Formula 1 Belgia: Hamilton obține pole-ul în ploaia de la Spa

Formula 1 Belgia: Hamilton obține pole-ul în ploaia de la Spa

Ploaia a dat peste cap multe socoteli în calificările de la Spa-Francorchamps, ea apărând pe circuit chiar înaintea Q3. Lewis Hamilton a profitat de situație obținând pole position-ul.

Marele Premiu al Belgiei va începe cu cei doi rivali la titlul mondial, Lewis Hamilton și Sebastian Vettel, împărțind prima linie a grilei de start. Într-o ultimă parte de calificări afectată de o ploaie trecătoare, britanicul a fost cu aproape o secundă mai rapid pe pneurile intermediare decât pilotul Ferrari a cărei echipă a fost cea mai rapidă în antrenamentele libere.

Timpul său, un 1:58.179, i-a oferit al 6-lea pole al sezonului, în timp ce Vettel nu a reușit să pună în pericol turul lui Hamilton în ultimele secvențe ale sesiunii, pe o pistă devenită tot mai rapidă. Linia a doua a grilei de start a fost surprinzător acaparată de piloții Racing Point Force India, cu Esteban Ocon și Sergio Perez despărțiți de numai patru sutimi de secundă, dar la aproape patru secunde în urma lui Hamilton.

Romain Grosjean a încheiat al 5-lea sesiunea pentru Haas, în fața unui Kimi Raikkonen absent în ultimele minute și a celor doi piloți Red Bull, Max Verstappen și Daniel Ricciardo. Kevin Magnussen a completat primele 9 poziții, în timp ce Valtteri Bottas nu a luat parte la Q3, urmând să plece de pe ultima linie a grilei la start în cursă datorită penalizărilor acumulate.

Q1

Calificările au început cu un Q1 ce a găsit din nou Ferrari în frunte, după succesele din cele trei sesiuni de antrenamente libere. Raikkonen i-a devansat pe cei doi piloți Mercedes, Bottas și Hamilton. Vettel a fost al 4-lea, în timp ce piloții Red Bull au fost despărțiți în spatele său de către Grosjean de la Haas.

În coada plutonului, McLaren și Williams au fost cele două echipe care au avut ambii piloți eliminați în prima parte a calificărilor. În pericol de a-și pierde locul la McLaren chiar înaintea finalizării sezonului, Stoffel Vandoorne a fost cel mai lent de pe circuit, fiind devansat de Lance Stroll și Sergey Sirotkin. Nici coechipierul belgianului, Fernando Alonso, nu a avut parte de o sesiune reușită, fiind eliminat la rândul său, de pe locul 17. Conaționalul său, Carlos Sainz, care îl va înlocui pe Alonso la McLaren sezonul viitor, s-a clasat al 16-lea în mașina Renault.

Q2

Q2 a regăsit aceiași patru oameni în vârful clasamentului, toți rulând pe pneuri super-soft, cea mai rapidă compoziție prezentă la Spa. Doar cinci sutimi de secundă l-a separat pe Vettel de cel de-al treilea clasat, Hamilton, în timp ce piloții Red Bull, Haas și (noii) Force India au completat primele 10 poziții.

Acest lucru a însemnat că piloții Toro Rosso, Pierre Gasly și Brendon Hartley, au fost eliminați alături de cei doi componenți ai echipei Sauber, în ordinea Charles Leclerc – Marcus Ericsson. Nico Hulkenberg nu a mai ieșit înapoi pe circuit, pilotul Renault urmând să fie oricum declasat după schimbarea componentelor unității sale de putere.

Q3

Odată cu Q3 a apărut și ploaia – un element în plus care a ajutat la spectacolul de pe circuit. Piloții au ieșit pe pneuri slick, dar după ce Bottas a alunecat pe suprafața deja udă, majoritatea mașinilor au intrat înapoi la boxe pentru gume intermediare. Numai monoposturile Force India au rămas pe circuit, însă s-au retras la garaj la scurt timp după ce a devenit evident că slick-urile nu vor ajuta. Perez a evitat un accident serios în Radillon înainte de a renunța la turul său.

Nici pe intermediare situația nu a fost mult mai ușoară în primă instanță, mașinile derapând înainte ca ploaia să se îndepărteze de circuit. Cu cinci minute rămase din sesiune, Ricciardo și Verstappen au stabilit primele tururi cronometrate înainte ca Raikkonen să-l surclaseze pe olandez. Calificările urmau să fie jucate până în ultimul tur.

Timpii au rămas foarte similari în fruntea clasamentului, unde Ferrari conducea Red Bull și Mercedes înaintea ultimelor încercări rapide. În final, Hamilton a avut câștig de cauză, stricând weekendul Ferrari, care dominase toate sesiunile de antrenamente.