MotoGP Misano: Runda italiană marcată de absența lui Rossi

MotoGP Misano: Runda italiană marcată de absența lui Rossi

Etapa de la Misano este ultima ocazie pentru piloții italieni de a-și depăși limitele în fața propriilor fani. Din păcate pentru spectacol, în cursă nu va lua startul Valentino Rossi, care va lipsi și în Aragon.

Cotele etapei italiene au scăzut după vestea accidentării lui Valentino Rossi în timpul unui antrenament de motocross pe proprietatea sa de lângă Tavullia, însă diriguitorii competiției nu trebuie să se alarmeze. Italienii care gustă spectacolul din motomondial vor fi prezenți la circuit și își vor susține favoriții, ceilalți piloți locali angrenați în competiție, sau diverși alți concurenți după preferințe si naționalități.

Chiar dacă Valentino Rossi nu va concura, absența sa de la Misano și Aragon însemnând ieșirea din lupta pentru titlu, italienii vor avea motive de mândrie, un alt pilot din cizmă fiind angrenat în lupta pentru coroana de campion. Acesta e surprinzătorul Andrea Dovizioso, cel care a marcat deja 4 succese în 2017 pentru Ducati, iar lucrurile nu se prezintă rău la Misano nici pentru Dovi și nici pentru constructorul bolognez.

La Silverstone campionatul s-a relansat după victoria lui Andrea Dovizioso și abandonul lui Marc Marquez, de cei doi apropiindu-se și Maverick Vinales. La Misano toți cei trei piloți au șanse reale la victorie,  deznodământul cursei putând reașeza locurile celor trei în clasament, dând unuia dintre ei un avans înaintea ultimei runde europene, înaintea periplului asiatic.

MISANO, SCURT ISTORIC

Circuitul Misano a fost construit în 1969 măsurând 3,488 km. Activiățile sportive au început însă trei ani mai târziu. Traseul Santa Monica a mai fost în motomondial în perioada 1985-1987 în forma sa originală. Anul 1993 a adus modificări importante pistei, care a crescut la 4.060km și s-au imbunătățit și facilitățile. S-a mărit linia boxelor, au apărut tribune noi și alte clădiri auxiliare.

Din păcate pe Misano s-au întâmplat și evenimente mai puțin fericite. Un prim astfel de moment a fost accidentul lui Wayne Rainey în urma căruia pilotul și-a fracturat coloana, rămânând de atunci imobilizat într-un scaun cu rotile. Între 1996-2001 s-au realizat lucrări de anvergură la infrastructura circuitului mărindu-se pit box-urile și de asemenea s-au construit noi tribune pentru spectatori. Calea de acces la circuit construită tot în această perioadă a primit numele pilotului japonez Daijiro Kat,o ce și-a pierdut viața în 2003 în Marele Premiu al Japoniei. Kato avea o locuință lângă circuitul Misano care se transforma în reședința sa de bază pe durata sezonului european din motomondial.

2006 a fost anul ultimelor modificări aduse la circuit, acesta crescând la 4,180 km, iar lățimea pistei a fost crescută la 14 metri. Cel mai important aspect schimbat a fost însă sensul de parcurgere. Prima cursă de MotoGP disputată pe noul circuit s-a ținut în 2007 și a fost un succes pentru constructorul italian Ducati care s-a impus prin australianul Casey Stoner.

motogpczechrepublicqualifying5c5zkukds10x

Din păcate, în 2010 s-a produs un al doilea eveniment neplăcut pe circuitul de la Misano, de data aceasta cu urmări tragice. La startul cursei Moto2, japonezul Shoya Tomizawa a pierdut controlul motocicletei Suter Technomag CIP și a fost lovit de Scott Redding, atunci în vârstă de 17 ani, respectiv Alex de Angelis. În mod straniu, acest tragic accident a coincis fix cu ziua din urmă cu 17 ani când Rainey a rămas paralizat.

În data de 3 noiembrie 2011 circuitul a fost botezat cu numele lui Marco Simoncelli, care-și pierduse viața cu o săptămână mai devreme pe circuitul de la Sepang.

Circuit și pneuri

Circuitul de aproape 4,2 km se evidențiază prin succesiunea de viraje de dreapta 11-14. Curvone va fi atacat flat out, ca mai apoi să urmeze viraje de dreapta din ce în ce mai strânse. Aceasta este porțiunea cea mai tehnică și poate da mari bătăi de cap piloților. Este locul în care se produc cele mai multe incidente. Pentru a nu avea probleme pe această secțiune de viraje, motocicleta trebuie să aibă un bun echilibru și o aderență sporită din partea pneurilor. Circuitul necesită o setare a motocicletei care să asigure stabilitate pe viraje și o cât mai bună viteză de ieșire din acele de păr. Fără o accelerație rapidă este imposibil ca un pilot să obțină timpi decenți pe tur. De asemenea și frânele vor fi intens solicitate. Secretul unui setup perfect va fi menținerea unei viteze de vârf sporite fără a supraîncălzi pneurile.

