Directorul sportiv al celor de la McLaren Renault, Gil de Ferran, a explicat strategia surprinzătoare din cauza careia, debutantul Lando Norris, a pierdut o poziţie în Marele Premiu al Azerbaidjanului.
Britanicul a fost chemat pentru schimbul de pneuri pe finalul cursei şi a pierdut locul 7 chiar în faţa coechipierul Carlos Sainz, după ce s-a aflat toată cursa în faţa spaniolului.
Norris a pornit de pe locul 7 în cursa de la Baku, pe care a încheiat-o pe poziţia a opta.
Lando Norris se afla pe cauciucuri uzate înaintea intrării Virtual Safety Car-ului, iar oficialul celor de la McLaren a catalogat decizia de a-l chema la boxe drept “agresivă şi defensivă”.
“Aceasta a fost o decizie strategică concepută atât pentru a fi agresivă, cât și defensivă. Am avut un pit stop “gratuit” de care am vrut să profităm. Pentru că nu am concurat vineri a existat o anumită incertitudine dacă pneurile se vor prezenta bine, fiind destul de uzate, în cazul unui Safety Car târziu. A existat o preocupare şi dacă ele vor reuși să reziste bine până la finalul cursei. Făcând un pit stop ne-am protejat împotriva acelei eventualități cu una dintre mașini. Nu s-a întâmplat nimic, dar am vrut să minimizăm riscurile atunci când am avut ocazia să facem acest lucru”, a spus De Ferran.
Lando Norris nu e deranjat de decizia echipei
Lando Norris nu s-a arătat deranjat că a pierdut două puncte din cauza deciziei echipei.
“Nu este un loc ușor pentru a face cauciucurile să funcționeze optim. Principalul lucru care ne-a defavorizat a fost temperatura. A fost o decizie bună pentru noi, o încercare bună a echipei. Eu am pierdut un punct sau două, însă echipa nu a pierdut nimic, aşa că a fost o decizie bună”, a spus pilotul britanic în vârstă de 19 ani.
McLaren Renault a terminat pentru prima oară în acest sezon cu ambele monoposturi în puncte. Carlos Sainz s-a clasat al şaptelea, iar Lando Norris al optulea.
Norris e însă mai bine plasat în ierarhia generală a piloţilor. Este pe locul 9, cu 12 puncte, iar Carlos Sainz e pe 12, cu şase puncte. McLaren este pe locul 4 în clasamentul constructorilor, cu 18 puncte.