BES Spa 24h: BMW reușește dubla în ediția aniversară

BES Spa 24h: BMW reușește dubla în ediția aniversară

Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps a bifat weekend-ul trecut borna celor 70 de ediții, întrecerea ce figurează în calendarele Blancpain GT Series Endurance Cup și International GT Challenge fiind lipsită de ploaie și având la vârf niște învingători-surpriză de la o marcă ce este aproape sinonimă cu cursa din Ardeni.

Peste 60 de mașini s-au prezentat, ca-n fiecare an, la Spa pentru a lua parte în cursa de 24 de ore care rămâne perla coroanei campionatului Blancpain Endurance Cup și care este, totodată, cea mai importantă competiție pentru modele GT3 din lume. De această dată, cei prezenți au onorat istoria de peste 70 de ani a întrecerii care a devenit abia la începutului mileniului III una dedicată GT-urilor. Înainte de această schimbare, în anii ’70-’80, BMW a fost aproape an de an capul de afiș, iar asta s-a tradus printr-o zestre care număra 21 de victorii la general. Ulterior, era GT3-urilor a mai adus două victorii oamenilor din Munchen, prin echipa Marc VDS Racing în 2015 și ROWE în 2016. Anul acesta, trei BMW-uri M6 au căutat victoria numărul trei din perioada Blancpain pentru a se apropia de Audi care au patru victorii (2011, 2012, 2014 și 2017). Surpriza a fost că vârful de lance n-a venit din garajul ROWE Racing, ci din cel al Walkenhorst Motorsport.

Lexus nu a prea contat în etapa de la Spa, dar nu stau rău în clasamente

Germanii au înscris două M6 în cursă, unul la Am Cup pe care a pilotat chiar și șeful echipei, Henry Walkenhorst, și un altul la Pro ce a fost dat pe mâinile lui Tom Blomqvist, Philipp Eng și Christian Krognes. Norvegianul a fost și cel care a reușit cel mai bun timp în calificări (2:19.155), provocând stupefacție generală, și care a dus mașina #34 în sesiunea de Super Pole în care nu a pătruns decât unul dintre cele două M6 ale ROWE Racing. În fapt, numai puțin de 10 producători au fost reprezentați în Super Pol,e unde intră cele mai rapide 20 de mașini din calificări.

În cele din urmă, doar 19 mașini au participat în Super Pole-ul de vineri, Mercedes-ul #88 AKKA ASP fiind lovit în warm-up. Dintre acestea, cel mai rapid a fost Audi-ul cu numărul 1 pilotat de Dries Vanthoor către un incredibil 2:18.578 în cel de-al doilea său tur rapid, deși prima sa tentativă fusese suficientă pentru supremație. Maxime Martin a fost al doilea cu un 2:19.183 cu Aston-Martin-ul R-Motorsport #62, iar Rene Rast (Audi Sport WRT #2), Davide Rigon (SMP Racing #72) și Kelvin Van Der Linde (Land Motorsport #29) au completat top 5-ul. BMW-ul Walkenhorst Motorsport a fost abia al optulea, în timp ce Porsche-le Manthey Racing a pus al nouălea cel mai rapid timp cu Lamborghini-ul Grasser ultimul în top 10.

Această ordinea avea să nu fie, însă, una definitivă căci Audi-ul cu numărul 1 a fost exclus în urma verificărilor tehnice de după Super Pole. Conform stewarzilor, mașina avea o admisie de aer modificată cu o deschidere mai mare, care s-a tradus printr-o performanță sporită, probabil un factor în tururile lui Vanthoor ce au fost cu 0,6 secunde mai rapid decât ale oricui din acea sesiune de vineri. Astfel, Maxime Martin a pornit din pole cu Rast alături, iar mașina #1 a avut de ispășit o penalizare de trei minute pe linia boxelor, pe lângă obligativitatea de a pleca de pe poziția a 19-a.

