MotoGP Qatar: Debut de sezon în motomondial

Stagiunea 2019 a motomondialului stă să înceapă în acest weekend pe circuitul Losail din Qatar și, spre deosebire de anul trecut, când după testele din Sepang și circuitul pe care se va desfășura prima etapă aveam cât de cât o idee destul de clară asupra sezonului în privinta raportului de forțe dintre echipe/constructori și piloți la cele 3 clase, 2019 se anunță a fi un sezon imprevizibil, cu grile apropiate valoric și decalaje tehnice mai mici față de 2018. Dacă la MotoGP protagoniștii par neschimbați, la clasele mici orice este posibil.

Testele din presezon au aruncat în aer clasamentele Moto3 și Moto2, clasa mezină abundând de nume noi, ceea ce face stabilirea unor ierarhii bazate doar pe situația testelor imposibilă, în timp ce Moto2-ul propune o grilă cu nume interesante, veterani ce și-au încercat șansa la clasa mare, piloți ce trebuie să confirme, aflați deja de ceva timp la clasă și principalii protagoniști de anul trecut de la Moto3. 

La clasele mici putem doar indica câteva nume de urmărit, la Moto3 piloții putând face diferența între ei, materialul tehnic KTM și Honda fiind apropiat valoric, poate un plus valoare pentru riderii KTM, în opoziție față de cum se prezenta situația în 2018.

La Moto2 tot Kalex este în avantaj ca și constructor de șasiuri, având și numele cele mai importante din rândul piloților, însă KTM, Speed Up și NTS, respectiv noi veniții MV Agusta nu au stat degeaba în presezon, oferind pachete tehnice apropiate de Kalex. O doză de neprevăzut va fi noul motor de 765 centimetri cubi cu 3 cilindri în linie propus exclusiv de Triumph, această noutate putând rearanja ierarhiile la clasă. 18-19 piloți despărțiți de doar o secundă în teste? Asta spune multe…

MotoGP-ul a pierdut o echipă de pe grilă, Marc VDS, certurile continue dintre finanțator și directorul tehnic punând pe butuci o structură ce putea avea un viitor interesant. Nu uităm că această echipă, alături de LCR, sunt singurii privați ce au obținut victorii din 2006 încoace. Tocmai aici se va juca miza sezonului 2019, ecarturile mici din teste promițând să ne furnizeze o grilă dinamică, surprizele putând apărea din când în când.

MotoGP

Ceea ce face dificilă stabilirea unei ierarhii aproximative după sesiunile de teste de la Sepang și Qatar este diferența de performanță înregistrată de constructorii de top. După Sepang Ducati părea pe val, cu 4 piloți în top și un element surpriză furnizat de privații Francesco Bagnaia și Jack Miller intercalați între Danilo Petrucci și Andrea Dovizioso.

Poziția lui Petrucci nu este neapărat una surprinzătoare, italianul fiind recunoscut pentru capacitatea de a stabili timp rapid pe un singur tur de circuit, problema de rezolvat în cazul său fiind constanța timpilor de-a lungul unei curse, lucru remarcat în ziua 3 de teste din Qatar când după aproximativ 12 tururi Danilo a scăzut ritmul. După Ducati s-au clasat cei de la Yamaha cu referința stabilită de Maverick Vinales, iar surpriza niponilor s-a numit Franco Morbidelli, ce va folosi de-a lungul sezonului un M1 de uzină, dar cu un număr limitat de update-uri tehnice.

Situația Honda a fost una neclară, neavând timpi competitivi din partea piloților Repsol, Marquez făcând mai mult o evaluare personală la cât de apt pt pilotaj este după intervențiile medicale suferite la începutul anului și concentrându-și mai mult atenția pe găsirea reglajelor de bază a motocicletei, timpii competitivi fiind stabiliți de Cal Crutchlow, și el în covalescență, respectiv Takaaki Nakagami. Lucru important, Jorge Lorenzo a lipsit de la teste.

Surprizele testului malaezian au fost Aleix Espargaro, care a putut rula constant stabilind timpi de top 10, și Tito Rabat, pe un GP18, și el revenit după o accidentare serioasă. 

Punctul negativ al testului care se va prelungi și la Qatar și din păcate și în primele etape ale sezonului a fost constructorul austriac KTM, care este divizat între un Pol Espargaro ce arată pe pistă câștigurile de performanță ale motocicletei, fiind aproape de un top 10 virtual, și restul lumii. Johann Zarco a fost amestecat printre privații codași, la fel ca Andrea Iannone, urmat de Miguel Oliveira și de cel care a fost ultimul de fiecare dată, Hafizh Syahrin. 

Diferențe tehnice majore între KTM Factory și Tech3 nu sunt, austriecii folosindu-se de experiența echipei lui Herve Poncharal, însă Zarco, Oliveira și Syahrin sunt din păcate candidați serioși la ultimele locuri, cel puțin până la debutul sezonului european, la Jerez.

