Ferrari e gata să lupte de la egal la egal cu Mercedes în Franţa

Ferrari va avea “câteva progrese mici” la Marele Premiu al Franţei, care va fi esențial pentru definirea direcției de dezvoltare a monopostului său din 2019.

Aflată la mare distanţă în spatele rivalei Mercedes, Ferrari evaluează diferite soluții în tentativa de a concura de la egal la egal cu constructorul german.

Orice nou concept de dezvoltare va dura însă câteva săptămâni pentru a fi pus în practică, au anunţat italienii.

Sebastian Vettel a ratat victoria din cauza sancţiunii de cinci secunde

Ferrari a fost aproape de prima victorie a sezonului în cursa anterioară, din Canada, însă Sebastian Vettel a primit o penalizare de cinci secunde care l-a costat locul 1.

“După cursa din Canada dorim să revenim pe drumul cel bun şi să concurăm cu rivalii noştri din nou. În Franța vom avea câteva evoluții mici, elemente care reprezintă pentru noi un pas util în definirea direcției pe care o vom lua în dezvoltarea mașinii.

Ce vom aduce nou nu va fi soluția pentru problemele noastre, dar feedbackul tehnic pe care îl obținem din aceste evoluții va fi important pentru pașii următori.

Paul Ricard a fost un circuit dificil pentru noi anul trecut și știm că acest tip de pistă nu este foarte favorabil pentru noi, dar nimic nu este imposibil, așa că vom face tot ce ne stă în putință”, a declarat Mattia Binotto, team-principalul celor de la Ferrari.

Ferrari se află la 123 de puncte în spatele lui Mercedes în clasamentul constructorilor după primele șapte etape din 2019, în timp ce Sebastian Vettel e pe locul 3 la general la piloţi, la 62 de puncte în spatele liderului Lewis Hamilton.