USCC Lime Rock: Ford încheie dominația Porsche cu o strategie curajoasă

Două ore și 40 de minute. Nicio neutralizare. Un pluton care a numărat 21 de mașini, toate cu aceeași dorință de a rămâne în tur cu liderul. Circuitul Lime Rock Park care măsoară doar 2.4 kilometri. O căldură toropitoare combinată cu o umiditate peste limitele obișnuite. Toate acestea au contribuit la întrecerea spectaculoasă la care am asistat sâmbătă, una pe care a pierdut-o Porsche din mână deși cei de la Ford s-au faultat singuri. Mai jos, la clasa GTD, hârjoanele de pe pistă din ultimele minute au continuat pe Twitter.

În 1971, când s-au organizat primele curse sub egida International Motor Sports Association (IMSA), grila era întregită de diverse turisme care făceau program dual, luând parte și în Trans-Am, și de GT-uri precum Porsche 911, 914 sau Chevrolet Corvette. Peste ani, aceste GT-uri au evoluat fantastic, în 1978 fiind permisă înscrierea modelelor de Grupa 5 într-o nouă clasă – GTX, sau GT Extreme, care ducea cu gândul la nivelul poate exagerat al modificărilor. Mai apoi, în 1980, a apărut și primul prototip pe grilă, un bătrân Chevron de Grupa 6 al cărui acoperiș fix și parbriz erau, în fapt, o lunetă de Chevrolet Corvette C4. Abia din 1982 a fost introdusă clasa GTP care a înlocuit GTX, P-ul venind, evident, de la „Prototype”. Din acel moment a început era de vis a prototipurilor în America de Nord, eră din care ne amintim și astăzi de duelurile clasice dintre Nissan, Jaguar, Porsche și ceilalți. Tradiția prezenței prototipurilor pe grilele campionatului guvernat de IMSA nu a fost dată uitării nici când clasa GTP s-a prăbușit sub propria-i greutate, la finele lui 1993.

Mai apoi, American Le Mans Series (ALMS), succesorul de drept al IMSA GT Challenge, a primit și el cu brațele deschise prototipuri asemeni celor care concurau la Le Mans în acea vreme. Mai recent, de când s-a unit Grand-Am, campionatul pentru mașini sport al NASCAR, și ALMS, apropierea față de FIA, ACO și Le Mans s-a redus căci în clasa prototipurilor și-au dat întâlnire modele diverse, atât Daytona Prototypes cât și mașini de clasă LMP2. În prezent, IMSA și-a impus formula proprie, DPi, ca și clasă de top, iar prototipurile par a avea în față un viitor luminos cu a doua generație DPi venind în 2021. Cu toate acestea, clasele GT-urilor n-au fost uitate niciodată, deși a existat acest reviriment al prototipurilor într-un campionat altminteri gândit pentru turisme și GT-uri. Însă epoca ALMS nu a fost martora niciunei întâlniri dedicate, ca pe vremuri, în exclusivitate GT-urilor – asta s-a întâmplat abia după 2014.

În 2019, avem două etape la care participă doar clasele GTLM (GTE-Pro/Am din WEC) și GTD (GT3 oriunde altundeva sau SP9/A6 în VLN/24H Series). Prima a avut loc la finele săptămânii trecute și a oferit spectacol la cote maxime de la început până la sfârșit, cursa desfășurându-se fără vreo neutralizare la fel ca și-n 2017. Mai urmează în calendar și etapa de la Virginia International Raceway (VIR) care, la fel, este deschisă doar GT-urilor.

Startul văzut de pe podul care străbate Sam Posey Straight

În calificări, belgianul Laurens Vanthoor, pilot de uzină Porsche încă din 2017, a înregistrat primul său pole position în istoria participărilor în IMSA cu un tur în 49.133 cu care l-a surclasat pe Nick Tandy care a fost cu doar 0.052 secunde mai lent în mașina cu numărul 911. Înaintea acestei întreceri, echipajul 912 avea în dreptul său trei victorii de etapă, iar #911 doar două, lupta pentru titlu dându-se, în mod realist, între aceste două mașini înscrise de Porsche Motorsport North America. Pe trei s-a găsit Connor de Phillippi (BMW #25), linia a doua fiind completată de Dirk Mueller (Ford #66). Cele două Corvette C7.R au umplut linia a treia.