În Qatar ierhahrhiile s-au inversat între Ducati și Yamaha, niponii prin Maverick Vinales fiind de neatins în cele 3 zile de teste, singurii care au fost aproape de Maverick fiind surprinzătorul Fabio Quartararo (Petronas Yamaha) și Alex Rins.

Deși bătuți în timpii pe un tur de circuit, Ducati a fost constructorul ce i-a urmat pe cei de la Yamaha, între Suzuki și Honda fiind dificil de făcut departajarea, aici trebuind să punem în balanță accidentările lui Marquez și Lorenzo, revenit în Qatar, dar fără a face vreo impresie, și relativa lipsă de experiență a lui Rins de la Suzuki, singurul pilot ce a stabilit timpi remarcabili, Joan Mir fiind destul de departe în clasament.

Un plus pentru Yamaha a fost performanța lui Fabio Quartararo, un pilot de la care așteptam puține lucruri în teste, rider considerat norocos pentru postul primit la clasa mare, după o evoluție ștearsă la Moto3 și o victorie norocoasă dar meritată la Moto2 cu un constructor outsider, Speed Up. Un vis ce părea îngropat demult, accederea la clasa mare a devenit realitate pentru francez, care a primit șansa vieții de la Petronas Sprinta.

Franco Morbidelli nu s-a dezmințit nici în Qatar, devansând piloții Ducati conduși tot de Danilo Petrucci, în timp ce Dovizioso a fost devansat iar de Miller și Bagnaia. Să fie acesta un semn de alarmă pentru Andrea și Ducati? Doar cursele ce vor urma ne vor lămuri.

HRC a testat mult și a cules roadele cu Marquez și Lorenzo în top 6 solizi ca prestație în simulările de cursă dar parcă nu într-atât cât să fie o amenințare pentru piloții Yamaha.  Constructorul din Hamamatsu a plusat în plan tehnic, oferindu-i și lui Quartararo în Qatar un M1 2019 folosit în ultima zi de teste din Sepang, model cu care francezul va și concura de-a lungul sezonului.

O ierarhie după testul din Qatar arunca semne de întrebare asupra poziției Ducati, aceștia fiind bătuți pe pistă de HRC și Suzuki, dar nici ceilalti constructori nu sunt foarte siguri de performanțele lor.

Cal Crutchlow, pilot LCR și tester oficial HRC atrăgea atenția în Qatar că motocicleta niponă ar putea să își fi pierdut arma redutabilă în fața concurenței, stabilitatea furcii față. În același timp, Marquez sublinia că îmbunătățirea vitezei pe liniile drepte, un minus în trecut, ar putea cauza probleme în alte compartimente ale motocicletei.  Rămâne de văzut cum se va comporta Honda pe viraje, un aspect de urmărit fiind și comportamentul furcii spate.

La Yamaha, reorganizarea departamentului tehnic, modificări aduse la motor și electronică par să fi eradicat problema acută, comportamentul motocicletei la intrarea în viraje și menținerea unei viteze constante la abordarea acestora, însă ambii piloți de uzină s-au plâns în Qatar de probleme cu accelerația și Rossi în particular de aderență scăzută pe spate.

Ducati pare să continue parcursul început anul trecut, GP19 promițând a fi o motocicletă adaptabilă la orice circuit. Totuși condițiile schimbătoare din Qatar au scos în evidență ceva probleme în rândul piloților, cei de uzină fiind bătuți de privați și nici un reprezentant al constructorului italian nereușind accederea în top 10.

Pronostic Qatar: Maverick Vinales favorit la victorie alături de un pilot Ducati, Danilo Petrucci sau Andrea Dovizioso, rămâne de văzut cum rezistă în cursă piloții Repsol Honda, Marc Marquez și Jorge Lorenzo. De menționat că Jorge ar putea avea nevoie ce câteva curse de adaptare, victoria putând întârzia pana la Jerez. Nu excludem un podium Suzuki cu Alex Rins, fiind de anticipat și posibilitatea apariției în preajma podiumului pentru Francesco Bagnaia, Miller sau Morbidelli. Nu îl uităm pe Valentino Rossi, care în primele curse ale stagiunii va avea posibilitatea să lupte pentru mai mult decât o clasare pe podium. Un top 10 KTM și Aprilia ar fi posibil, dar pentru moment doar prin frații Espargaro. Britanicii speră ca reprezentantul lor, Cal Crutchlow, să fie un candidat serios în lupta pentru podium etapă de etapă și poate va bifa câte un succes. Lucrul acesta este însă mai puțin probabil în Qatar, Cal, asemenea lui Lorenzo având nevoie de încă o lună pentru refacerea completă.

O necunoscută a campionatului dezvăluită de presă pe durata testelor qatareze este dacă echipa Avintia va prinde finala de la Valencia pe grilă, bugetul fiind extrem de fragil, cheltuielile cu achiziția a 2 GP18 pentru Rabat și Abraham dând balanța financiară peste cap. Echipa se bazează în acest moment mai mult pe bugetele celor 2 piloți.

