Formula 1 2018: Top 10 piloți la jumătatea sezonului

Formula 1 2018: Top 10 piloți la jumătatea sezonului

Ca întotdeauna, în pauza de vară este momentul să analizăm sintetic performanțele celor mai buni piloți în cursele ce s-au scurs până acum. Parcă niciodată diferențele nu au fost atât de mici în ceea ce privește calitatea pilotajelor, astfel că departajarea s-a făcut uneori la mustață.

10. Max Verstappen

Forma este trecătoare, clasa este permanentă.

Șapte erori neforțate în primele șase etape au ridicat numeroase dubii chiar asupra valorii intrinseci a adolescentului olandez. Dar începând cu Montreal viteza sa prodigioasă l-a ajutat, creând un echilibru între agresivitatea exacerbată și dorința de a învăța să citească o cursă ca pe o carte deschisă. Lucrurile care au stat la baza accidentelor din prima jumătate a sezonului sunt aceleași cu cele care au stat în spatele victoriei oportuniste din Austria.

 

9. Charles Leclerc

Debutul timid s-a datorat unui set-up prea extrem ales ce îl împiedica să își etaleze întregul potențial. Dar începând cu Baku și-a putut exprima în voie întreg arsenalul, excelând în privința vitezei pure extrase lejer dintr-un monopost dificil la limită și căruia îi lipsesc câteva puncte de downforce pentru a deveni mai docil. Feedback-ul tehnic nu este încă o calitate dominantă și în plus nimeni nu poate certifica cu precizie excelența barometrului numit Ericsson.

 

8. Kimi Raikkonen

Feedback-ul oferit inginerilor este una dintre cauzele pentru care a a doua sa aventură la Ferrari va continua probabil și în 2019. Constanța în pilotaj, chiar dacă departe de vârfurile din perioada 2003-2007 și un rol hotărâtor ce se profilează în a doua parte a sezonului în lupta pentru titlu completează și ele tabloul. Un pilot ce are nevoie de o atmosferă specială pentru a performa convingător ce de vreo două ori până acum ne-a readus în fața ochilor acel tânăr electrizant ce putea rula în aceeași sutime cu Schumacher.

 

7. Kevin Magnussen

Un pilot de modă veche, dintr-o bucată, având afinități cu Brabham și Jones, s-a remodelat în acest sezon și a reușit să își pună în umbră ultra rapidul coechipier printr-o abordare metodică și un racecraft convingător. Imun la anumite deficiențe comportamentale ale mașinii, îi lipsesc acele ultime sutimi vitale în lupta cu cronometrul pe un singur tur, dar compensează prin constanță, dedicație și încăpățânare.

 

 

6. Nico Hulkenberg

Nu face valuri, dar își face treaba. E discutabil dacă au fost mai mult de una sau două ocazii în 2018 în care să nu maximizeze potențialul real al monopostului său atunci când factori externi nu și-au găsit locul în ecuație. Convingător mai rapid decât foarte bine cotatul său coechipier, există totuși senzația că Renault-ul – cu masa sa mare, deci prin extensie devorator de pneuri, a îngrădit oarecum modul de a-și expune în voie întreg rasenalul, deoarece Hulk la rândul său nu e chiar un prieten al trenului spate.

 

5. Valtteri Bottas

Un sezon mult mai consistent decât cel precedent, dar infinit mai ghinionist. În cel puțin cinci ocazii s-a dovedit mai iute decât coechipierul său, dar a pierdut mai mult de 40 de puncte din cauze independente de pilotajul său. Viteza pură este acolo, iar asta combinată cu o abordare reținută de tip Nazzaro a condus la câteva performanțe solide ce au prins pe toți cu garda jos. Nesiguranța in duelurile roată la roată rămâne în continuare o problemă.

 

4. Daniel Ricciardo

Maestrul depășirilor venite de nicăieri, are un feeling al pedalei de frână fără pereche și un apetit pentru dueluri roată la roată imposibile ce l-au făcut cel mai incitant atacator al epocii. Viteza pe un tur și sincopele în alegerea unui set-up corect sunt capitole la care trebuie să mai lucreze, având în vedere calitatea coechipierului. Pe deasupra, starea de incertitudine privitoare la un viitor contract și speranțele spulberate de Mercedes și Ferrari, au revelat pentru prima dată un Daniel Ricciardo nervos ce nu s-a mai putut concentra mereu 100% pe sarcina sa primordială.

 

3. Sebastian Vettel

Eroarea de apreciere de la Hockenheim și pilotajul comun din calificările de la Hungaroring l-au tras puțin în jos într-un sezon în care nu a prezentat oscilațiile de formă ale lui Lewis Hamilton, iar piscurile au fost aproape la același nivel. Mai constant în aplicație în ce privește viteza pe un tur și magnific când caracteristicile comportamentale ale monopostului se pliază pe stilul său vioi, dar curat. Senzitivitatea manifestată în condiții de aderență neuniformă ce au infulențat caracterul mașinii are nevoie să fie vindecată.

 

2. Lewis Hamilton

Datorită improvizației de moment iși revendică la mustață superioritatea asupra rivalului la titlu, dar pilotajul său a prezentat mai multe sincope ca în sezonul precedent. Piscurile – evidente mai ales în exercițiul calificărilor (Australia, Marea Britanie și Ungaria) au atins probabil acea atmosferă rarefiată în care niciun pilot actual nu poate opera pe un singur tur, dar în regim de cursă a avut parte de câteva ori de reprezentații aproape anonime pentru nivelul cerut (China sau Canada).

 

1. Fernando Alonso

Rămâne același gladiator magnific, chiar și frustrările neîntrerupte conferind culoare pilotajului său neobișnuit. Niciun alt pilot din era actuală nu poate flata în maniera sa potențialul unui monopost mediocru, așa cum nimeni nu o poate face atât de regulat. E aceeași calitate rară ce l-a evidențiat pe Gilles Villeneuve în sezoanele teribile 1980 și 1981, pe Clark în 1966, pe Schumacher în 1996.  Un animal politic feroce, influența sa la McLaren este acum covârșitoare prin numirea a doi apropiați în poziiții cheie, astfel că și din acest punct de vedere, coabitarea altui pilot lângă el devine o sarcină imposibilă.