USCC Watkins Glen: În fine, Mazda…

De când a debutat formula DPI în urmă cu doi ani, Cadillac a fost forța dominantă, deși au mai prins câteva zile inspirate și Nissan, în perioada relației cu Extreme Speed Motorsports, și Acura. Mazda, însă, a fost oaia neagră. Ori de câte ori o victorie părea a fi la îndemână, fie mașina se autodistrugea, fie piloții dădeau cu piciorul oportunității. Nici măcar asocierea cu legendara echipă Joest n-a produs rezultate pe loc, dar, sâmbăta trecută, ghinionul a fost spart: ajutați atât de un BoP favorabil cât și de o cursă în care strategia le-a ieșit, cei de la Mazda au bifat prima victorie în IMSA din era actuală. Faptul că a fost o dublă face ca reușita să fie cu atât mai dulce pentru John Doonan, omul care a pierdut probabil ani buni din viață văzând cum Mazda ratează victorie după victorie în ultimele sezoane.

Locurile 33 și 53 la general în 2014. Locul 27 la general în 2015. Locurile 5 și 29 la general în 2016. Locurile 3 și 37 la general în 2017. Și, în fine, locurile 10 și 32 la general anul trecut. Acestea sunt rezultatele modelelor Mazda în clasa Prototip și DPI (Daytona Prototype International) de când Grand-Am s-a unit cu American Le Mans Series și rezultatul a fost o serie unică la vârful piramidei întrecerilor de anduranță în SUA. În primii trei ani, echipa SpeedSource Racing a lui Siylvain Tremblay a preparat mașinile care erau, la bază, niște șasiuri Lola B12/80 îmbunătățite de Multimatic. Acestea au fost echipate, în primă instanță, cu niște motoare de 2.2 litri diesel care s-au dovedit a fi atroce și au fost schimbate pentru niște motoare AER turbo de 2 litri care se găsesc și astăzi în mijlocul aspectuaselor prototipuri Mazda RT24-P. Mașinile acestea au fost adesea aproape de glorie, însă mereu a apărut ceva: ba s-au stricat spectaculos, ba au greșit piloții (ca la Laguna Seca anul trecut), ba i-a tras înapoi strategia ca la Sebring în 2018 când au scăpat victoria printre degete. Acum, însă, totul a mers șnur și după șase ore de cursă, John Doonan, șeful Mazda Motorsport, sărea în sus ca un copil pe linia boxelor fluturând un steag cu sigla Mazda și o lingură supradimensionată din lemn pe carse scria „Victorie Certă”.

Startul a fost curat… până s-a ajuns în The Esses

Munca a început încă din calificări, unde Oliver Jarvis a pus Mazda cu numărul 77 în pole, spulberând de-a dreptul recordul existent al circuitului înregistrat anul trecut de Colin Braun. Jarvis a reușit un 1:29.639, cu mai bine de două secunde mai rapid decât etalonul lui Braun din urmă cu 12 luni. Pe doi și trei s-au aflat cele două Acura ale team Penske în timp ce Mazda #55 a fost a patra cu primul Cadillac abia pe linia a treia a grilei de start. Renger van der Zande a fost cel mai rapid pilot GM în calificări, însă omul lui Wayne Taylor a fost la mai 1.1 secunde de pole, dovedind că BoP-ul actual nu avantajează Cadillac-urile care au dominat în 2017 și în 2018. Cel ma rapid prototip din clasa LMP2 a reușit al optulea timp, Gabriel Aubry oprind cronometrul la un 1:31.735 cu care a despărțit plutonul de Cadillac-uri și, totodată, a coborât sub turul de pole a lui Braun deși mașinile de P2 au fost încetinite în momentul în care au fost mutate într-o clasă distinctă de DPI-uri.