O posibilă ierarhie a constructorilor în prima parte a campionatului: Ducati, Yamaha, Honda, Suzuki, Aprilia, KTM, cu mențiunea că Alex Rins în special poate lupta pentru victorii în anumite curse de-a lungul sezonului.

În lupta Bagnaia, Oliveira, Quartararo pentru titlul de rookie of the year, Bagnaia este favorit cert, Fabio trecând pe un loc secund, în urma problemelor de adaptare la KTM pentru portughezul Miguel Oliveira.

Piloții care vor impresiona cel mai mult de-a lungul sezonului: Rins, Bagnaia și poate vom vedea ceva de la unul dintre cei mai metodici piloți în ce privește pregătirea antrenamentelor înainte de cursă, Tito Rabat.

Concedierea sezonului sperăm să nu se petreacă, dar Andrea Iannone ar fi în pole position, Aprilia fiind ultima sa șansă de a rămâne la MotoGP.

Moto2

La clasa intermediară titlurile vor rămâne probabil în familia Kalex, fiind previzibilă lupta dintre echipele Marc VDS (Alex Marquez / Xavi Vierge) și Ajo KTM (Binder / Martin), o a treia forță fiind Dynavolt Intact GP (Thomas Luthi / Marcel Schrotter).

Pons va miza pe Lorenzo Baldassari, dar trebuie urmărit cu atenție și Augusto Fernandez. Alte mențiuni singulare, Sam Lowes, Jake Dixon care va juca rolul unei punți între British Superbike și motomondial și Marco Bezzecchi.

Remy Gardner și Luca Marini vor trebui să arate că evoluția din teste nu a fost doar un bluf, ci s-au adaptat la clasă și pot lupta constant în top 6 și eventual podiumuri, în timp ce elementul de nostalgie va fi alimentat de Forward MV Agusta cu Dominique Aegerter, cel mai promițător pilot.

O posibilă luptă pentru titlu s-ar putea da între Brad Binder, Alex Marquez, Thomas Luthi și Sam Lowes, dar ar putea interveni și Baldassarri sau unul din piloții veniți de la Moto3, Martin, di Giannantonio, Bezzecchi.

Moto3

Clasa mezină va respira aer proaspăt în 2019, veteranii Kornfeil, Fenati revenit după incidentul intens mediatizat cu Manzi, McPhee, Antonelli, Canet, Dalla Porta, Migno trebuind să se bată cu un nou val de piloți veniți în special din europeanul de viteză CEV Repsol.

Chiar dacă pe grilă există echipe mai vechi cu tradiție, nume importante, Estrella Galicia, Leopard, Pruestel, Gresini, Angel Nieto Aspar, Ajo, SKY VR 46, ordinea finală la Valencia ar putea arăta complet diferit dat fiind necunoscutele în ce privește mai bine de jumătate din grila piloților.

Fenati și Arbolino de la Team O Snipers au dominat testele, impresie bună făcând și Jaume Masia, Alonso Lopez, Rodrigo, Dalla Porta sau Aron Canet, care va concura pentru echipa condusă de Max Biaggi, Sterilgarda Max Racing Team.

Canet este pilotul care a pierdut trenul promovării la Moto2, în care s-au aflat Martin, di Giannantonio, Bezzecchi, Bastianini, trebuind să se impună în acest sezon pentru a mai spera în viitor la schimbarea clasei. 

Jaume Masia și Dennis Foggia își vor relua rivalitatea începută în CEV, unde s-au mai întâlnit ocazional și cu Alonso Lopez. Foggia s-ar putea să aibă viață grea în cadrul echipei SKY VR46 cu coechipierul Celestino Vietti.

Protagoniștii Red Bull Rookies Cup, Can Oncu și Filip Salac nu au impresionat în teste, însă așteptăm să aibă evoluții frumoase în sezon, în special turcul, câștigător wildcard la Valencia, în timp ce Salac va avea de învățat de la compatriotul și veteranul clasei, Jakub Kornfeil.

Britanicii speră ca John McPhee să își depășească condiția de etern ghinionist și că debutantul Tom Booth Amos își va arăta valoarea.

Prezența a 6 reprezentanți ai Japoniei ne trimit cu gândul la perioada de sfârșit a anilor 90 și început de 2000 când clasa mezină de 125cc era dominată de reprezentanții niponi dintre care ne amintim cu plăcere de Ui, Manako, Sakata, Azuma, mulți alții fiind și la clasele 250cc sau MotoGP.

O noutate la clasele mici va fi schimbarea formatului de calificări, trecerea la modelul Q1 / Q2 ca și la clasa mare. Cei mai rapizi 14 piloți după FP3 vor ajunge direct în Q2, restul trebuind să treacă printr-o sesiune Q1 de 15 minute. Cei mai rapizi 4 piloți din Q1 vor avea șansa de a lupta pentru pole position în Q2, sesiune care va avea tot 15 minute.

În România, întregul sezon MotoGP este difuzat de Eurosport 1.