Marele Premiu al Mexicului rămâne şi după 2020 în Formula 1

Marele Premiu al Mexicului va fi şi anii viitori în calendarul CM de Formula 1.

Primarul capitalei Mexicului, Ciudad de Mexico, Claudia Sheinbaum, a anunţat  că Grand Prix-ul Mexicului va avea loc şi după 2019, fără a beneficia de fonduri publice, după luni de negocieri cu Liberty Media, deţinătorul drepturilor comerciale ale Formulei 1.

Unul dintre şefii FIA va semna acordul cu guvernul din Ciudad de Mexico.

Actualul contract, valabil din 2015, expira în acest an şi nu se cunoaşte încă durata noii înţelegeri.

“Este o veste bună pentru oraş, graţie unui grup de oameni de afaceri care au făcut acest lucru posibil, pentru că de data aceasta, oraşul nu investeşte nicio resursă publică. Această competiţie aduce turismului venituri şi o bună imagine ţării”, a declarat primarul capitalei Mexicului.

Guvernul nu reuşise să semneze un nou contract pentru cursa din Mexico City

În cursul primei jumătăţi a anului, guvernul mexican nu a ajuns la un acord cu promotorul Formulei 1 pentru a reînnoi Grand Prix-ul Mexicului pentru următorii cinci ani.

Administraţia federală nu a acceptat să plătească 800 de milioane de pesos (aproximativ 35 de milioane de euro), sumă necesară pentru a găzdui cursa în următorii cinci ani.

Administraţia din capitală, condusă de Sheinbaum, ar fi acceptat însă posibilitatea de a investi 400 de milioane de pesos (17,5 milioane de euro).

Primele trei ediţii ale Marelui Premiu al Mexicului (2015, 2016 şi 2017) au generat peste 30.000 de locuri de muncă şi încasări de aproape două miliarde de euro.

FIA consideră că cele patru ediţii ale Grand Prix-ului (2015, 2016, 2017 şi 2018) au fost cele mai bune din an – evenimentul a fost transmis în 185 de ţări.