McLaren-ul #188 s-a impus în ultimele două curse din BES, dar a abandonat la Spa

Având în vedere că regulile privind lungimea maximă a unui stint pentru un pilot au rămas în picioare (limită de 65 de minute, indiferent de cât combustibil mai rămâne în rezervorul vreunei mașini la acel punct), și cea care trasează lungimea minimă a unei opriri la boxe (crescută pentru acest an la 112 secunde), a fost aproape imposibil pentru mașina #1 să recupereze handicapul.  Asta deși organizatorii au introdus pentru acest an niște opriri „joker” o dată în fiecare calup de șase ore, opriri în care mecanicii se putea mișca oricât de repede fără să mai aștepte să se scurgă timpul prestabilit. Totuși, impactul acestei reguli menite să mai crească flexibilitatea strategiilor a fost considerat a fi minim de mai mulți șefi de echipă, mai ales că oprirea tehnică de cinci minute încă era obligatorie, la fel ca și momentul în care trebuia efectuată: între orele 12-15 ale cursei.

Pe lângă frustrarea primirii penalizării care a lovit mașina #1, Audi Sport au mai fost informați și că toate R8-urile vor alerga în cursă cu 15 kilograme în plus față de sesiunile anterioare, Porsche având și ei un balast suplimentar de cinci kilograme. Acestea au fost datele problemei când, la ora 17:30 a României, steagul belgian a fost fluturat iar Rene Rast s-a năpustit la conducere, trecând primul prin Radillon în fața lui Maxime Martin. Niciun incident nu s-a consemnat în prima buclă, mașinile care au pornit de la boxe (cum a fost și Bentley-ul #7) reîntregind plutonul fără probleme. Aston-Martin-ul #62 a intrat la boxe printre primii, înainte de finele primei ore, iar Marvin Kirchhofer a ieșit de la boxe în frunte, deși Rast a condus pe întreaga durată a stint-ului său înainte de a da mașina #2 pe mâinile lui Nico Muller.

Echipa Black Swan Motorsport a afișat un tribut dedicat lui David Maraj (fondator al Champion Porsche) pe nasul mașinii #540, cel mai bine clasat Porsche după 24 de ore

Prima neutralizare a venit după două ore de cursă ca urmare a accidentului lui Phillipe Giauque care a înfipt Mercedes-ul AKKA #89 în parapeți în Raidillon. Ulterior, o a doua neutralizare a venit în ora a treia ca urmare a accidentului Aston-ului #97 de la Pro-Am. Această a doua perioadă de FCY a adus o bună parte din concurenți la boxe. Bentley a ieșit cel mai bine din această scuturare a plutonului căci mașina #8 a lui Vincent Abril s-a aflat la conducere la intrarea în ora a cincea în timp ce Nissan și Lexus au petrecut momente aproape de vârful plutonului. S-a confirmat încă o dată că Spa este un circuit prietenos cu modelele mari de clasă GT3, față de alte circuite din Blancpain GT Series unde modelele cu motor central au un avantaj clar.

Dacă M-Sport Team Bentley erau mulțumiți după patru ore, alți britanici erau în culmea disperării. Ben Barnicoat a fost lovit de Andrea Caldarelli, atât mașina #58 a Garage 59 (singurul McLaren din categoria Pro) cât și Lamborghini-ul #63 venind la boxe cu pagube destul de serioase. Oficialii au decis că cel care se face vinovat de incident este Caldarelli, astfel că echipajul Grasser cu numărul 63 a avut de bifat o penalizare de 30 de secunde la boxe. O altă mașină de top care a pierdut timp prețios în primele ore a fost chiar Aston-ul din pole ce a fost încetinit de niște probleme la alimentare, Martin & co. fiind undeva în jurul locului 30 după două ore.

În ciuda balastului mărit cu puține ore înainte de start, Audi au reușit să se păstreze în plutonul fruntaș și, mai mult decât atât, apusul soarelui a asistat la revirimentul echipei Land Motorsport, după ce aceștia au pierdut timp ca urmare a unei opriri neinspirate (ca și timing) înainte de prima neutralizare. În plus, la borna celor șase ore s-au acordat primele puncte puse la bătaie, altele fiind oferite după 12 ore și, în fine, după consumarea timpului. Totodată, Audi Team WRT a pierdut înainte de scurgerea primului sfert al întrecerii mașina #17 care a pierdut o roată și a adus după sine o neutralizare. Belgienii au venit cu doar trei mașini în acest an față de șase în 2017.

