24H Series Imola: Surpriză semnată de Audi, ETR pe podium la clasă

24H Series Imola: Surpriză semnată de Audi, ETR pe podium la clasă

A cincea etapă a 24H Series a marcat revenirea în Italia și punerea în scenă a unui scenariu întortocheat cu un final surpriză – victoria echipei Car Collection Motorsport cu un Audi înscris în categoria A6-Am. Aceștia au învins pleiada de modele A6-Pro într-o întrecere în care nici Endurance Team Romania n-a fost evitată de probleme. Românii au trecut însă peste incidente și au terminat pe doi la categoria A2.

Prima ediție a celor 12 ore de la Imola a contat ca și etapa a cincea din stagiunea curentă a 24H Series. Cursa, care s-a desfășurat pe formatul cunoscut 4+8 ore a fost a doua la care Endurance Team Romania a luat parte după cea de debut de la Mugello din martie. Ca și la prima etapă din Italia, Herberth Motorsport au fost loviți de ghinion, nereușind să se impună nici de această dată pentru a se apropia de liderii campionatului. Aceștia au plecat totuși din pole vineri.

Startul a fost unul curat, în ciuda îngustimii pistei care găzduia MP-ul San Marino
Startul a fost unul curat, în ciuda îngustimii pistei care găzduia MP-ul San Marino

Herberth, care deja au la activ trei victorii în acest sezon, au continuat treaba bine făcută în calificări printr-un start fără pată care i-a adus în poziția de a conduce cursa în prima parte. Lucrurile au luat o întorsătură nefericită când echipajul #911 a fost lovit de o pană în urma unui contact, ceea ce i-a făcut să piardă șefia. Probleme a avut și Scuderia Praha care s-a apropiat prea mult de Renault-ul GP Extreme #27, acesta din urmă alegându-se cu o pană în timp ce 488-ul a continuat, dar cu o ușă care nu se închidea bine. Între timp, celălalt RS.01 nici nu a ieșit pe pistă în cele patru ore de vineri din cauza unor probleme serioase la cutia de viteze. Motorul a dat și el semne de oboseală după calificări, așa că a fost și el schimbat înaintea zilei a doua de cursă.

Hofor Racing, campionii din 2016, au trecut la Pro pentru această cursă și, aparent, mișcarea nu a fost de bun augur. Mașina a avut un contact destul de ușor în ora a doua însă radiatorul a avut de suferit. 40 de minute mai târziu, AMG GT3-ul cu numărul 1 a revenit pe pistă, însă la multe tururi în urma rivalilor săi. Toate aceste incidente au însemnat că, pe parcursul ultimelor două ore a primei părți, Car Collection a condus ostilitățile prin echipajul #32 înscris la A6-Am. Dimitri Parhofer, Max Edelhoff, Horst Felbermayr Jr și Toni Forné au fost urmați la prima cădere a steagului în carouri de Porsche-le Herberth care a reușit o revenire frumoasă (Daniel Allemann, Ralf Bohn, Robert Renauer și Alfred Renauer) și de Renault-ul RS.01 #27 (Frederi Fatien, Jordan Grogor și Nicky Pastorelli) care se afla la 18 secunde în urma mașinii #911. Mașinile de pe locurile 2-3 erau la A6-Pro, ocupantul ultimei poziții pe podiumul acestei clase fiind Mercedes-ul Ram Racing, care a fost lovit de o penalizare pentru depășirea limitelor pistei.

Un echipaj din Rusia a adăugat culoare plutonului de Porsche 991
Un echipaj din Rusia a adăugat culoare plutonului de Porsche 911

La trecerea a alte opt ore, marcate de incidente și neutralizări venite firesc, tot Car Collection se afla în frunte. Același echipaj cu numărul 32 a reușit să evite problemele și s-a impus cu un avans de 32 de secunde în fața Ferrari-ului Scuderia Praha (Pisarik/Kral) și a Mercedes-ului Ram Racing. Celălalt Audi al Car Collection a terminat pe șapte la general, ceea ce a fost tot ce le-a trebuit pentru a bifa un 1-2 la A6-Am. Pe trei în această categorie a venit Mercedes-ul MDC Motorsport, aflat la primul start în 24H Series. Forch Racing, care au pierdut lupta cu Ram pentru podiumul general, s-au putut mulțumi cu ultima poziție pe podiumul clasei A6-Pro.

