Formula 1: Analiza Haas VF18

Formula 1: Analiza Haas VF18

Americanii de la Haas F1 au fost primii din Marele Circ ce au prezentat lumii contender-ul pentru sezonul 2018.

A treia creație a echipei lui Gene Haas poartă numele VF18. Hai sa încercăm să disecăm puțin render-ul modelului 3D prezentat azi.

Aripa fața nu este diferită față de ceea ce am văzut pe monopostul american în 2017. Există un mainplane despărțit de o fantă ce pleacă din punctul Y250 până la endplate. Tunelul ce formeaza vortex-ul principal pare sa aibă aceeași dimensiune ca in 2017, iar secțiunea plata până la endplate nu prezintă noutăți. În schimb apar winglet-uri noi pe cascade unde avem acum 4 deviatoare de flux aerodinamic pentru a forma mai eficient out-wash-ul. Endplate-ul este identic cu ceea ce am văzut în 2017, inclusiv flow conditioner-ul și box-wing-ul de deasupra.

Ceea ce mi-a atras atenția totuși sunt flapsurile. Aceleași 4 ca în 2017 dar de data asta extremitățile interioare par profilate altfel. Este dacă vreți o încercare de a copia soluția adoptată de Adrian Newey pe monopostul Red Bull de anul trecut. Cel puțin pe flapsul cu numărul 2.

De remarcat este și nasul monopostului. Aceeași protuberanță ca în 2017, dar cu montanți ai aripii față alungiți pentru a crea un tunel Venturi ce ajută la direcționarea fluxului de aer spre partea centrală a monopostului. Sunt prezente si fuste laterale sub nas (copie după Ferrari SF70H) care formează turning vanes-urile.

Puntea față pare sa fie o evoluție a celei de anul trecut. Același sistem push-rod cu geometrie ușor revizuită. Cu siguranță în această zonă vom vedea modificări la primul test din Barcelona având în vedere că Haas F1 cumpără sistemul de suspensie de la Ferrari. La o privire mai atentă, as putea spune că ceea ce ne arată Haas este sistemul Ferrari de anul trecut. Modelul 3D prezentat nu prezintă un S-duct, dar ca întotdeauna, echipele lasă unele surprize pentru testele din Barcelona.

Barge board-urile par simpliste. Mai simple decât ceea ce am văzut în ultimul M.P. din 2017. T-tray-ul pare să fie același cu cel din 2017. Lucruri noi față de modelul anterior apar la sidepod-uri. Soluția Ferrari de anul trecut a fost copiată parcă la indigo de Haas. Admisiile sunt foarte retrase iar structura de protecție la impact (atât cea superioară cât și cea inferioară) este frumos încadrată de flow conditionere și floor leadeing edge. Apare și versiunea americană a sidepod-flow conditionerelor revoluționare aduse de Ferrari anul trecut. O versiune diferită de ceea ce a avut Haas pe monoposturi anul trecut.

Apare pe modelul Haas VF18 si mult hulitul Halo. Integrat frumos în schema de culori a monopostului, sistemul Halo (cel puțin în varianta 3D propusă de Haas) nu prezintă apendice aerodinamice (permise de regulament). În Barcelona cu siguranță le vom vedea. De observat poziția oglinzilor retrovizoare care acum sunt poziționate mult în exterior pentru o vedere ami bună în jurul Halo.

Airbox-ul este de dimensiuni generoase asemănător cu cel folosit de Mercedes AMG F1 anul trecut. Avem o gură de admisie centrală și două laterale, toate trei în aceeași deschidere geometrică. În 2017 Haas F1 avea un airbox simplu, triunghiular.

Cum era de așteptat, deși masivul flow conditioner din 2017 a fost interzis, există totuși o variantă mult redusă a defunctului shark-fin cu dimensiuni bine stabilite de regulament. Coke bottle shape foarte frumos definită în partea posterioară, iar pe podea există 4 fante pentru tire squirt.

În partea posterioară observăm doi piloni de susținere ai aripii spate, soluție adoptată anul trecut numai de Ferrari. Aripa spate pare să fie identică cu cea folosită în 2017, dar evident acest lucru se va schimba. Geometrie ușor modificată la suspensia posterioară și vedem ceea ce se anticipa deja, apariția unui T-wing în partea inferioară a shark-fin-ului. Soluția adoptată anul trecut numai de Williams apare și pe monopostul VF18. Mă aștept să nu fie singurul monopost cu T-wing.

Una peste alta, monopostul este, dacă vreți, un fel de SF70H evo. Sunt convins că în prima zi de teste din Barcelona lucrurile vor arăta cu totul altfel, dar pentru un model 3D de prezentare, este destul de interesant.