Test drive BMW 540i: O chestiune de motivație

Test drive BMW 540i: O chestiune de motivație

Autostrăzi și trafic urban, sportivitate și confort, Franța și Germania… noua generație G30 încearcă să le împace pe toate. În ce măsură reușește?

Gara centrală din Munchen propune un amestec de mirosuri aparte – covrigi bavarezi, patiserie franceză și fast food. Cobori la metrou și parcurgi o stație pe o linie principală, cu o garnitură modernă. Apoi schimbi cu U6, care te întoarce în timp cu vreo 30-40 de ani, într-un vagon dominat de tonurile de maro ce fac inutile filtrele sepia. Călătoria are o stranie familiaritate și contrastele continuă – pe dreapta hibernează într-o zi de marți gigantul cuib al FC Bayern, iar liniștea se lasă în stație după ce trenul și-a poftit afară ultimul călător. Câțiva pași mă poartă către un labirint cazon, dar fermecător, în care-mi găsesc cu greu reperele.

Zeci de modele BMW și Mini abia ieșite de pe linia de producție dormitează cu o eleganță specific ecvestră la 2 grade Celsius, iar gestul meu robotic de a apăsa pe unlock al cheii nu este urmat de reacțiunea firească a unor lumini ce se aprind, ci doar de un subtil ecou al pașilor și al atingerii butonului. Las în urmă 10-20 de mașini aliniate pe stânga și pe dreapta și-mi cad ochii pe un ghemotoc de hârtie. Un ambalaj de Burger King aruncat pe jos pare cea mai mare sfidare într-un mediu atât de aseptic. Ridic privirea – ca un făcut, tocmai acest element al haosului îmi indică viitorul companion: un 540i la fel de dornic ca și mine să se încălzească puțin.

Se spune că aceste mașini sunt concepute pentru Autobahn. Nici n-am vrea să fie altfel, nu-i așa? Doar că timpul nu era presant, iar drumul către sudul Bavariei și pe malul lacului Bodensee reprezenta o propunere mult mai interesantă decât goana la viteze legale inaccesibile în țara noastră. Am lăsat în urmă insula Lindau și zeppelinele din Friedrichshafen și m-am oprit la extremitatea vestivă a lacului, la Bodman. După primii 300 de kilometri, eram impresionat de agilitatea mașinii: chiar dacă Seria 5 a tot crescut în dimensiuni de la o generație la alta, apetența pentru viraje și precizia direcției au rămas la fel de satisfăcătoare precum la E12 și E28.

În prima decadă a anilor ’90, micuțul orășel Singen din extremitatea sudică a landului Baden-Wurttemberg a găzduit etape din DTM pe străzile sale. Botezat Alemannenring, parcursul cu o lățime constantă de 14 metri punea mari probleme piloților, chiar dacă virajele de 90 de grade erau la fel de insipide precum cele de la Phoenix sau Houston. BMW nu a câștigat niciodată aici, însă amintirea modelelor M3 E30 zburând peste șicanele improvizate e vie în memoria pasionaților, iar titlul din 1994 s-a decis aici după un nou joc murdar făcut de Mercedes. Acum am rulat pe Robert Gerwig Strasse, unde nu mai e nicio urmă a spectacolului de odinioară, nici măcar cât se mai poate vedea pe artera din lateralul Casei Poporului…

Primii fulgi au fost detectați de 540i chiar înainte de Titisee-Neustadt, următoarul popas tematic. De această dată nu era vorba de un loc cu istorie în motorsport, ci de complexul de sărituri cu schiurile ce se pregătea de etapa de Cupă Mondială. Încă o dată, un contrast puternic izvora între tăcerea deplină din acea zi, străpunsă doar de notele baritonale ale celor 6 cilindri în linie, și închipuirea vacarmului creat de fani, de crainic și de fondul muzical în cadrul competițiilor televizate. Pe de altă parte, mașina se asorta de minune cu liniile fluente ale designului unei trambuline, ambele fiind în măsură să te facă să plutești. Căci oricât de prietenoasă (a se citi joasă) putea fi reglată poziția în scaun, pe modurile eco-pro și confort tot parcă prea ”Cloud Nine” rămâne deplasarea.

De o parte și de alta a miezului nopții și a Rinului, am comparat târgurile de Crăciun din Freiburg și Mulhouse, orașul francez având câștig de cauză la toate categoriile: amenajare, dulciuri și glückwein. L-am salutat apoi din mers pe maestrul Sebastien Loeb, străbătând atât orașul său de baștină din Alsacia (Haguenau), cât și platforma industrială de la Sochaux, unde-și are sediul Peugeot. Pare să devină un obicei involuntar al testelor – dacă spre Norisring am vizitat rivalii BMW din DTM la Ingolstadt, de această dată am luat pulsul adversarilor din Dakar.

