GT4 European Series Hungaroring: Sezonul lui Răzvan Umbrărescu se apropie de final

GT4 European Series Hungaroring: Sezonul lui Răzvan Umbrărescu se apropie de final

Victorie și loc 2 la Misano, apoi două recuperări impresionante la Spa-Francorchamps – ce surprize ne mai rezervă Răzvan Umbrărescu în etapa cea mai apropiată de casă din acest an?

Runda belgiană a fost într-un fel excepția în GT4 European Series, acolo unde norma o reprezintă circuitele scurte și tehnice, pe care este un veritabil test al abilității și al răbdării să rulezi într-un pluton eterogen, cu peste 40 de mașini împărțite în trei clase. Din același registru este și Hungaroring, traseu pe care se revine după un an de pauză și unde s-a scris în 2016 prima filă a prezențelor românești în acest campionat. În prezent, Răzvan Umbrărescu este singurul pilot autohton angrenat în competiție, iar faptul că e și primul care și-a trecut în cont o victorie la general este un motiv în plus ca, la sfârșit de săptămână, iubitorii de motorsport din România să efectueze cea mai facilă deplasare până în apropierea capitalei maghiare.

Umbrărescu și echipa sa, RN Vision STS, au bătut deja acest drum cu o săptămână înaintea etapei, pentru un test de două zile cu modelul BMW M4 GT4. Întâiul obiectiv a fost cunoașterea circuitului, căci pilotul originar din Bacău nu avusese ocazia să ruleze pe traseul de Grand Prix din țara vecină nici în Clio Cup Central Europe, nici în GT4 European Series. Feedback-ul său a fost similar cu cel al tinerilor din monoposturi: Hungaroring-ul pare simplu până când împingi mașina la limită. Sectoarele cu o singură trasă trebuie asumate de către întregul pluton pentru a asigura o cursă curată, chiar dacă istoria recentă ne arată că mulți se pripesc sau încearcă să scoată din joben depășiri fanteziste, cu grad mare de risc. Mai mult, virajele înlănțuite necesită o abordare extrem de precisă, orice abatere de la trasă ducând la pierderi considerabile.

Echipa germană a testat diverse soluții în ceea ce privește suspensiile, urmând ca acestea să fie validate în condițiile climatice ale weekendului de cursă. Uzura anvelopelor va fi un factor crucial pe Hungaroring, mai ales dacă se confirmă temperaturi de peste 30 de grade la final de săptămână. Ultimele ajustări ale Balance of Performance redau modelului BMW echilibrul necesar pe puntea spate (garda coborâtă cu 5mm față de Spa) și conferă un plus de putere. Totul este însă relativ, căci și alte modele din avanposturi (precum Audi) au parte de avantaje înaintea penultimei etape a sezonului.

Clasamentul general al Silver Cup îi regăsește pe Răzvan Umbrărescu și Gabriele Piana pe poziția a șasea, cu 52 de puncte. În fața acestora se află câte un echipaj Audi, Ginetta, BMW, Alpine și McLaren, aceștia din urmă fiind la o distanță accesibilă, de doar 7 puncte înaintea perechii româno-italiene. Din punct de vedere matematic, mai putem vorbi încă despre șanse la titlu pentru cei doi, însă obiectivul realist este de a trata fiecare cursă individual, țintind podiumul în mod regulat. Cele două manșe din Ungaria vor fi transmise în direct pe site-ul oficial al competiției, sâmbătă de la ora României 13:20 și duminică de la 12:15.