IndyCar Detroit: Dixon și Hunter-Reay câștigă pentru Honda în fieful GM

IndyCar Detroit: Dixon și Hunter-Reay câștigă pentru Honda în fieful GM

Roger Penske și ceilalți din tabăra Chevrolet au suferit teribil în manșele stradale din Detroit, unde piloții Honda au zburdat fără griji spre victorie, însă Will Power a fost pragmatic și a rămas pe primul loc la general.

Cursa 1

Marco Andretti a fost într-o formă de zile mari în debutul manșei, cum nu mai văzusem de peste doi ani. El a plecat din pole și a rămas pe prima poziție. Trei strategii diferite s-au conturat: două opriri, trei opriri și planul alternativ de a monta pneurile soft (roșii) în alt stint decât cel inaugural. Farmecul cursei a fost tocmai împletirea acestor strategii într-o foarte lungă perioadă fără neutralizări, până când denivelările i-au venit de hac unuia dintre marii animatori ai întrecerii, Graham Rahal. Ulterior, Kimball l-a trimis în zid pe debutantul Santino Ferrucci, iar mecanicii Ganassi au rezolvat perfect ecuația opririlor pentru a-i scoate pe Dixon în frunte.

A fost o zi în care lupta pentru podium s-a dat între monoposturile motorizate de Honda, printre absenții din avanposturi numărându-se totuși Bourdais și Hinchcliffe. Will Power a fost port-drapelul Chevrolet în Motor City, însă clasarea abia pe poziția a șaptea l-a făcut să cadă pe 3 la general, noul lider numindu-se Alexander Rossi. Scott Dixon a ajuns la cota 42 în ceea ce privește victoriile în seria americană de monoposturi, egalându-l în ierarhia all-time pe Michael Andretti odată cu succesul repurtat tocmai în fața piloților acestuia.

Cursa 2

După o cursă modestă sâmbătă, pentru Chevrolet a urmat un moment și mai ridicol chiar înainte de start, când vicepreședintele companiei a testat rezistența Corvette-ului folosit drept Safety Car, lovind frontal zidul în turul de recunoaștere, după ce a accelerat prea vioi pe o denivelare tipică acestui traseu. 40 de minute mai târziu, s-a putut pleca în sprintul de duminică. Amenințarea ploii nu s-a concretizat, așa că am avut parte de o nouă împărțire a plutonului în cele două strategii – cu două sau trei opriri la standuri. Ambele variante s-au aplicat fără constrângeri, de vreme ce unica neutralizare a fost imediat după start, iar din turul 3 până la finele buclei cu numărul 70 fiecare și-a etalat viteza.

Polemanul Alexander Rossi a ales să se oprească de două ori, însă coechipierul său Ryan Hunter-Reay a mers pe planul B și a revenit pe final asupra fostului pilot Manor. Chiar dacă cei doi sunt coechipieri în cadrul echipei Andretti, nici Michael nu a împiedicat duelul și nici Rossi nu s-a mulțumit să cedeze prima poziție cu gândul la șefia în clasamentul general. O frânare hiper-târzie l-a făcut pe Alex să rateze virajul, dar mai grav de atât a fost că a făcut și pană, ceea ce l-a aruncat până pe 12. Hunter-Reay a pus astfel capăt secetei de victorii din 2015, iar Will Power a profitat pentru a urca pe locul secund. În urma sa, nici Chip Ganassi nu l-a silit pe Ed Jones să se dea din calea lui Scott Dixon, cei doi terminând pe 3 și 4 în această ordine. I-au urmat Graham Rahal, cel care anul trecut se impunea în ambele manșe de la Detroit, și RObert Wickens, care a sperat la mai mult dar nu a făcut față gestiunii anvelopelor.

Marii perdanți ai etapei au fost Josef Newgarden, clasat abia pe 15 duminică, și Sebastien Bourdais, care a trecut prin mari emoții și nu s-a clasat în top 10 în niciuna dintre curse. Și pentru Simon Pagenaud a fost un weekend anost, iar din tabăra Honda n-a strălucit James Hinchcliffe, cel care venea odihnit după ratarea calificării la Indy 500. Varietatea este cuvântul de ordine în IndyCar și doar șase zile ne despart de următorul start, pe ovalul din Texas.

Clasament: Power 309, Dixon 304, Rossi 298, Hunter-Reay 278, Newgarden 270.