Formula 1 Italia: Il Tempio della velocità

Formula 1 Italia: Il Tempio della velocità

În urma înfrângerii suferită de Fiat în M.P. al Italiei din 1921 disputat pe circuitul Montichiari, reprezentanța din Milano a Clubului Automobilistic al Italiei (ACI) a decis că se impune construirea unui circuit permanent pe care constructorii să poată testa noile modele, noi tehnologii și componente. Pentru asta, ACI a înființat Società per l’Incremento dell’Automobilismo Sportivo (Compania pentru îmbunătățirea Automobilismului Sportiv) – SIAS.

În 1922 SIAS a închiriat o parte din parcul aflat la nord de Viale Vedano. Lucrările au început pe 3 mai 1922 și au durat 100 de zile. Noul ”Autodromo Nazionale” a fost inaugurat pe 28 iulie de Felice Nazzaro și Pietro Bordino, la volanul unui Fiat 510. Aceștia cu parcurs pentru prima oară circuitul de 5,5 kilometri, dar și ovalul de 4,5 kilometri lungime care avea două turnante supraînălțate ce puteau fi abordate cu viteze de până la 180 km/h. Circuitul din Monza devenea astfel cel de-al treilea circuit din lume construit special pentru curse, după Brooklands și Indianapolis.

Monza este, alături de M.P. al Marii Britanii singura cursă care nu a lipsit din nicio ediție a C.M. de Formula 1 iar anul acesta pe circuitul din Parcul Monza are loc al 69-lea M.P. al Italiei.

© fia.com

Date circuit

[vc_row]

[vc_column width=”1/2″]Lungime: 5,793 km.

Nr. de tururi: 53

Distanţă în cursă: 306,720 km.

Record circuit: 1m21.046s

Rubens Barrichello – 2004

[/vc_column]

[vc_column width=”1/2″]Număr viraje: 11 (4 S / 7 D)

Distanţa start primul viraj: 638,1 m.

Lungime pit-lane: 418,8 m.

Timp parcurgere pit-lane: 18,8s.

Zone DRS: 2 (T11-1; T7-8)

Evoluţie pistă: Scăzută

[/vc_column][/vc_row]

Aerodinamică și setup

Atunci când vorbim de M.P. al Italiei, un singur cuvânt pare că definește cel mai simplu evenimentul: viteză ! Traseul italian este cel mai rapid circuit din calendarul actual al Formulei 1. Și nu mă refer aici la viteza de top, ci la viteza medie. Din acest motiv, la Monza inginerii vin cu cele mai ”subțiri” pachete aerodinamice. Se elimină toate apendicele aerodinamice care pot crea drag. Aripa spate este aproape inexistentă. Unghiul de atac este minim. Aripa față, la fel, cât se poate de ”orizontală”. Totul pentru viteză. Sigur, Monza nu înseamnă numai pachet aerodinamic ultra skinny. Vorbim aici de un monopost care trebuie să fie foarte bine echilibrat. Perioadele de frânare sunt puține, dar extrem de importante. Un monopost instabil pe frânare pierde timp și își compromite în mod sigur ieșirea din viraj. Timpul pierdut aici nu se poate recupera foarte ușor. De asemena, extrem de importantă este tracțiunea la ieșirea din viraje. Monza are foarte puține viraje lente însă timpul pierdut pierdut la ieșirea din viraje se simte în economia totală a turului de pistă.

Power Unit

Monza este asemănătoare cu Spa. Mai puțin sectorul median. Circuit power sensitive pe care monoposturile care beneficiază de cei mai mulți cai putere și care reușesc să scoată și ultimul kilowat din sistemul ERS au cel mai mare avantaj. Este de așteptat să vedem o luptă care-pe-care între Mercedes și Ferrari. În ultimele M.P balanța puterii absolute a PU-ului se înclină spre Ferrari. Circuitul are foarte multe zone de accelerație cu pedala la podea (în total 80% din timpul pe tur), iar asta înseamnă că în ceea ce privește sistemul ERS, din nou MGU-H-ul va face ore suplimentare. Dacă este să vorbim cu cifre, trebuie spus – pentru comparație – că sistemul MGU-K recuperează o cantitate de 612kJ de energie, iar sistemul MGU-H este ”vinovat” de recuperarea a 3305 kJ de energie. De peste 5 ori mai mult ! Influența sistemului hibrid asupra timpului pe tur este de 3,5 secunde la capătul celor aproape 5,8 km, iar în ceea ce privește viteza de top, boost-ul electric adaugă încă 19 km/h celor atinși cu ajutorul motorului endotermic.

Și dacă tot vorbim de timp pe tur, să spunem că pentru fiecare 10 kg. în minus, monoposturile câștigă în medie 0.14s pe fiecare tur de pistă și că pentru fiecare 10 CP în plus, câștigul este de aproape 2 zecimi pe tur.