Mai jos, în clasa GTLM, un 1:40.799 a fost îndeajuns pentru ca Chevrolet-ul Corvette C7.R cu numărul 3 pilotat de Antonio Garcia să plece primul în cursă. Spaniolul a fost cu 0.3 secunde mai rapid decât Ford-ul pilotat de Richard Westbrook care, inițial, a fost urmat de coechipierul Joey Hand, însă turul acestuia nu s-a pus la socoteală în cele din urmă căci americanul a depășit limitele circuitului. Asta l-a promovat pe Tommy Milner pe poziția a treia în Corvette-ul #3 și pe John Edwards pe patru la bordul unui BMW care a părut competitiv la Watkins Glen. Hand a plecat de pe cinci cu Connor de Phillippi în dreptul său. Porsche-le împărțit de Vanthoor și Bamber care a câștigat în ultimele două curse din IMSA Weathertech Sportscar Championship a plecat de pe ultima poziție, fiind cu 1.4 secunde mai lent decât Corvette-ul cu numărul 4. În clasa GTD, pole-ul a aparținut lui Trent Hindman (Acura #86), liderul ierarhiei în această clasă. El a reușit un 1:44.978 cu care a surclasat-o pe Christina Nielsen care a revenit la bordul celeilalte Acura a Meyer-Shank Racing. BMW-ul Turner Motorsports #96 s-a calificat pe poziția a treia.

Team Penske a completat podiumul în clasa DPI (și la general)

Ca și în 2018, prima trecere prin The Esses s-a lăsat cu victime. De această dată, Corvette-ul cu numărul 4 pilotat de Tommy Milner s-a atns cu Laurens Vanthoor (Porsche #912), care se afla pe interior în partea superioară a S-urilor. Milner a fost trimis în parapet în urma acestui contact ușor, dar destabilizator. După ce s-a oprit, Milner a fost lovit, pe rând, de Porsche-le Pfaff Motorsport #9, de Audi-ul Paul Miller Racing #48 și, cel mai serios, de Mercedes-ul #33 Riley Motorsports pilotat de Ben Keating care, la rândul său, a abandonat pe loc. După restart, Mazda cu numărul 77 s-a păstrat în frunte. La două bucle distanță, Cadillac-ul #31 Whelen/AXR a suferit o pană ciudată, nu a mai putut vira, și a percutat celălalt Cadillac al Action Express, #31 încheindu-și periplul în nisip.

La prima oprire la standuri, cele două Mazda au făcut rocada astfel că echipajul #55 era primul după 60 de minute de cursă, la trei secunde de cel cu numărul 77. Pe trei se afla la acel moment Ricky Taylor în Acura #7 urmat de Renger van der Zande în Cadillac-ul #10 WTR. Cadillac-ul #31 Whelen Engineering/AXR care a suferit acea pană după start a revenit, între timp, pe pistă, dar la două tururi de lider. Kyle Masson se afla în frunte în clasa LMP2 la intrarea în a doua oră a cursei de șase ore (care este și etapa a treia din North-American Endurance Cup). Mai jos, în clasa GTLM, Corvette și-a păstrat avantajul obținut în calificări după ce a scăpat de Ford-ul #67 care a condus imediat după start. Wesbrook a fost încetinit de o problemă la coloana de direcție care, din motive necunoscute, s-a mișcat pe când acesta intrat în Bus Stop. Ford-ul GT este echipat cu o coloană de direcție mobilă care facilitează schimburile de piloți și, totodată, face ca mașina să fie mai primitoare indiferent de înălțimea pilotului. După Bus Stop, în virajul de stânga care urmează, coloana de direcție s-a mișcat din nou, iar Westbrook a rămas blocat în viteza a doua. Toate aceste probleme l-au făcut pe Westbrook să piardă patru poziții.

Aubry a pus ORECA-ul PT în pole și a fost și în echipajul învingător după șase ore de cursă

Următoarele două ore de cursă au evidențiat ritmul fantastic în care pot rula cele două Mazda care au putut să coboare până la 1:30 – în timp ce Cadillac-urile erau la ani lumină în spate ca urmare a modificărilor de BoP care le-au tăiat din putere și cuplu. Ca și la borna primei ore, echipajul #55 se afla la trei secunde în fața echipajului cu numărul 77, cele două mașini ale Team Joest trecând cu bine și peste a treia neutralizare a cursei. Aceasta a venit pe finalul orei a doua când Stephen Simpson a ieșit în decor și a cules și o mașină din clasa GTD în același timp. Aceea nu a fost primul incident al unuia dintre Cadillac-urile JDC-Miller Motorsports, Misha Goikhberg având și el un moment de tulburare în primul său schimb. Momentul celei de-a treia neutralizări a coincis cu o schimbare în strategia echipei Joest care a decis ca cele două Mazde să meargă până la final pe strategii diferite pentru a preveni vreun dezastru.