La GTD, un 00:51.456 l-a propulsat pe Trent Hindman la vârful foii cu timpi pentru a treia oară în acest sezon. Astfel, pilotul Meyer-Shank Racing de pe mașina #86 a stat în fața Mercedes-ului Riley #33 pilotat de Ben Keating (00:51.472). Corey Lewis (Lamborghini Paul Miller Racing #48) și Robby Foley (BMW Turner Motorsports #96) au plecat de pe locurile 3 și 4, întreg plutonul fiind despărțit de doar 0.8 secunde după ce s-au scurs cele 20 de minute ale sesiunii.

Sezonul acesta chiar n-a fost al lui Ben Keating

Cursa care a urmat tot sâmbătă, la interval de câteva ore după calificări, a fost de excepție. Vă încurajez, încă de acum, să vizionați cursa integral pe canalul oficial IMSA căci niciun raport nu poate transpune cu acuratețe această întrecere care, pur și simplu, te-a ținut cu sufletul la gură de la un capăt la altul. Porsche a rămas pe poziții după start și și-a creat un avans confortabil înainte de a intra pentru prima oară la boxe. Văzând acestea, inginerii din tabăra echipei lui Chip Ganassi au realizat că nu vor putea să învingă cele două Porsche de uzină dacă merg pe aceeași strategie și au decis ca cele două GT-uri să oprească de trei ori la boxe, cu speranța că pneurile mai noi îi vor ajuta pe piloți să surmonteze un eventual decalaj creat de oprirea suplimentară – Porsche a mers pe o strategie cu două opriri.

Primele două stint-uri au fost destul de liniare în ceea ce privește situația la vârf, deși am avut destule momente tensionate, mai ales în trafic, și destule lupte în a doua jumătate a plutonului între cele două BMW-uri și cele două Corvette care au fost pe planul în cursă. Cele două Porsche au oprit pentru a doua și, respectiv, ultima oară în tururile 113 (#911) și 117 (#912, o oprire amânată prea mult, Bamber căzând pe patru încă de dinainte de a opri). La acel moment, când Bamber a intrat la boxe, Ford-ul #67 pilotat de Westbrook bifase deja oprirea cu numărul doi de 25 de tururi. Englezul a trecut în frunte pe când mai era mai puțin de o oră din cursă și a trebuit apoi să-și creeze un avans destul de mare pentru a-i permite să mai vină încă o dată la boxe. Cele două Porsche, care rulau în așa fel încât să nu rămână fără combustibil pe final, nu au ținut pasul și, când Westbrook a oprit a treia oară, cu 42 de minute înainte de final, #911 și #912 rulau la aproximativ 42 de secunde în spatele liderului.

BMW-ul Turner a tras cu dinții și, cu ceva noroc, a prins din nou podiumul

Oprirea mașinii din frunte n-a fost nici pe departe perfectă, mecanicul de la roata dreapta-față împiedicându-se de roata pe care tocmai a scos-o, care s-a lovit de peretele interior al boxelor și a revenit în calea sa când acesta încerca să pună roata nouă în loc. Această mică greșeală a costat echipajul #67 aproximativ cinci secunde și, mai important decât atât, prima poziție. Cele două Porsche se aflau la câteva secunde în față în momentul în care Westbrook a revenit în frunte, pe poziția a patra, pe trei fiind Fassler – ambele echipaje Corvette Racing au tras la rândul lor de stint-uri, dar pariul n-a fost câștigător, C7-R-urile terminând pe locurile 5-6 la GTLM.