Nici de această dată constructorii italieni nu s-au putut lupta pentru victorie

Parcursul pozitiv al noului Continental a fost întrerupt, în cazul modelului cu numărul 8 de concurs, de un contact cu Ferrari-ul Rinaldi Racing #488. Incidentul s-a petrecut în ora a opta când Maxime Soulet era pe poziția a doua, fiind pe urmele Audi-ului Land Motorsport. Soulet a reușit să revină la boxe, dar, aici, reparațiile au durat cinci tururi ceea ce a însemnat că, atunci când a revenit pe traseu, poziția afișată de transponder era dezolantă: a 37-a la general. Înapoi în față, problemele celor de la Bentley l-au ajutat pe Tom Blomqvist (BMW #34) să urce pe doi, Walkenhorst Motorsport având un parcurs fără pată până la acel moment. În expectativă, mai în spate, se aflau și Team75 Bernhard, Black Falcon, ROWE Racing și Sainteloc Racing. Deja se contura o nouă victorie germană, ultimul producător din afara Germaniei care s-a impus la Spa fiind Chevrolet în 2009.

Un accident serios a dat peste cap planurile echipei Emil Frey Racing în ora a noua, Stephane Ortelli fiind cel implicat. Monegascul a lovit puternic zidul de cauciucuri din exteriorul virajului Raidillon în timpul nopții. Câștigătorul ediției 1998 a cursei de la Le Mans a reușit să iasă singur din mașina Emil Frey Racing care a și luat foc după impactul violent și a fost apoi transportat la spital pentru verificări. După ce s-a revenit la condiții de steag verde, Tom Blomqvist s-a aflat la conducere, urmat de Luca Stolz (Black Falcon #4), Raffaele Marciello (AKKA #88), Timo Bernhard (Team75 Bernhard #117) și Rene Rast (Audi Sport WRT #2). R-Motorsport au decis să efectueze o oprire pentru schimbarea frânelor înaintea ferestrei în care organizatorii au deschis posibilitatea efectuării opririi „tehnice” de cinci minute, echipa fiind astfel obligată să mai oprească o dată și să staționeze pentru 300 de secunde.

Timpul s-a oprit în ora a zecea când Andy Meyrick și Juergen Krebs s-au întâlnit în cel mai nepotrivit loc, urcarea spre Raidillon. Ambele mașini s-au zdrobit aproape frontal în momentul următor de zidul de pneuri, epavele rezultate arătând că impactul a fost devastator în cazul ambelor mașini. În mod miraculos, ambii piloți au scăpat doar cu fracturi, sfidând maldărele de fiare contorsionate lăsat în urmă care te-ar fi dus cu gândul la ceva mult mai dramatic. Reparațiile care au urmat au durat două ore, timp în care s-a fluturat steagul roșu iar mașinile au fost parcat pe pit lane. La momentul întreruperii, Walkenhorst Motorsport se afla la frâiele întrecerii, aceștia fiind și cei care au cules maximul de puncte la jumătatea cursei, căci restartul s-a dat pe când mai erau cam 11 ore și 40 de minute rămase pe ceas.

AKKA ASP și Black Falcon au condus atacul celor de la Mercedes-Benz

Intrarea în a doua parte a cursei a coincis cu începerea perioadei în care echipele puteau să vină la boxe să-și facă oprirea „tehnică” de cinci minute. Momentul pentru această oprire poate fi critic însă, de această dată, alegerea a fost ușurată de un nou accident care a dus la o neutralizare de o oră. Cel care a părăsit cursa într-un nor de fum a fost Jules Szymkowiak cu Mercedes-ul AKKA #90. După ce toți cei din fruntea cursei au trecut prin operațiunea de schimbare a frânelor, pe prima poziție s-a aflat BMW-ul #99 (cel cu numărul 98 a avut mai multe probleme și a fost retras timpuriu). Sainteloc a urcat pe doi cu mașina #25 în timp ce Mercedes și Bentley aveau și ei reprezentanți în top 7 cu doar nouă ore rămase.