Ultima parte a cursei a fost marcată de accidentul din care a rezultat abandonul Mercedes-ului SPS Automotive #24 după ce Iradj Alexander a încercat să treacă printre unul dintre Peugeot-urile Altran și Toyota ETR, agățând în încercarea sa Toyota. A fost un caz clasic de incident de cursă care se întâmplă destul de des în întreceri în care sunt angajate mai multe categorii de mașini. Mașina #24 fusese pe podiumul categoriei A6-Am după patru ore, însă ghinionul a lovit din nou echipa germană, ca și la Mugello.

Grasser Racing Team nu au avut nici de această dată vreo urmă de noroc - și nici Leipert Racing
Grasser Racing Team nu au avut nici de această dată vreo urmă de noroc – și nici Leipert Racing

PROsport Performance nu au făcut niciun pas greșit, echipajul 100% american cu numărul 85 impunându-se din nou în clasa 991 (cu un avans de 12 tururi) în fața MSG Racing. Ca urmare a acestui nou succes, și a parcursului nefericit al Hofor Racing, acum Charles Putman, Charles Espenlaub și Joe Foster se află de unii singuri în fruntea clasamentului general al 24H Series. Mai jos în clasament s-au aflat Porsche Lorient Racing care, veniți tot cu Porsche 991 Cup, s-au impus la SP2 în fața Ford-ului VDS Adventures și a unui alt Porsche – cel al APO Sport. Ultimele două echipaje au fost despărțite de doar două secunde după 12 ore de cursă!

O mașină de SP3 s-a impus în categoria combinată SP3-GT4, anume BMW-ul E90 M3 #114 al JR Motorsport. Olandezii au reușit astfel să răstoarne avansul Optimum Motorsport, în timp ce Brookspeed International au terminat pe trei într-o clasă în care și Ginetta echipei Africa Le Mans (cu Jan Lammers și Sarel van der Merwe în echipaj) s-a luptat pentru victorie, însă a dat de probleme.

24hsi2
Ford-ul a scuipat foc pe evacuare către o clasare pe podium la SP2

TTC Racing s-a impus la TCR, o categorie marcată de multiple incidente și întâmplări frustrante. Echipajul #103 s-a aflat, la final, la 13 tururi de Peugeot-ul Altran #908 de pe doi, dovedind astfel puterea atriției. Un alt Seat a urcat pe ultima treaptă a podiumului prin virtutea rezistenței, lucru de care n-a dat dovadă și Audi-ul echipei CadSpeed, care a petrecut două ore la boxe după ce i-a cedat arborele de transmisie.

A2 a fost, evident, clasa pe care am urmărit-o cel mai atent, dat fiind faptul că am asistat la revenirea Endurance Team Romania în campionat. Cum am menționat și anterior, mașina a fost retrasă după ce Iradj Alexander a încercat o trecere ambițioasă printre Toyota echipajului româno-italian și un Peugeot Altran. Mai problematic a fost însă un moment de vineri: lovirea zidului cu partea posterioară la finalul primei părți a cursei.

Endurance Team Romania au luptat până la sfârșit pentru a trece în revistă un nou finish și, totodată, o nouă clasare pe podium
Endurance Team Romania au luptat până la sfârșit pentru a trece în revistă un nou finish și, totodată, o nouă clasare pe podium

Incidentul a fost unul mai serios decât s-ar putea crede, echipa lucrând până aproape de dimineață pentru a readuce mașina într-o stare de funcționare într-atât de bună încât să fie acceptată de oficiali. Această muncă a venit după sine cu o penalizare de 10 tururi, inerentă dacă se încalcă regula de Parc Ferme impusă între cele două secvențe ale întrecerii. Dată fiind această penalizare și diferența de performanță dintre Toyota ETR și Clio-ul Cup IV al rivalilor direcți Cooksport, nu s-a pus problema unei lupte pentru victorie. Însă clasarea pe poziția secundă a răsplătit munca titanică a mecanicilor și, în plus, aduce puncte importante în campionat – un rezultat bun la final de stagiune fiind o foarte atractivă carte de vizită pentru viitor.

Sursă foto: 24H Series (Petr Fryba)