Cu 10 viraje de dreapta și 6 de stânga circuitul solicită mai mult partea dreaptă a benzii de contact a pneurilor spate. Așadar, opțiunea de pneu spate indicată de Michelin va fi o variantă medium asimetric cu o suprafață ceva mai dură pe partea dreaptă. Vor fi disponibile și gumele hard tot asimetrice. Cheia e să nu se răcească banda stângă după o foarte lungă zonă fără viraje pe această parte (de la 8 la 15), căci astfel s-au produs multe căzături.

În caz de ploaie se vor folosi gume medium sau hard Michelin Power Rain, multitudinea de opțiuni la alegerea pneurilor și particularitățile circuitului vor pune la grea încercare mecanicii în vederea găsirii unui setup optim, mai ales că pentru această cursă, producătorul francez de pneuri anunță gume cu o construcție nouă.

Noutăți înainte de cursă

La Silverstone, Dorna a anunțat prezența circuitului thailandez de la Buriram în calendarul competițional pentru 2018, rezolvându-se între timp problemele financiare care nu au permis desfășurarea curselor încă din acest an. Cursa va avea loc în ultima parte a sezonului, fiind inclusă în pachetul asiatic ce crește acum la 4 întreceri. Primul test MotoGP pe circuitul Buriram va avea loc în februarie, în cadrul unui nou programde teste ce va fi anunțat ulterior.

Duminica trecută Cal Crutchlow a suferit un accident bizar în timpul unui antrenament în Italia, rănindu-se cu un cuțit la degetul arătător de la mâna stângă.  În urma incidentului, i-a fost afectat tendonul, trebuind să se recurgă la o operație prin care acesta să fie înlocuit. Rana suferită nu-i în pericol prezența în weekend-ul de la Misano, însă înaintea primului antrenament, britanicul va fi examinat din nou și va primi sau nu ok-ul de a concura.

Tot în weekend a venit pe rețelele de socializare vestea șocantă că fostul pilot de Superbike, cu unele prezențe în motomondial la clasa Moto2, Maxime Berger ar fi fost internat de urgență într-un spital din Dijon, în urma unei tentative de suicid. Veștile negre au început să circule cu rapiditate, însă cel mai bun prieten al său Gino Rea, pilot la clasa Supersport în WorldSuperbike și comentatorul Eurosport Remy Tissier au confirmat în data de 2 septembrie faptul că pilotul francez este încă în viață, dar șansele de supraviețuire sunt extrem de mici.

Maxime Berger a rămas în memoria colectivă pentru momentul oferit în WSBK pe Donington Park în 2011, când roata spate a motocicletei sale a ieșit din furcă, pilotul scăpând teafăr dintr-un accident atipic, ce putea avea urmări neplăcute.

După ce a pierdut orice ocazie de a rămâne activ în cursele de motociclism la un nivel cât de cât ridicat, Berger a lucrat ca bucătar într-un restaurant din Dijon. Situația sa disperată ne aduce aminte un caz asemănător petrecut în motomondial în 2004, când talentatul pilot ceh Jaroslav Hules și-a pus capăt zilelor puțin după aniversarea de 30 de ani, pe fondul imposibilității de a mai reveni în lumea curselor moto de nivel înalt. Sperăm ca Maxime să fie norocos și să depășească acest moment de cumpănă. Vești despre situația sa nu mai apar de mai bine de cinci zile, iar informațiile care circulă pe Twitter nu trebie luate în serios.

Joi, înaintea conferinței de presă de la Misano, echipa Avintia Racing a consemnat (re)venirea în echipă a lui Tito Rabat, pe un Ducati GP17, începând din 2018. Rabat este feblețea șefului echipei, Raul Romero, acesta ajutându-l pe Tito în carieră, încă de la 125cc, când formația era sponsorizată de Blusens. Rabat a făcut pasul spre Moto2 tot cu această echipă, însă a cunoscut consacrarea abia după ce a trecut la Marc VDS.

Din păcate pentru Hector Barbera și Loris Baz, actualii piloți, nici unul dintre ei nu va continua în 2018, favoritul pentru ocuparea ultimului loc în echipă și la clasa MotoGP fiind Xavier Simeon, ce va fi confirmat cât de curând.

