DTM: Capitol încheiat în cariera lui Mattias Ekstrom

DTM: Capitol încheiat în cariera lui Mattias Ekstrom

Dublul campion DTM Mattias Ekstrom, poate cel mai popular pilot din această serie, a anunțat astăzi că se va concentra doar pe mondialul de rallycross în 2018, iar locul său va fi luat de Robin Frijns.

După 193 de starturi în 17 sezoane consecutive, veteranul Ekstrom a luat dificila decizie de a nu mai urmări doi iepuri pentru Audi într-un sezon competițional, urmând să-și conducă propria echipă către rezultate cât mai bune în mondialul de rallycross, competiție pe care a câștigat-o în 2016. Suedezul a obținut 23 de victorii în DTM și nu și-a pierdut din viteză în ultimii ani, reușind să urce pe prima treaptă a podiumului în fiecare dintre ultimele patru sezoane. Mai mult, el s-a luptat la titlu aproape de fiecare dată, fiind vicecampion în 2017. Titlurile sale în această competiție datează însă de mai bine de un deceniu, fiind obținute însă tot cu familiarele culori Red Bull pe un model Audi, în 2004 și 2007.

Locul lui Ekstrom a fost luat de un tânăr extrem de promițător, care a avut mult de suferit în ultimii ani din pricina lipsei de fonduri. Robin Frijns a performat de fiecare dată când i s-a oferit o șansă și a etalat aceeași polivalență care l-a făcut celebru pe Ekstrom: olandezul a excelat în Formula Renault 3.5, dar și în competițiile GT sau în Formula E, unde nu a avut parte de un material tehnic pe măsura abilității sale.

Așadar, după ce BMW a efectuat două schimbări în grupul de piloți ce vor rula în DTM (Philipp Eng și Joel Eriksson în locul lui Maxime Martin și Tom Blomqvist), Audi Sport face o singură modificare. Mike Rockenfeller, Jamie Green, Nico Muller, Loic Duval și campionul en-titre Rene Rast continuă și în 2018 alături de gruparea din Neuburg. Surprinde oarecum confirmarea francezului Duval, care nu s-a simțit prea confortabil cu modelul RS5 DTM de-a lungul campaniei anterioare.