Arabia Saudită vrea cursă în Formula 1 din 2021

Oficiali saudiţi şi reprezentanţii companiei care deţine Formula 1 au demarat discuţii privind posibilitatea desfăşurării unei etape a Campionatului Mondial în Arabia Saudită.

Conform Reuters, pe marginea acestui proiect urmează să se pronunţe şi şefii echipelor din “Marele Circ”.

The Times susţine că şefii Formulei 1 şi echipele participante la competiţie vor cere mai întâi garanţii privind respectarea drepturilor omului, egalitatea între sexe şi libertate pentru mass-media înainte de a intra în discuţiile pe fond.

Jurnaliştii britanici cred că, în cazul în care negocierile se vor finaliza cu succes, prima cursă ar putea avea loc în Arabia Saudită în 2021.

Formula 1 ar putea avea 24 sau chiar 25 de curse în calendar

Extinderea calendarului actual, cu 21 de curse, la 22 de curse în 2020 și chiar mai multe în 2021 stârneşte deja controverse în “Marele Circ”.

“Pentru 2021 discutăm în acest moment pentru 24 de curse”, a declarat șeful Ferrari, Mattia Binotto.

“Suntem foarte îngrijorați de perspectiva de a avea 24, 25 de curse în calendar. Să cerem oamenilor care lucrează pentru noi să călătorească atât de mult va fi foarte dificil.

Aducerea elementelor noi pentru 25 de curse ar aduce și mai multă presiune asupra afacerilor noastre, astfel încât pentru mine este o îngrijorare imensă”, a spus şi şefa celor de la Williams F1, Claire Williams.

Orientul Mijlociu găzduieşte deja două curse în Formula 1, la Sakhir, în Bahrain, şi Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

Cursa din Bahrein, introdusă încă din 2004, a fost a doua etapă a sezonului 2019, după Australia, iar cea din Abu Dhabi va înceia anul competiţional.