricciardo și-a păstrat calmul pentru a trece primul linia de sosire, în timp ce Hamilton a întrebat echipa sa dacă nu cumva Bottas – între timp ajuns al treilea – îl poate ajuta încetinindu-l pe Vettel. Răspunsul a fost negativ, deoarece finlandezul avea să scoată un ultim iepure din joben, depășindu-l pe Stroll pentru a prelua poziția a doua cu doar câteva zeci de metri înaintea liniei de sosire.

Pentru fanii neutri, Marele Premiu al Azerbaidjanului a fost unul de ținut minte peste ani și ani. Pentru fanii celor implicați, dar și pentru piloți în sine, a fost un adevărat roller-coaster în care nu știai în ce parte o va lua vagonul în care te aflai ca într-un tunel. La ieșirea din tunelul imprevizibil, Ricciardo a sărbătorit alături de Stroll pe podium cu tradiționala șampanie băută din încălțări – o zi specială pentru amândoi. Lângă ei, Bottas sorbea tacticos din șampanie singur. Cine ar fi crezut că putea termina pe podium după ce se afla cu un tur în urmă după doar trei bucle?