Formula 1: Hamilton e nemulțumit de virajele din F1

Formula 1: Hamilton e nemulțumit de virajele din F1

LEWIS HAMILTON NU E UN MARE FAN AL ZONELOR DE DEGAJARE DE PE CIRCUITELE DIN FORMULA 1. AL DOILEA CEL MAI TÂNĂR CAMPION MONDIAL DIN ISTORIA F1 APRECIAZĂ EFORTURILE FEDERAȚIEI DE A SPORI SIGURANȚA, DAR CONSIDERĂ CĂ ÎN CONFIGURAȚIA ACTUALĂ A VIRAJELOR, PILOȚII ÎȘI ASUMĂ VOIT MAI MULTE RISCURI.

„FIA a făcut o treabă uimitoare, dar trebuie să înceteze cu zonele acestea de degajare; nu ar trebui să poți tăia virajele așa cum se întâmplă”, a declarat Hamilton. „Ce îmi place la cum era pe vremuri – sigur că nu vrei să ai un accident, dar atunci când ieși prea larg, trebui să pierzi timp. Acum poți să abordezi un viraj știind că, dacă intri cu 5% prea tare, poți ieși în decor și poți reveni. Nu-mi place asta”.

Britanicul e nostalgic după vremurile în care făcea primii pași în cursele de monoposturi. Cvadruplul campion mondial din Formula 1 consideră că unele viraje de pe Donington Park erau mult mai dificile decât orice provocare din calendarul actual al Marelui Circ.

„Iubeam Oulton Park și Donington”, spune pilotul Mercedes AMG. „Pe Donington, Old Hairpin era un coșmar; trebuie să iei piciorul din frână și să fii pe decelerare la intrare, să folosești forța de apăsare. Apoi urci panta și la al doilea viraj chiar înainte de linia dreaptă nici măcar nu poți vedea linia albă. Ai linie albă și apoi pietriș și te trage pietrișul. Doamne! Să găsești limita acolo… acel viraj e mult mai dificil decât toate din F1″, a concluzionat Hamilton.

Totuși, pilotul de 33 de ani s-a declarat foarte încântat de câteva dintre virajele rapide din sezonul precedent, în care Hamilton a câștigat al patrulea titlu mondial, cu un avans confortabil față de vicecampionul Sebastian Vettel. Câștigător în Marele Premiu al Statelor Unite, în fața aceluiași Vettel, Hamilton s-a simțit excelent pe circuitul american.

„Cele mai bune viraje ale sezonului sunt, în general, virajele 3, 4, 5, 6, 7 de la Austin; sunt grozave!”, a spus Hamilton, care a enumerat printre favorite și circuitele Suzuka (Japonia) și Spa (Belgia). Britanicul va reveni în monopost pe 26 februarie, când este programată să înceapă prima sesiune de teste din Barcelona, ce va dura patru zile. După o a doua sesiune de teste, tot pe Circuit de Catalunya, Formula 1 se mută la Melbourne, pentru Marele Premiu al Australiei (25 martie).