12H Navarra: Ferrari se impune confortabil, ETR are o revenire grea

12H Navarra: Ferrari se impune confortabil, ETR are o revenire grea

Prima vizită a 24H Series la Navarra a reunit un pluton restrâns de GT-uri, lupta la vârf dându-se între Ferrari, Porsche și Audi, în timp ce Endurance Team Romania a avut o cursă dificilă la primul start cu noua Ginetta G55 GT4, cursă pe care au dominat-o cât timp mașina n-a avut probleme tehnice.

Pentru prima oară în istoria Creventic, niciun prototip nu s-a înscris în etapa de la Navarra care se afla și pe calendarul Prototype Series. Astfel, circuitul a fost scena unei lupte cu un număr restrâns de participanți. La vârf, Hofor Racing a surprins în calificări, Christiaan Frankenhout reușind un 1:39.161 cu care și-a trecut în cont primul pole în 2018 și, totodată, primul pole la general pentru o mașină din A6-Am în acest an. Lupta a fost însă foarte strânsă, primele nouă mașini fiind despărțite de mai puțin de o secundă, cu IDEC Sport pe poziția a doua la general având pole-ul în A6-Pro.

Startul a fost unul curat, întreaga cursă fiind marcată de puține incidente

Mai jos, Vortex-ul V8 a fost primul în clasa SPX în timp ce Porsche-le 991 GT3 Cup al Ebimotors a fost primul în categoria 991 după ce a schimbat motorul la finele testului opțional de vineri. Endurance Team Romania a avut pole-ul în categoria GT4 la discreția sa, însă vom detalia evoluția conaționalilor noștri ceva mai jos.

Ca urmare a faptului că unul dintre campionatele-suport (noul format GT-Retro) nu s-a mai prezentat la Navarra, organizatorii au fost de acord ca o primă parte a cursei să se desfășoare după-amiaza, anume primele trei ore. Un al doilea segment, de nouă ore, a completat această filă din povestea etapei a treia din 24H GT Series.

Startul întrecerii a fost curat, fără incidente, Frankenhout depărtându-se rapid de adversarii direcți. Mașina cu numărul 1, campioana în clasamentul GT-urilor în sezonul anterior, a condus un total de 60 de bucle din cele 100 care s-au scurs sâmbătă, însă nu mai era în frunte când s-a tras cortina peste primul segment. Asta deoarece Hofor Racing a ales să nu intre la boxe în momentul când s-a declanșat o neutralizare pe finalul primelor 180 de minute și, drept rezultat, au căzut pe cinci în A6-Am. O echipă care a ales să oprească pe final a fost Scuderia Praha care s-a aflat pe poziția a șaptea înaintea restartului de duminică. IDEC Sport, care au urmat o strategie asemănătoare, au pornit duminică de pe opt.

Car Collection au condus la finele primelor trei și, după alte nouă, aveau în mână victoria la A6-Am

Înainte de a lua această decizie strategică importantă, cehii de la Scuderia Praha s-au văzut angrenați într-un duel pentru poziția a treia cu Campionii Continentelor, Herberth Motorsport. Malucelli s-a insinuat pe interiorul lui Robert Renauer în virajul 3, iar cele două mașini s-au atins, Porsche-le fiind trimis într-un tete a queue și apoi târându-se cu pagube însemnate la boxe. Mașina cu numărul 991 a pierdut 25 de minute, respectiv 16 tururi, până a revenit pe traseu, fiind eliminată încă din prima parte din lupta pentru victorie. Astfel, din pole-ul de duminică a plecat Audi-ul Car Collection #34 urmat de Mercedes-ul PROsport Performance #85 și de Mercedes-ul identic al Swiss Team care purta numărul 15 de concurs.

A doua parte a cursei a fost la fel de disputată însă, la vârf, deciziile strategice ale celor de la Scuderia Praha au avut efect, Ferrari-ul 488 GT3 #11 urcând rapid în frunte de unde nu a mai fost mișcat. Nici măcar ploaia venită cu mai puțin de două ore înainte de final nu i-a deranjat pe Matteo Malucelli, Jiri Pisarik și Josef Kral care s-au impus cu un avans de trei tururi în fața Audi-ului #34 al Car Collection care a trecut în chiar ultimul tur al cursei de Mercedes-ul #85 al PROsport Performance pentru a câștiga la clasa A6-Am. Podiumul în A6-Pro a fost completat de Forch Racing și IDEC Sport care nu au mai avut ritmul necesar construirii unui atac asupra Ferrari-ului Scuderia Praha. Ultima poziție în A6-Am a fost ocupat de debutanții elvețieni ai Swiss Team.

