Belgia 2007: Raikkonen, suveran la Spa-Francorchamps

Pentru a treia oară la rând, Kimi Raikkonen și-a purtat monopostul către victorie pe cel mai frumos circuit din calendar, dubla Ferrari fiind o replică fermă la ceea ce reușise McLaren în etapa de la Monza.

Doar patru zile au trecut fără sunet de motoare, până când camioanele au străbătut distanța dintre Italia și Belgia. Însă ziua de joi dinaintea GP-ului de la Spa a avut o însemnătate capitală pentru Formula 1. Nu doar că s-a decis un titlu mondial în afara pistei, am avut un veritabil cutremur după ce FIA a decis să anuleze toate punctele la constructori obținute de McLaren, decretând totodată o amendă-record de 100 de milioane de dolari pentru teamul britanic în urma scandalului de spionaj.

Cum s-a dezvoltat această poveste? După calificările tensionate de pe Hungaroring, Alonso l-a amenințat pe Ron Dennis că divulgă informații către FIA. Team managerul i-a luat-o înainte și l-a anunțat pe președintele FIA, Max Mosley, că ceea ce ar putea primi nu are fundament. Avocatul de la cârma Federației s-a dovedit mai abil și i-a anunțat pe toți cei trei piloți McLaren (Alonso, Hamilton și testerul de la Rosa) că dacă nu cooperează cu ancheta, li se va revoca superlicența și vor suporta consecințele ocultării faptelor. Astfel, s-a dovedit că în cadrul echipei se făcea uz de:

  • date referitoare la materialele folosite de Ferrari pentru construirea diverselor piese;
  • informații referitoare la strategiile de cursă;
  • cunoașterea soluțiilor folosite de Scuderia în ceea ce privește umflarea roților cu gaze speciale.

În urma deciziei FIA, Alonso și Hamilton au putut să-și continue lupta pentru titlul piloților, iar Ferrari a primit pe tavă coroana constructorilor. Avea să fie ultimul campionat câștigat de italieni până astăzi. Ultimele cinci curse ale anului rămâneau însă cu miza cea mai importantă, unicul detaliu fiind absența unui reprezentant al echipei pe podium în cazul unui triumf McLaren. Mai mult, urma o perioadă în care observatorii federali aveau de verificat că șasiul MP4/23 pentru stagiunea următoare nu deține vreo urmă a proprietății intelectuale furate de la Ferrari.

Un alt eveniment care a stricat bucuria întoarcerii la Spa după un an de lucrări de modernizare a fost accidentul fatal de elicopter care i-a curmat viața lui Colin McRae. Fostul său șef de la Prodrive, David Richards, s-a deplasat la Spa și era să aibă aceeași soartă, elicopterul său aterizând forțat în Marea Britanie.

Revenind la weekendul belgian, încă din antrenamente a fost evident că balanța s-a înclinat din nou în partea opusă față de săptămâna anterioară. Tocmai asta a fost cheia unui sezon atât de disputat – faptul că lupta cot la cot a fost atât de strânsă, încât dezvoltarea continuă și specificul fiecărei piste au contat decisiv. În Q3 am avut șapte echipe reprezentate: cele trei forțe de top (Ferrari, McLaren și BMW Sauber) cu ambii reprezentanți, plus câte un pilot Toyota, Renault, Williams și Red Bull. Trei dintre aceștia nu au fost o surpriză – Trulli, Rosberg și Webber fiind adesea în fața coechipierilor. Însă Kovalainen a continuat să-și arate calitatea, devansându-l încă o dată pe Giancarlo Fisichella. Robert Kubica a schimbat motorul și n-a putut pleca de pe 5, fiind penalizat cu 10 poziții, pe acest loc urcând Rosberg. Fiul lui Keke a impresionat, devansând BMW-ul lui Heidfeld.

Pentru a 14-a oară în carieră, Raikkonen a plecat din pole, fiind cu 0.017s mai rapid față de Massa. Brazilianul a comis o eroare în ultima șicană, iar timpul său absolut ar fi fost oricum mai bun, dat fiind că avea mai multă benzină la bord în faza finală. Alonso a venit la mai puțin de o zecime de prima poziție, având ascendentul de formă în fața lui Hamilton.

Chiar dacă a fost evident în fiecare weekend din 2007 cine sunt ”cei patru magnifici”, aceștia nu s-au duelat niciodată în bloc pentru victorie și doar o singură dată au monopolizat primele patru poziții la finele unei curse. Tensiunea dintre cei doi piloți McLaren a ieșit la iveală iarăși, la prima trecere prin acul de păr La Source. Alonso a aplicat o lecție din manualul lui Schumacher și i-a tăiat calea coechipierului său, făcându-l să iasă larg pe zona asfaltată de degajare. Lewis a insistat în lateralul campionului en-titre până în Eau Rouge, unde s-a repliat.

Am urmărit Formula 1 în ultimii ani și m-a șocat că un pilot pe care-l respect și care mereu se plânge de manevrele necinstite ale adversarilor a putut să vireze astfel către mine și să mă scoată de pe pistă. Noroc că aveam unde!

Lewis Hamilton

Ulterior, ecarturile au tot crescut și cei patru și-au găsit locul pe circuit la distanță de rivali, în aer curat. Nici opririle la standuri nu au adus vreo modificare. Massa nu i-a pus probleme lui Raikkonen, deși situația din clasamentul general îl cam obliga la victorie. Brazilianul a avut prea multă apăsare pe aripa față, iar asta l-a scutit pe coechipierul său de emoții. Alonso s-a declarat mulțumit cu încă o clasare înaintea lui Hamilton, ceea ce a redus ecartul dintre ei la general de la 3 la doar 2 puncte.

Nico Rosberg a ținut de locul al cincilea până la momentul primei opriri la boxe, când a fost devansat de Heidfeld. Mark Webber s-a bucurat că Red Bull a putut învinge echipa de uzină a motoristului Renault, iar poziția a șaptea a fost asigurată de australian cu largul concurs al coechipierului: Coulthard s-a apărat în fața lui Kubica, înainte să fie lovit de o problemă tehnică. Polonezul nu a putut recupera destule poziții pentru a puncta, fiind blocat pe final de Heikki Kovalainen,, căruia continua să-i crească cota după un nou Grand Prix solid. O cursă remarcabilă a făcut și Adrian Sutil, care a urcat de pe 19 până pe 14 cu al său Spyker. Mai mult, germanul a fost printre cei ce au reușit să depășească pe circuit, victima acestuia fiind Jarno Trulli (Toyota).

După excluderea McLaren, rivalii de la Ferrari au venit în Belgia cu 57 de puncte avans față de BMW Sauber. Dubla înregistrată în Ardeni i-a dus dincolo de pragul matematic necesar asigurării unui titlu facilitat de decizia FIA. Just for the record, dacă gruparea lui Ron Dennis ar fi rămas cu punctele, scorul le-ar fi fost favorabil după Spa, 177-161. Urmau etapele asiatice de la Fuji și Shanghai, apoi finala sezonului de la Interlagos.

Clasament: Hamilton 97p, Alonso 95p, Raikkonen 84p, Massa 77p, Heidfeld 56p.