Formula 1- Max Verstappen și Red Bull, dezamăgiți de Renault după Marele Premiu al Ungariei

Formula 1- Max Verstappen și Red Bull, dezamăgiți de Renault după Marele Premiu al Ungariei

Un Max Verstappen extrem de furios i-a făcut cu ou și cu oțet pe cei de la Renault, blamându-i pentru faptul că nu pot fi de încredere, după ce a fost nevoit să se retragă în primele tururi ale cursei de la Budapesta de duminică.

Verstappen a abandonat în turul 5 în cursa maghiară, din cauza că sistemul MGU-K a clacat pe mașina olandezului, acesta fiind pe locul al cincilea în momentul în care s-a retras din cursă. Abandonul a fost cel cu numărul patru pentru Verstappen în acest sezon, motiv pentru care olandezul și-a ieșit din pepeni, înjurând de mama focului prin sistemul radio.

“Prietene, pe bune? Chiar nu mai pot merge? Nu mă interesează dacă explodează motorul ăsta nenorocit. Asta e direct o glumă, tot timpul se întâmplă asta. Pe bune. Incredibil!” – a urlat Verstappen din interiorul mașinii.

Chiar dacă Renault au montat un nou modul MGU-K pe mașinile Red Bull în Austria, echipa a confirmat că acesta nu le-a fost dat în teste înainte de Marele Premiu al Spaniei de acum două luni. Între timp, McLaren nu merg cu upgrade-ul pus pe monoposturile Red Bull. Șeful echipei, Christian Horner, este de părere că cedarea motorului nu a fost de fapt o surpriză.

“Plătim multe milioane de euro pentru aceste motoare la această clasă, pe produse de top, însă după cum se vede nu ni se livrează chiar ce ar trebui. O să îl las pe Cyril (Abiteboul, șeful de echipă Renault, n.r.) să vină cu scuzele de după” – Christian Horner, team principal Red Bull.

Relația dintre echipa Red Bull și motoarele Renault, care de-a lungul a 11 ani de activitate s-a dovedit a fi atât bună, cât și mai puțin reușită, ia sfârșit la final de sezon 2018, Red Bull urmând să schimbe motorizarea cu cea a japonezilor de la Honda. De la anunțul schimbării încoace, Red Bull au avut deja de-a face cu mai multe abandonuri cauzate de motor, despre care Verstappen spune că sunt greu de înghițit.

“Din partea amândurora, a mea și a lui Daniel, sincer lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie. Ca echipă, plătim milioane bune pentru un motor decent și totuși, continuă să se strice non-stop” – Max Verstappen.