Carlos Sainz, gata pentru o nouă provocare: “Simulatoarele sunt suficient de avansate”

Spaniolul Carlos Sainz e convins că simulatoarele sunt suficient de avansate pentru ca piloţii să nu simtă că vor avea mai puţine zile de teste pe circuite, în condiţiile anunţatei creşteri a numărului de curse la 22, din 2020, după introducerea cursei din Vietnam.

Fiecare pilot are dreptul la doar trei unități de putere pe sezon, iar un număr de echipe au fost deja penalizate pentru depășirea numărului limită deşi se află doar la jumătatea sezonului.

“Formula 1 se va adapta circumstanțelor. Cred că, în zilele noastre, cu ajutorul simulatoarelor și instrumentelor de simulare, vom putea să ne adaptăm. Vom fi pregătiți. nu cred că va fi o problemă mare pentru piloţi sau echipe”, e convins pilotul iberic al lui McLaren.

Red Bull a cerut ca zilele de teste să rămână aceleaşi, cu o creştere la patru unități de putere pe an pentru fiecare pilot, însă echipele de fabrică s-au opus acestei propuneri, deoarece aceasta ar implica o creştere a costurilor pentru clienţii lor.

Orice schimbări ulterioare către dezvoltarea virtuală ar necesita cheltuieli suplimentare. Alfa Romeo nu are un simulator, în timp ce Haas a recunoscut că propriul său simulator este departe de perfecţiune.

“Acest lucru poate reduce costurile. Dacă economiseşti într-o singură zonă, vei cheltui probabil mai mult în simulatoare și instrumente de simulare”, crede Sainz.

Carlos Sainz este pe locul 7 în clasamentul general al piloţilor, cu 58 de puncte, iar McLaren e a patra în ierahia constructorilor, cu 82 de puncte.