Formula 1 Canada: Preview

Iată-ne ajunși și la etapa cu numărul șapte din calendar – Marele Premiu al Canadei, disputat ca de obicei pe insula Notre Dame din Montreal, circuit care pentru 2019 a fost upgradat cu un nou complex de-a lungul pit-lane-ului.

După un MP disputat în Monaco, acolo unde poziția pe pistă este crucială, avem parte de un weekend de cursă pe un circuit devenit deja clasic. Este timpul să ne uităm pe cele două grafice care ne ajută să preconizăm cât de cât cum vor sta lucrurile în acest sfârșit de săptămână.

La capitolul performanță în calificări observăm că Mercedes se menține pe primul loc, iar celelalte echipe se apropie sau se depărtează de lider în funcție de circuit. Ultimul grafic, cel de după calificările din Monaco, ne arată neajunsurile echipei Ferrari pe circuitele lente cu viraje strânse, dar și faptul că Red Bull are un monopost care este ținut pe loc în special de lipsa vitezei de top.

Per total,  se observă cum odată cu MP al Spaniei, Mercedes face un mare pas în față. Gradientul graficului scade odată cu MP al Principatului Monaco însă această scădere deste indusă de faptul că în Principat diferențele între PU-uri nu se mai fac atât de evidente.

Cum rămâne atunci cu cursa din Canada? Schimbăm un pic stitlul și ne vom referi aici doar la primele trei echipe din campionat. În spatele acestora vor avea loc o serie de permutări, dar în intervalul obișnuit de până acum. Cu o singură excepție care trebuie urmărită: Haas F1. Vedeți mai încolo de ce.

Mercedes AMG, este clar, ajunge în Canada drept cap de serie numărul 1. Da, circuitul este diferit față de cel din Spania, unde a dominat clar, apropiindu-se mai mult de cel din Bahrain, circuit pe care Ferrari s-a descurcat cel mai bine în actualul sezon, însă nemții au motive să fie optimiști. Pentru Canada este programat debutul celei de-a doua specificații de PU Mercedes despre care se zvonea că aduce un plus de 20CP. Mie mi se pare această cifră cel puțin trasă de păr, numărul real fiind undeva în jurul a 5 CP cu mențiunea că Mercedes face ceea ce a făcut de fiecare dată în jurul acestei date în ultimii ani. Minoră creștere de putere a ICE-ului, însă ajustare în sus a timpului maxim de rulare cu mapările agresive activate. Să fie oare îndeajuns pentru a înlătura hegemonia Ferrari pe liniile drepte?

Ajungem la Ferrari. Circuitul Gilles Villeneuve este un circuit pe care filosofia low drag s-ar putea să dea roade. Singura necunoscută rămâne însă dacă Ferrari va putea menține temperatura în pneurile față. O rază de speranță există totuși pentru tifosi. În Canada, cuvintele de ordine sunt: eficiență aerodinamică, drag scăzut în condiții de setup aerodinamic cu apăsare medie spre screscută și un PU cu putere cât mai mare care ajută la ieșirea din viraje pe perioadele de tracțiune (cruciale aici). De spus și că un PU puternic permite scăderea câtorva puncte de downforce. Mattia Binotto declara înainte de plecarea spre Canada că pe monoposturile roșii nu vor apărea update-uri care să îmbuntățească semnificativ problemele întâmpinate până acum. Vorbind de update-uri să spunem că italienii au definitivat un calendar potrivit căruia în următoarele patru curse pe monoposturile roșii vor apărea succesiv o nouă aripă față (Franța), o podea revizuită (Austria), diffuser ugradat (Marea Britanie) și în cele din urmă un set nou de bargeboards și turning vanes în Germania. Ca o concluzie legată de Ferrari în Canada, mă aștept ca Scuderia să zboare iarăși pe liniile drepte. Asfaltul este mai abraziv decât în Baku iar virajele lente sunt mult mai puține. Să fie acesta un MP pe care Ferrari să aibă cea mai bună șansă de până acum să lupte cu Mercedes? Vedem…

Red Bull va fi a treia echipă în Canada. Sau cel puțin așa preconizez că va fi. Liniile drepte lungi și perioadele de accelerație nu sunt chiar punctul forte al monoposturilor RB15 însă la cum arată cei din eșalonul 2 nu mă aștept ca piloții Red Bull să trebuiască să privească prea des în oglinzile retrovizoare. Unless…

Haas F1 primește în Canada o nouă suspensie spate cu stabilizator hidraulic, venită direct din fabrica Ferrari. De spus că asemenea echipei italiene și Haas se confruntă cu probleme legate de pneurile Pirelli specificație 2019. Dacă noua suspensie care, nota bene, NU este folosită de Scuderia, va da roade, Haas poate face un pas important în față. Cât de mare? Probabil suficient de mare să se poată bate cu Red Bull. Iar rezultatele vor fi cu siguranță analizate de inginerii Ferrari. Pentru 2020 cel mai probabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published.