Francezii de la Sainteloc, care au învins în urmă cu 12 luni, au urcat apoi la șefie grație opririlor la boxe și s-au aflat pe prima poziție după 18 ore de la start. Cu toate acestea, ROWE Racing au fost cei care au condus în orele dimineții, aceștia profitând după ce și-au făcut oprirea pentru frâne sub FCY (la fel ca și Sainteloc și Black Falcon). Porsche mai era la acel moment în joc doar cu mașina #117 care s-a menținut în top 10 pe parcursul cursei în timp ce Porsche-le Manthey s-a prăbușit în ierarhie ca urmare a unor probleme la alternator. Cu toate acestea, Laurens Vanthoor s-a văzut nevoit să renunțe la visul de a câștiga și Spa 24h după ce s-a impus la Le Mans. Belgianul a fost implicat într-un accident ciudat: a încercat să treacă de Audi-ul #111 Aust Motorsport însă adversarul s-a păstrat în lateralul mașinii #117 și, în cele din urmă, cele două s-au atins, Audi-ul derapând în fața lui Vanthoor și fiind apoi cules de Bentley-ul #7 care a ieșit din urma mașinii înscrise de Team75 Bernhard fără să vadă R8-ul care era aproape de-a curmezișul drumului. Botul R8-ului a fost apoi ca o rampă pentru Continental-ul de uzină care a decolat și a sfârșit timpuriu. La fel au făcut și celelalte două mașini. Bentley-ul și Porsche-le au abandonat în scurt timp după acest accident.

Locul 7 la Pro-Am a fost maximul posibil pentru Honda

Având un ritm mai bun, BMW a reușit să revină și, pe când mai erau doar trei ore din cele 24, mașinile Walkenhorst și ROWE Racing alergau aproape în formație pe primele două locuri ale clasamentului general. Mercedes, între timp, a fost prins pe picior greșit de ultimele două neutralizări, atât #4 cât și #88 pierzând timp prețios și ieșind din lupta pentru victorie. Trebuie spus, totuși, că AMG GT3-urile nu au avut oricum ritmul modelelor BMW, Porsche, Audi sau Bentley, ajungând la vârf datorită lipsei de probleme.

Finalul a fost al lui Philipp Eng care a păstrat mașina #34 în frunte, deși ROWE păreau a avea un avantaj după ultima oprire la boxe. Austriacul a trecut primul linia de sosire, el și Tom Blomqvist făcând parte din echipajul învingător si în 2016. Christian Krognes este, însă, la primul său succes în cursa de 24 de ore de la Spa. De asemenea, este primul norvegian învingător în această cursă legendară. BMW-ul ROWE Racing a trebuit să se mulțumească cu treapta a doua a podiumului, în timp ce Land Motorsport a terminat pe trei, profitând de un moment pe final când Fred Vervisch a încetinit la bordul Audi-ului #25, aparent chinuindu-se să ajungă la boxe cu combustibilul rămas în rezervor.

Sainteloc Racing n-a fost departe de o repetare a scenariului de anul trecut

Black Falcon Motorsport au terminat pe locul al cincilea cu Mercedes-ul cu numărul 4, în timp ce AKKA au fost pe șase cu #88, iar RJN au celebrat poziția a șaptea la general cu GT-R-ul cu numărul 23 de generație nouă. Audi Sport Team WRT au trebuit să se mulțumească cu un loc 8 pentru mașina #2, în timp ce R-Motorsport au reușit să termine în top 10 cu echipajul Dennis/Thiim/Vaxiviere din #76 deși acesta a făcut la rândul său două opriri pentru schimb de frâne. Ferrari-ul #72 SMP Racing a intrat în top 10 chiar în ultimul tur după ce a trecut de Alvaro Parente și al său Mercedes, iar Grasser Racing Lamborghini n-au prins nici în 2018 clasarea în primii 10 deși Ombra Racing a adus producătorului italian victoria în Silver Cup (locul 18 la general) și Barwell victoria în Am Cup (locul 27 la general) și locul doi în Silver Cup.

