Bottas îşi face autocritica: “Nu-mi mai permit astfel de greşeli”

Valtteri Bottas e convins că nu îşi mai poate permite multe weekend-uri precum cel din Marele Premiu al Canadei, dacă îşi doreşte să lupte pentru titlu în acest sezon din Formula 1.

Pilotul finlandez se află la 29 de puncte în spatele lui Lewis Hamilton, care a obţinut la Montreal a cincea victorie din primele șapte curse ale sezonului.

Bottas a terminat cursa pe locul 4- prima clasare a lui Mercedes în afara podiumului din acest sezon – după ce a încheiat calificările doar al şaselea.

Scandinavul regretă erorile din momentele-cheie ale calificărilor.

“M-am simțit foarte bine în Q1 și Q2, în Q2 am avut o idee clară despre cum şi unde să îmbunătățesc, am fost cu adevărat încrezător. Apoi am ajuns la acea greșeală stupidă, unde e clar că am pierdut câteva puncte. Nu pot să-mi permit multe astfel de weekend-uri, dacă vreau să lupt pentru titlu. Trebuie să merg mai departe. Poate că a fost un nou semn să mă trezesc, sigur pot învăța din asta. Gândurile mele sunt deja la Marele Premiu al Franței”, a declarat pilotul lui Mercedes.

Bottas a obţinut punctul bonus la Montreal

Bottas a obţinut bonusul de un punct pentru fastest lap-ul din cursă, însă handicapul faţă de colegul Hamilton s-a mărit după ce britanicul a câştigat ultimele trei Grand Prix-uri şi are cinci victorii în 2019, faţă de două finlandezul.

“Nu am presiune. Sunt foarte mulțumit de cum decurg lucrurile de la începutul anului. Am făcut o greşeală în calificări şi poate că am încercat prea mult s-o repar”, a mai spus pilotul în vârstă de 29 de ani.

Bottas are 133 de puncte în clasamentul general al piloţilor, în care se află pe locul 2, la 29 de puncte în spatele lui Hamilton şi 33 deasupra lui Vettel.