Pe ruta Belfort-Besancon a continuat anacronismul: primul contact cu autostrada a venit în Franța, nu în Germania, cu 130km/h setat cuminte pe cruise control. Coroborat cu un lane assist foarte bine calibrat, deja simți că în 2018 mașina face prea multe și tu prea puține. Inițial, e fascinantă ideea autonomiei, mai ales când îți permite să ”înveți italiană” prin varietatea de gesturi pe care le poate exersa mâna dreaptă în dialogul mut cu sistemul de infotainment. Însă invariabil te lovește subit o înverșunare în contrapartidă, care te face să reiei controlul cu fermitate și cu fondul roșu aprins al modurilor sport sau sport plus. Mă înscriu în corul celor ce laudă această transmisie automată cu 8 trepte, însă chiar și aceasta trebuie stăpânită manual uneori pour la bonne bouche.

Până la urmă, oricât am vorbi în limbaj corporatist nuanțat, tot la Master and Servant se ajunge în sfera emoțiilor primare. Și o astfel de trăire rămâne condusul, pe dealuri line cu viraje al căror camber e mai bine desenat decât orice CAD al lui Tilke. Un astfel de drum sub formă de tilda nu de cratimă unește orașul Dijon, capitala Burgundiei, de comuna Prenois. Asocierea acestor așezări a primit un alt sens în 1972, odată cu inaugurarea circuitului imaginat de Beltoise și Cevert. După doar doi ani a ajuns deja gazda unui Grand Prix de Formula 1, însă doar Jean-Pierre mai era în viață și a putut lua startul. În 1979, aici a avut loc poate cel mai spectaculos duel din istoria categoriei supreme, între Rene Arnoux și Gilles Villeneuve. Trei ani mai târziu, Keke Rosberg câștiga la Dijon ”MP al Elveției”, aceasta fiind unica sa victorie în stagiunea în care a devenit campion mondial.

Cea mai mare provocare a călătoriei a urmat pe înserat, pe drumurile departamentale din apropierea capitalei mondiale a muștarului, un viscol teribil complicând situația ninsorii abundente pe un sector unde era mai riscant să tragi pe dreapta decât să continui într-un ritm precaut. Procentele însemnate de înclinație și succesiunile de viraje strânse nu au evidențiat vreun minus al G30, întărindu-mi convingerea că xDrive rămâne doar o preferință și nu o necesitate pe un astfel de model. Recompensa la sosire? Plateau de fromages et cidre doux, bien sur!

A doua zi dimineață a venit vremea analizei estetice. Greu de găsit vreo hibă, dar nici vreo notă marcantă de tupeu a designerului. E atât de cuminte acest G30, încât nici măcar n-ai putea afirma că se adresează unui public mai în etate, iar noul M5 devine astfel cel mai blatant caz de lup deghizat în căprioară. Totuși, agenții de vânzări ar face bine să-i grăbească pe tineri să ia loc la comenzi, adevărata putere de seducție high-tech fiind în interior. Un inspirat studiu efectuat de dealerul britanic Dacia arăta cum cei mai mulți plătesc pentru funcționalități pe care nici nu le cunosc. Posesorul unui BMW Seria 5 ridică mănușa instinctiv și curios, căci îți vine să-ți rezervi tot timpul necesar pentru a descoperi toate sistemele imaginate de un departament R&D tot mai concentrat pe sfera IT. Chiar și la momentul despărțirii, am mai zăbovit câteva minute cu ochii-n generosul ecran, unde Profesorul ECU îmi analizase parcursul de 1500km: eficiență, consum, anticipație, nivel de oboseală…

În nordul Munchenului copiii și bunicii se îngrămădesc printre tinerii îndrăgostiți, într-o pașnică uniune a gândurilor. Tricourile alb-roșii poate că-s ascunse sub gecile groase, însă fularele sunt la vedere. Rămân singur în trenul U6 după ce mulțimea coboară lângă Allianz Arena și-mi dau seama că ”fotbalul ne unește pe toți” e doar un alt dicton fără substanță la noi, dar perfect aplicabil în lumea în care vrem să fim. Una în care un BMW 540i se înscrie în cotidian, fără exhibiționism și emfază, o stare care mi-a dat o reală satisfacție. Cântecele fanilor se pierd în depărtare, motorul a tăcut la pragul celor 4000 de kilometri parcurși la începutul vieții. Și iar e liniște.