Westbrook a reușit, cu greu, să-și facă loc printre cele trei mașini din față. Depășirea care l-a readus pe prima poziție a venit cu doar 10 minute rămase, Bamber fiind trimis pe doi după ce Ford-ul a atins de câteva ori partea posterioară a mașinii #912. Evident, ratarea victoriei n-a fost atât de importantă pentru Porsche în ceea ce privește lupta la titlu, dar continuarea șirului de cinci victorii ar fi fost ceva plăcut pentru CORE Autosport și Porsche North America. Victoria lui Westbrook și a coechipierului Ryan Briscoe vine după o secetă de aproape un an pentru Chip Ganassi Racing căci ultima victorie reușită de un Ford GT a fost consemnată în august 2018, la Road America.

Pfaff Motorsport la prima lor victorie – să sperăm că va duce și la o creștere în vânzările de tricouri în carouri

Între timp, prin clasarea pe poziția secundă, Vanthoor și Bamber și-au extins la opt puncte avansul în clasamentul piloților în fața coechipierilor Patrick Pilet și Nick Tandy. Aceștia din urmă au terminat abia pe patru după ce au fost depășiți și de Ford-ul #66 (Hand/Mueller) pe final. Cele două BMW M8 GTLM au terminat la coada plutonului deși, la un moment dat, se aflau în fața ambelor modele Corvette.

La clasa GTD, lupta a fost cel puțin la fel de intensă, mai ales că aici, pe un circuit atât de scurt, nimeni n-a vrut să piardă un tur astfel că momentele în care steagurile albastre au fost ignorate au fost multiple – și au cauzat câteva incidente. Primul schimb i-a aparținut poleman-ului Trent Hindman care a condus fără probleme înainte de a veni la boxe pentru prima dată. În a doua treime a cursei de două ore și 40 de minute, însă, s-au alipit luptei la vârf și Mercedes-ul #33, și modelul Porsche #9 al Pfaff Motorsport. Bleekemolen, care a preluat mașina vopsită în culorile Wynn’s de la Ben Keating, a trecut de Acura #86 înainte de intrarea în a doua jumătate a cursei. Pilotul olandez a fost, apoi, încurcat de Acura #57 înscrisă tot de Meyer-Shank Racing. Katherine Legge, care pilota la acel moment, încerca din răsputeri să nu piardă un tur în fața liderului Bleekemolen în speranța că, după a doua oprire, o potențială neutralizare ar arunca-o înapoi aproape de vârf. Însă Legge nu avea ritmul necesar pentru a se dezlipi de Bleekemolen care, la rândul său, nu putea trece de NSX-ul sponsorizat de CAT pe un circuit pe care era periculos să părăsești trasa ideală din cauza depunerilor.

Corvette Racing pe locurile 5-6… victoria cu numărul 100 pe pământ american se lasă așteptată

Până la urmă, Bleekemolen a pierdut prima poziție în favoarea lui Mario Farnbacher (coechipierul lui Hnidman) și s-a prăbușit până pe nouă până la final (un derapaj pe când se lupta pentru ultima poziție pe podium cu Bill Auberlen și, apoi, o pană au contribuit la asta). Farnbacher și-a creat un avans aparent liniștitor după ce a urcat pe prima poziție în turul 110, dar juniorul Porsche Dennis Olsen l-a vânat vânat cu succes și a trecut de acesta cu nici trei minute rămase pe ceas pe fondul degradării pneurilor la mașina #86. Farnbacher a încercat să revină, dar n-a putut trecere de Olsen pe Sam Posey Straight, iar diferența dintre cei doi la linia de sosire a fost de doar 0.010 secunde. Pfaff Motorsport a reușit prima victorie la clasa GTD, Acura a terminat pe doi și BMW-ul Turner Motorsports a completat podiumul. Pentru Acura este important că Hindman și-a mărit și mai mult avansul în ierarhia piloților.

Următoarea etapă a sezonului din IMSA Weathertech Sportscar Championship va avea loc pe cel mai lung circuit din calendar, Road America (Elkhart Lake, Wisconsin), în weekend-ul 2-4 august. VIR este etapa care urmează, mai precis în data de 25 august.

Acura se îndreaptă pe drum drept spre titlu, dar roata se poate întoarce încă

Rezultate complete aici

Surse foto: IMSA, Corvette Racing