Formula E Montreal: Lucas di Grassi obține titlul

Formula E Montreal: Lucas di Grassi obține titlul

Un weekend de coșmar pentru liderul Sebastien Buemi a condus la rocadă în momentul decisiv și astfel avem al treilea campion diferit în cei trei ani de Formula E: Lucas di Grassi.

Evenimentul crucial al întâlnirii de la Montreal a avut loc în cea de-a doua sesiune de antrenamente libere de sâmbătă, când Buemi a fost inexact în cea de-a doua parte a șicanei Bus Stop de la finele turului și a lovit puternic monopostul e.dams. A urmat o muncă asiduă a mecanicilor pentru a termina reparațiile până la ora de start a cursei, timp în care elvețianul a evoluat în calificări pe cealaltă mașină. Între cei doi favoriți s-a dat lupta pentru pole și implicit 3 puncte suplimentare, iar micile ezitări ale lui Buemi după impactul de mai devreme au făcut ca di Grassi să plece primul, cu un deficit redus la doar 7 puncte. Mai mult, Sebastien nici măcar nu urma să se lanseze de pe 2, căci schimbarea bateriei a fost necesară pe monopostul avariat, ceea ce i-a atras o penalizare de 10 locuri pe grilă.

Misiunea lui Lucas di Grassi era așadar clară în cursa 1: victorie. Primul pas era un start bun, ceea ce s-a și întâmplat. Mai în spate, Buemi era în zona fierbinte și n-a scăpat fără probleme din primul viraj, fiind atins în roata dreapta față de Frijns. A urmat o jumătate de oră de efort deosebit din partea elvețianului, care trebuia să recupereze cât mai multe poziții cu direcția strâmbă. Desigur, cea mai îndârjită opoziție a întâmpinat-o din partea celuilalt monopost Abt Schaeffler Audi, pilotat de Daniel Abt.

Germanul l-a frustrat printr-un ritm lent pe linia boxelor, apoi l-a lovit ușor din spate la revenirea pe circuit, când a uitat că se află sub full course yellow și a dezactivat din reflex limitatorul. Buemi a fost investigat pentru unsafe release, dar nu s-a ales cu vreo penalizare și a continuat șarja de limitare a daunelor. Emoțiile pentr di Grassi au venit în momentul unei neutralizări provocate de accidentul lui Jose Maria Lopez. Avansul său de 6 secunde s-a topit și Vergne a venit aproape de brazilian, însă acesta s-a folosit de FanBoost la restart pentru a scăpa de presiune și a-și trece în cont cele 25 de puncte cruciale.

DF7uJ__XUAAIHPC

Perechea Techeetah a completat podiumul, Sarrazin urmându-l pe Vergne la fel ca la New York. Chiar dacă echipa debutantă din acest sezon beneficiază tot de powertrain Renault, Sarrazin n-a făcut nicio concesie în duelul purtat pe final cu Buemi și elvețianul a trecut linia de sosire pe 4. Mașina reparată contra-cronometru a ținut, după cursă a urmat și o tiradă a pilotului împotriva tuturor celor ce l-au atins, dar cu punctele tot n-a rămas. Mecanicii n-au apucat să și cântărească monopostul în goana lor, balastul de 4kg pus de siguranță fiind insuficient pentru a trece verificările post-cursă.

Astfel, 12 puncte au mers în contul lui Daniel Abt, urmat de Sam Bird. Britanicul avea lupta sa pentru poziția a treia la general cu Felix Rosenqvist, pe care l-a devansat la finele manșei încheiate de suedez abia pe 9. Cei doi și-au reluat partida a doua zi, când și-au disputat pole position-ul, Rosenqvist având de această dată câștig de cauză. Buemi a comis o nouă eroare în calificări, ratând frânarea pentru primul viraj în turul lansat cu 200kW, ceea ce l-a aruncat pe locul 14, care avea să devină 13 odată cu aplicarea unei penalizări pentru coechipierul Nico Prost. Lucas di Grassi a greșit și el, dar abia în Super Pole, așa că a pornit de pe 5, cu Abt în urma sa.

Înaintea startului din manșa secundă, Alain Prost a declarat că esențial este titlul echipelor pentru e.dams Renault. Poate că era doar un mod de a vedea jumătatea plină a paharului în contextul delicat al lui Buemi. Pentru adversarii germani era o sarcină extrem de dificilă să recupereze un deficit de 33 de puncte la echipe, așa că prioritar era ca di Grassi să nu rateze cu poarta goală. Misiunea lui Abt a fost în permanență să-i asigure spatele coechipierului său.

În frunte, Felix Rosenqvist a rămas la conducere, însă Vergne a gestionat mai bine rezerva de energie în primul stint și a rămas un tur în plus pe circuit. Asta i-a oferit un avantaj hotărâtor în cea de-a doua jumătate de cursă și francezul a topit avansul de patru secunde și jumătate al suedezului, devansându-l fără opoziție. A fost prima victorie în cei trei ani de prezențe în Formula E pentru rapidul JEV, însă de această dată coechipierul Sarrazin nu a putut să vină pe podium alături de el, fiind răsucit imediat după start și constrâns la o cursă de recuperare.

20451624_1992178347680864_64558798967050403_o

Rosenqvist a rezistat pe locul secund, în pofida ofensivei purtate pe final de Pechito Lopez, care s-a dovedit mai abil în gestionarea resurselor decât Sam Bird. Astfel, debutantul echipei Mahindra și-a asigurat locul al treilea la general. Perechea Abt Schaeffler a rulat în tandem de-a lungul întregii curse, depășind rivalii de la Dragon și Venturi pentru a încheia pe 5 și 6. Mai mult nu s-a putut face pentru a aduna punctele necesare la echipe, însă Lucas di Grassi și-a asigurat titlul și apoi a dat frâu liber emoțiilor. Buemi a încheiat primul sub linie, într-o nouă cursă marcată de contact în primul viraj.

Poate părea oarecum injust că titlul n-a fost al elvețianului, scorul victoriilor fiind 6-2 între el și rivalul său. Și chiar dacă a avut probleme în Mexic, o descalificare la Berlin și absența costisitoare de la New York, până la urmă ceea ce doare cel mai tare e faptul că eroarea din finala de la Montreal îi aparține. Așadar, n-am putea pune acest triumf al lui di Grassi doar pe seama constanței, ci și a dozării inteligente a riscului, într-un parcurs ce a inclus în permanență rulatul la limită lângă glisiere. Mai mult, brazilianul a urcat pe podium la Berlin în cârje, cu piciorul fracturat, apoi a făcut o operație de urgență înaintea finalei, pentru a putea fi apt. Cât de mult și-a dorit ca după locul al treilea în primul sezon și al doilea în urmă cu 12 luni să urmeze, în sfârșit, titlul Formulei E!

Sezonul următor începe pe 2-3 decembrie, în Hong Kong.

Clasament final piloți: di Grassi 181p, Buemi 157p, Rosenqvist 127p, Bird 122p, Vergne 117p

Clasament final echipe: e.dams Renault 268p, Abt Schaeffler Audi 248p, Mahindra 215p, DS Virgin 190p.