KTM-urile True-Racing erau favorite la victoria în SPX însă ambele au abandonat, la fel ca și Vortex-ul pornit din pole

Clasa SPX a fost una lovită de incidente, Vortex-ul abandonând încă din primele trei ore în urma unui accident. Ulterior, duminică, ambele KTM-uri ale True-Racing au fost retrase după incidente în același tur. Mai întâi, unul dintre X-Bow-uri a venit la boxe iar echipa a fost incapabilă să scoată roata stânga-spate. Concomitent, celălalt model la echipei a suferit un accident care a provocat pagube serioase în partea dreapta-față. În aceste situații, deși a trecut de mai multe ori prin garaj, Ford-ul echipei VDS Adventures a lui Raphael Van Der Straten s-a impus, campionii de la SP2 din 2017 concurând la SPX în cursele în care nu există mașini înscrise la SP2.

Multiplele Porsche de cupă au dus o luptă strânsă pentru supremație în 991 Cup. În cele din urmă, italienii de la Ebimotors s-au impus cu mașina #73, aceștia reușind să termine în Top 10 la general. În spate, una dintre mașinile Porsche Lorient Racing și echipajul Huber Racing au completat podiumul de premiere.

Debut anevoios dar încurajator pentru Endurance Team Romania

Prima echipă care s-a încumetat să se arunce într-un campionat de anduranță de nivel continental a încheiat 2017 cu un prim start cu un model de clasă GT4, dar unul învechit. În urma experienței din cursa de 24 de ore de la Barcelona, s-a decis să se treacă pe o Ginetta G55 GT4 nou-nouță care a primit botezul focului chiar la Navarra. Cu o echipă extinsă și experiența unui prim sezon de curse în spate, ETR au venit în Spania pentru a se duela cu Mercedes-ul AMG GT al QSR Racing School, un model 2017 care nu aleargă în specificația completă de GT4. Sergiu Nicolae și Fabrizio Broggi au participat pentru prima dată și în sesiunea de teste opționale, acumulând kilometri importanți care i-au ajutat să se aclimatizeze cu materialul de concurs.

Parcursul pe o linie ascendentă a fost vizibil și, în calificări, Sergiu a obținut primul pole al echipei grație unui 1:49.564, la peste două secunde distanță de rivalii direcți care n-au coborât sub 1:51.6. Cu acest raport de forțe s-a pornit în cursă, sâmbătă, iar diferența de ritm dintre cele două echipaje a fost vizibilă, cel mai rapid timp al lui Sergiu din cursă fiind, din nou, cu două secunde mai bun decât al celor din formația QSR, Fabrizio reușind apoi să se apropie la o secundă, pe final de întrecere, de turul-etalon al lui Sergiu.

Cât timp a mers bine, Ginetta a fost de neatins

Astfel, după trei ore, ETR aveau de partea lor un avans de trei tururi în raport cu Mercedes-ul #254 care a fost încetinit și de un contact cu Audi-ul #34 Car Collection. În fapt, acest incident i-a forțat pe cei de la QSR să încălace regulile de Parc Ferme și să lucreze la mașină pe parcursul serii, ceea ce a atras după sine o penalizare de 10 tururi.

Diferența de ritm dintre cele două echipaje s-a făcut vizibilă și duminică astfel că, spre finele orei a șasea (adică a treia din cele nouă de duminică), ETR avea un avans de 16 tururi în raport cu QSR. Cursa fusese, până în acel moment, lipsită de neutralizări, însă lucrurile au luat o turnură nefastă pentru Ginetta #446 cu doar câteva secunde înaintea intrării în a doua jumătate a cursei. G55-ul s-a oprit pe pistă, mașina fiind incapabilă să mai intre în vroe treaptă de viteză. Platforma a adus repede Ginetta la boxe iar echipa a descoperit că cel vinovat ar fi compresorul de la cutia de viteze care a cedat. Cum o piesă de schimb nu exista, mecanicii s-au apucat să repare senzorul din inima componentei, întreaga operațiune costând echipa vreo 40 de minute, ceea ce însemna că QSR preluase conducerea și avea un ecart de 11 tururi.

Probleme prin trafic au încetinit puțin parcursul mașinii în prima parte a segmentului de duminică

După ce problema a fost remediată, mașina a revenit pe pistă la fel de sănătoasă ca și înainte, Sergiu fiind capabil să taie din avansul liderilor chiar și cu câte nouă secunde într-un singur tur de pistă. În funcție de strategie, avansul a ajuns la șapte tururi însă ghinionul a mai lovit o dată: brațul inferior al suspensiei stânga-față a cedat. Mașina s-a târât lent la boxe unde a stat mai bine de 20 de minute înainte de a reveni pentru a trece linia de sosire la 30 de tururi în urma Mercedes-ului QSR, dar cu puncte întregi pentru clasarea pe poziția a doua la GT4.

Această primă cursă este urmată, în weekend-ul ce urmează, de prima etapă a Romanian Endurance Series. Mai apoi, ETR pleacă din nou la drum și, din nou, ia calea Italiei pentru a participa în cursa de 12 ore de la Imola – pentru al doilea an la rând – într-o întrecere care se anunță infernală, căci pe traseul sinuos din San Marino se vor afla și competitorii din 24H TCE Series și un pluton mult mai generos în categoria GT4.

Rezultate complete aici

Sursă foto: 24H Series, Alexandru Șiclovan