Pe final, Mazdele au continuat să aibă primul cuvânt, deși Team Penske a încercat (și a reușit) să sară în față cu o strategie curajoasă: mașina #6 a luat la bord mai puțin combustibil la penultima sa oprire pentru a reveni pe traseu în fața ambelor prototipuri ale Team Joest cu puțin peste o oră rămasă pe ceas. La restart (care a fost și ultimul), Acura #6 și-a păstrat poziția, dar Tincknell a trecut de Montoya cu 43 de minute înainte de final, cealaltă Mazda trecând la rândul său de prototipul alb după un ultim pitstop mai rapid. În ultimele minute, #77 și #55 nu s-au luptat ca urmare a ordinelor venite de la boxe, iar ordinea după șase ore a fost următoarea: echipajul #55 (Bomarito/Tincknell/Pla) învingător urmat de cel cu numărul 77 (Jarvis/Nunez/Bernhard). Acura #6 a completat podiumul, iar cel mai bine-clasat Cadillac a terminat pe patru, anume mașina Wayne Taylor Racing #10. Pe cinci a terminat cealaltă Acura în timp ce Cadillac-ul #5 Mustang Sampling a fost abia al șaselea după ce a fost încetinit de niște pagube în urma unui contact (probleme a avut și #55-ul a cărui capotă de pe partea stângă s-a desfăcut, dar nu s-a destabilizat și IMSA nu a obligat pe cei de la Mazda să aducă mașina la boxe).

Corvette Racing a terminat pe doi în clasa GTLM, tăvălugul Porsche fiind iarăși de neoprit

McMurry, Aubry și Lux au învins în clasa LMP2 (poziția a 10-a la general), ei terminând în fața Cadillac-ului JDC-Miller Motorsport #85. Un singur prototip din clasa DPI n-a terminat – Nissan-ul CORE Autosport care a suferit o pierdere de putere după ce Romain Dumas a preluat mașina de la Jon Bennett. Mașina se afla, la acel moment, la un tur în urma liderilor. Celălalt prototip de clasă P2 a avut și el o cursă grea și a terminat la coada plutonului.

În clasa GTLM, Porsche a înviat în partea a doua a cursei, Tandy și Vanthoor aflându-se pe primele două poziții după trei ore. Până la final, acest 1-2 a fost spulberat de un splash-and-dash de șase secunde a mașinii #912 care l-a trimis pe Earl Bamber până pe poziția a șasea. Tandy, însă, a rezistat și a învins la bordul Porsche-ului cu numărul 911 care a adus a patra victorie pentru Porsche Motorsport North-America în ultimele patru curse Corvette-ul #3 pilotat de Magnussen și Garcia a terminat pe doi în timp ce Ford-ul #67 a completat podiumul, acesta din urmă pierzând timp și ca urmare a unei opriri lente în prima parte a cursei. Mai apoi, mașina care a purtat și la Watkins Glen livery-ul de la Le Mans (combinația roșu/bleu care aduce aminte de Ford-ul Mk. II cu numărul 1 de la Le Mans 1966), a rămas pe pistă pe parcursul celei de-a patra neutralizări și a urcat pe prima poziție. Westbrook, însă, nu i-a putut ține în urma sa pe Tandy și Garcia pe un circuit pe care-l descrie ca fiind „al Ford-ului”, britanicul adăugând că este rezervat când vine vorba de șansele GT-urilor la Mosport, un circuit care nu se pliază pe modelul înscris de Chip Ganassi Racing.

Meyer-Shank a învins prin echipajul #86 în clasa GTD

Următoarea etapă din IMSA Weathertech Sportscar Championship va avea loc chiar weekend-ul viitor la Canadian Tire Motorsport Park (Mosport).

Rezultate complete aici

Surse foto: IMSA, Team Penske, Chip Ganassi Racing, Corvette Racing

Bucurie de nedescris pe podium pentru Mazda Team Joest