Primii în Pro-Am Cup au fost Rinaldi Racing prin echipajul #333 (locul 15 la general), Honda Racing terminând abia pe poziția a șaptea în cursa de debut cu modelul NSX GT3 în Blancpain GT Series Endurance Cup. Constructorul japonez a adus în Ardeni un singur NSX pregătit de JAS Motorsport care a fost înscris în categoria Pro-Am deoarece Honda nu face program complet în Endurance Cup (sau Intercontinental GT Challenge) astfel că nu i s-a permis să vină cu o mașină cu un echipaj 100% Pro. Această situație care l-a făcut pe Marc Van Der Straten să se retragă din campionat s-a tradus printr-o posibilitate pentru JAS de a îl readuce într-o cursă pe Riccardo Patrese care nu a călcat strâmb în cele 24 de ore de cursă. Ambele mașini înscrise în Groupe National au avut parte de o cursă dificilă, Speed Lover surclasând în cele din urmă GDL Racing. Muehlner Motorsport nici nu s-a mai prezentat la start și, cel mai probabil, categoria nu va mai fi prezentă pe grilă anul viitor.

În urma acestei curse, Raffaele Marciello a preluat șefia în clasamentul piloților din Endurance Cup, fiind urmat de Yelmer Buurman, Luca Stolz și Maro Engel. Alex Riberas și Christopher Mies conduc în clasamentul combinat al piloților unde se adună punctele din BES și BSS. Tot un pilot Audi, Robin Frijns, este primul în clasamentul piloților înscriși în IGTC în timp ce, în același campionat, dar la constructori, primii sunt cei de la Audi care se bucură de un avans de un punct în fața Mercedes-Benz AMG. La echipe în clasamentul combinat BSS+BES, primii sunt Belgian Audi Club Team WRT urmați de AKKA și Emil Frey Racing. În BES, la echipe, primii sunt Emil Frey Racing în fața celor de la AKKA ASP, Black Falcon și Belgian Audi Club Team WRT.

Traficul s-a redus spre final, doar 47 de mașini trecând linia de sosire din cele 63 aflate la start

Următoarea etapă din BES va avea loc în weekend-ul 28-30 septembrie la Barcelona, cursa de trei ore din Spania fiind și cea care trage cortina peste actuala stagiune. Înainte de această etapă vom mai avea, însă, două weekenduri din BSS și etapa a treia din IGTC. Aceasta va avea loc în intervalul 24-26 august la Suzuka și va avea o durată de 10 ore, o înlocuitoare formală a întrecerii Pokka 1000 ce facea parte din calendarul Super GT. Calendarul IGTC este încheiat și în 2018 de cursa de opt ore de la Laguna Seca din 26-28 octombrie, urmând ca din 2019 seria să includă și o etapă în Africa, mai precis pe legendarul circuit Kyalami din Africa de Sud care va ține o cursă de nouă ore (ca pe vremea când era etapă din Mondialul de Anduranță) ce va închide sezonul, etapa din SUA fiind mutată în primăvară.

Este de menționat și introducerea unei noi categorii GT2 pentru supercar-uri extreme destinate (!) amatorilor (vor concura în British GT și GT Sports Trophy pentru început). Legat de detaliile tehnice, Ratel a anunțat, vag, că vor fi mașini care vor îmbina spiritul modelelor de GT4 și GT3, dar vor avea mai multă putere – undeva pe la 600-700 de cai putere. O fereastră pentru înscrierea în curse a unor mașini precum Aston-Martin Vulcan sau Ferrari FXX-K? Vom vedea…

Sursă foto: Blancpain GT Series

Rezultatele complete aici