O dată cu anunțul că Valentino Rossi va absenta în runda italiană, unei echipe fiindu-i permise o singură cursă fără unul dintre piloții titulari, Movistar Yamaha va trebui să caute un înlocuitor pentru runda de la Aragon. În caz că medicii nu-i vor permite lui Vale să concureze la Motegi, soluția de back-up va trebui folosită și mai departe.

Piloții vehiculați sunt Johann Zarco de la echipa satelit, Tech3, însă francezul are clauză din partea sponsorilor francezi de a concura doar pentru actuala echipă, chiar și Herve Poncharal declarând că ar putea să își exercite dreptul de a prioritiza prezența lui Zarco în propria echipă. Alt nume probabil ar fi Alex Lowes, pilotul Yamaha din WSBK, sau testerul japonez Katsuyuki Nakasuga.

Așteptări pentru cursă

Miza etapei este fără îndoială consolidarea poziției de lider în clasament pentru Andrea Dovizioso, sau trecerea la conducere a unui pilot spaniol, Marquez sau Vinales. În funcție de clasările în cursă, unul dintre cei trei va avea un ascendent moral la Aragon, penultima etapă desfășurată în Spania, înaintea finalei de la Valencia.

Absența din cursă a lui Valentino Rossi îl va costa pe acesta cel mai probabil poziția a patra din clasament, loc de care pe Dani Pedrosa, câștigătorul din 2016, îl despart doar 9 puncte.

Principalii trei constructori, Honda, Yamaha și Ducati, vor cocncura la Misano cu șanse relativ egale la victorie. Lui Dovizioso îi va fi greu în cursă fără ajutorul coechipierului Lorenzo, handicapul fiind în fața lui Marc Marquez, singurul care il va avea sprijin pe Dani Pedrosa, care nu are încă motive să joace rolul de locotenent.

Jorge Lorenzo susține că după ultimul test desfășurat la Misano înaintea etapei britanice a mai deprins unele secrete ale modelului GP17, șansele sale de a rula în preajma podiumului fiind destul de mari. De la vorbe și până la fapte este însă cale lungă.

În tabăra Repsol Honda, spiritele sunt oscilante, între optimisul lui Pedrosa, pilot ce se simte bine pe circuitul italian și șocul problemei ce l-a lovit pe Marquez la Silverstone. Marc a conștientizat pericolul ce vine dinspre Vinales și Dovizioso, astfel că va încerca să aibă evoluții calculate până la finele sezonului, fără riscuri inutile.

Mai jos în clasament situația este disperată pentru Suzuki, constructorul neavând o idee clară despre performanța motocicletei din acest sezon, Iannone având prestații inconstante, iar Rins fiind mai mult accidentat. Cel din urmă însă pare să își fi revenit la Silverstone, unde a rulat convingător pe locul 9, fiind reperul echipei. Motocicletele Suzuki sunt depășite clar în clasament de privațiide la LCR și Tech3, în ultimul timp răsuflându-le tot mai mult în siaj modelele Aprilia și KTM.

La Moto2, Franco Morbidelli poate câștiga sau pierde titlul pe mâna sa, dovedind inconstanță în etapele recente, unde a oscilat între abandon, clasare în pluton și victorie, de aceste inexactități putând profita Thomas Luthi, coechipierul Alex Marquez, gafând decisiv la Silverstone.

De la piloții italieni se așteaptă minuni, ochii fiind în mod cert pe Morbidelli și revelația celei de a doua jumătăți a sezonului, Mattia Pasini, dar nici evoluțiile recente ale lui Bagnaia nu sunt de lepădat, acesta având o luptă personală în clasament cu Oliveira și Pasini. Pe val după victoria din Marea Britanie este și japonezul Takaaki Nakagami, care ca trebui să demonstreze în rundele rămase că merită promovarea la clasa mare.

La Moto3, așteptările italienilor vor fi ceva mai reduse, Romano Fenati fiind tot mai departe în clasament de Joan Mir, iar reprezentanții SKY Team VR46 fiind mult sub așteptările din debutul sezonului.

Joam Mir nu a avut o evoluție deosebită la Silverstone, în contradicție cu conaționalul Aron Canet, care se erijează tot mai pregnant ca și primul rival al lu Mir în lupta pentru titlu. Duelul în trei, fiind inclus aici și Fenati, va fi arbitrat de Jorge Martin, dar un pilot ce poate încurca ițele protagoniștilor ar putea fi Fabio di Giannantonio.

Primele antrenamente vor debuta vineri începând cu ora 10, în ordinea știută: Moto3, MotoGP și Moto2.