Frâne și transmisie

12% din turul de pistă se stă cu pedala de frână apăsată. Nu pare mult, însă Monza are 6 zone de frânare din care 3 sunt considerate ca fiind dure pentru sistemul de frânare. Brembo cataloghează circuitul ca fiind în categora ”Hard”. Fiecare din cele 6 zone de frânare generează o energie sub formă de căldură mai mare de 2 kW, însă dintre toate, virajul 11, cel dinintea celebrei Parabolica este cel mai solicitant. Piloții trebuie să reducă viteza de la 314 – 320 km/h la 200 – 205 km/h în aproape 1,3 secunde. Asta înseamnă o decelerare maximă de 6,7G pe parcursul a 72m (distanța parcursă de monopost din momentul în care pilotul acționează frâna până când eliberează pedala).

Transmisia nu ar trebui să pună probleme piloților. Se fac cam 50 de schimbări de viteză de-a lungul unui tur de pistă.

Pneuri

Pentru ediția din 2018 a M.P. al Italiei, Pirelli aduce aceleași pneuri ca în anii trecuți și de asemena aceleași compoziții de pneuri ca în M.P. al Belgiei de săptămâna trecută. Vitezele foarte mari atinse de monoposturi generează cele mai mari forțe centrifugale la nivelul pneurilor din tot sezonul. Pirelli impune ca presiuni minime de pornire în cursă 22,5 psi pentru trenul față și 21,5 psi pentru trenul spate. În ceea ce privește unghiurile limită, Pirelli impune un unghi de cădere de -3 grade pentru pneurile față și -2 grade pentru cele spate.

 

© Pirelli Media | edit @pentaquark_f1

 

În ceea ce privește alegerile făcute de echipe și piloți trebuie spus că Scuderia Ferrari și Sauber au făcut cele mai agresive alegeri. Ambele echipe au ales câte 10 seturi de pneuri SuperSoft, cu 1 sau 2 seturi de Soft-uri și din nou 1 sau 2 seturi de pneuri de compoziție Medium. Mercedes a ales doar 8 seturi de SuperSoft-urim mizând în special pe compoziția Soft (3 pentru Hamilton și 4 pentru Bottas). Red Bull au fost și mai conservatori. Max Verstappen a ales doar 7 seturi de supersoft, în să a plusat cu 5 seturi de Soft-uri.

© Pirelli Media


Înainte de a vorbi de vreme, haideți să trecem în revistă unele din cele mai importante evenimente ce au avut loc pe circuitul din Lombardia.

  1. Primul MP al Italiei a fost la Brescia în 1921 – câștigat de Jules Goux pe Ballot (dar dominat pana atunic de Bordino)
  2. Prima victorie la Monza – 1922 – a fost și cea mai dominantă dintre toate (Bordino cu 8 minute în fața lui Nazzaro)
  3. 1928 – Primul duel veritabil Nuvolari – Varzi e câștigat de … Chiron. Moare Emilio Materassi.
  4. 1933 – weekened-ul negru, mor Campari, Borzachini, Czaykowski.
  5. 1936 – sunt introduse șicane pt a încetini monoposturile Auto Union și Mercedes
  6. 1948 – primul M.P. de după al doilea război mondial e câștigat de J.P. Wimille
  7. 1950 – Farina câștigă și devine primul campion mondial al Formulei 1
  8. 1954 – cu un Ferrari împrumutat Ascari conduce 40 de tururi până mașina expiră
  9. 1955 – moare Ascari într-un Ferrari 750Monza, la 3 zile după ce plonjase în Mediterana în MP al Monaco
  10. 1957 și 1958 – ”Monzanapolis” sau ”Cursa celor două lumi” ce punea față în față piloții și mașinile de Indy contra celor de GP din Europa
  11. 1961 – moartea lui Von Trips pune capăt curselor organizate pe versiunea cu rambleu
  12. 1967 – Clark face poate cea mai mare cursă de recuperare din istoria F1
  13. 1970 – moare J. Rindt

     

  14. 1971 – cel mai strâns finish, cu 0.01 între Gethin și Peterson
  15. 1972 – sunt introduse șicanele
  16. 1978 – moare R. Peterson
  17. 1979 – Scheckter se încoronează ultimul campion Ferrari dinainte de Schumacher, cu ajutorul tacit al lui Villeneuve
  18. 1988 – dublă Ferrari după abandonul lui Senna, la puține zile după moartea lui Enzo
  19. 1996 – Schumacher învinge la prima participare pt Ferrari aici
  20. 1999 – Hakkinen iese în decor în timp ce era la conducerea cursei, apoi plânge în boschete
  21. 2003 – cea mai rapidă cursă din istoria F1 – 247km/h viteza medie
  22. 2004 – Barichello stabilește recordurile încă în picioare pentru pole position și cel mai rapid tur în cursă
  23. 2008 – Vettel obține prima victorie a sa și unica pentru Scuderia Toro Rosso

Vremea

Meteorologii anunță furtuni și averse importante în ziua de vineri, iar asta nu poate decât să dea peste cap programul inginerilor. Dacă așa vor sta lucrurile, ei nu vor reuși să adune informațiile necesare legate de uzura penurilor. Pentru sâmbătă și duminică însă, vremea se anunță plăcută cu 25 de grade în aer și cer mai mult senin. A treia sesiune de antrenamente libere va fi extrem de aglomerată.