FOTO: Haas, prima echipă din Formula1 care își prezintă monopostul pe 2018

FOTO: Haas, prima echipă din Formula1 care își prezintă monopostul pe 2018

ECHIPA HAAS DEVINE PRIMA FORMAȚIE A MARELUI CIRC CARE FACE PUBLICE IMAGINI CU MONOPOSTUL PE CARE ÎL VA PUNE PE GRILA DE START ÎN SEZONUL 2018. PRIMELE IMAGINI CU MODELUL VF-18 AU FOST DATE PUBLICITĂȚII MIERCURI.

Monopostul cu motorizare Ferrari este o formă evoluată a fostului VF-17, cu cele mai vizibile diferențe apărute la înlăturarea apărătoarei în formă de aripioară de rechin de deasupra motorului cu noul halo. Echipa spune că o bună parte din țelurile pe care și le-au setat când au făcut schimbările la monopost s-au axat pe îndepărtarea neajunsurilor aerodinamice și cele referitoare la manevrabilitatea acestuia, care au trunchiat performanțele piloților în 2017.

Echipa își dorește o platformă mult mai stabilă, dar și să păstreze formele monopostului cât mai fixe, să nu mai sufere variații drastice, așa cum a fost cazul în trecut. Un domeniu în care s-a lucrat foarte mult, de exemplu, a fost la reducerea greutății mașinii, într-o încercare de a eficientiza timpul de setări inițiale a monopostului de dinainte de curse.

Gene Haas, proprietarul echipei: “Am eliminat o mulțime de variabile unde am știut că avem neajunsuri. Ne-am axat pe era important de făcut ca să ne transformăm mașina într-una consistentă și să rupem cât putem din distanța față de echipele de top”

Gunther Steiner, director de echipă: “Cea mai importantă parte din evoluția noii mașini o constituie adăugarea halo-ului, care ne-a dat bătăi de cap pe partea de aerodinamică, însă designerii au lucrat din greu ca să modifice șasiul astfel încât halo-ul să poată susține greutatea impusă. Masa minimă totală a mașinii a crescut datorită acestui halo. Avem de asemenea un centru de greutate mai înalt, fapt datorat poziționării halo-ului. Dar suntem toți pe aceiași linie. Regulile au rămas cam la fel între 2017 și 2018, așa că modelul VF-18 este într-adevăr o îmbunătățire față de modelul de anul trecut. Am lucrat mai puțin la reinventare și mai mult la refinisare. Există elemente de anul trecut și pe modelul 2018”

Steiner spune că Haas poate înregistra progrese mari în campionatul pe constructori, asta dacă învață să forjeze mai mult mașina pe parcursul weekend-urilor competiționale. Chiar dacă mașinile au fost bune și în 2018, liderul formației spune că echipa a eșuat în a duce mașina la adevărata sa capacitate. Mașina este acum cât se poate de ușoară, echipa reușind să distribuie greutatea exact așa cum și-a propus.

Modelul Haas VF-18 și-a menținut culorile corporative gri, roșu și negru ale companiei, aspirând la schema de culori a monopostului din campania 2016.