F1 Fun Facts: Austria

F1 Fun Facts: Austria
  • Fostul pilot austriac de F1, Alexander Wurz a avut intenția de a cumpăra în 2006 circuitul A1-Ring cu scopul de a-l renova și a găzdui competiții de motorsport după o pauză de peste 10 ani.
  • Circuitul din Spielberg are cele mai puține viraje dintre toate pistele de F1 din acest sezon – doar 10 la număr. Însă el a avut chiar și 9 viraje în 2015.
  • Locația pistei este la a doua cea mai înaltă altitudine din calendar, după Mexic.
  • Un singur „erou local” a reușit să triumfe aici. Este vorba de Niki Lauda, pilot McLaren în 1984.
  • Doar cinci piloți au gustat pentru prima oară în viața lor victoria aici în Austria. Lorenzo Bandini (1964), Vittorio Brambilla (1975), John Watson (1976), Alan Jones (1977) și Elio de Angelis (1982).
  • Victoria lui Brambilla a fost remarcabilă datorită faptului că imediat după ce a trecut linia de sosire, a pierdut controlul mașinii și s-a lovit de zid. A trebuit să termine turul de onoare cu partea din față a monopostului avariată. Cursa a durat doar 57 de minute din cauza ploii torențiale.
  • Din grila actuală, nimeni nu are mai mult de o victorie pe acest circuit. Iar din piloții din trecut, Alain Prost este singurul cu trei clasări pe prima poziție. Ronnie Peterson, Michael Schumacher, Alan Jones, Mika Hakkinen și Nico Rosberg au câte două.
  • La constructori, McLaren este lider cu 6 victorii, urmat de Ferrari cu 5, Lotus cu 4, Williams și Mercedes cu 3.
  • Cele mai multe clasări pe podium – cu această distincție se poate mândrii scoțianul David Coulthard, 5 la număr. Are doar o victorie însă.