BSS Hungaroring: Finală tensionată câștigată de Mercedes-AMG AKKA ASP, titlul merge la Lamborghini

Ultima etapă a Blancpain GT World Challenge Europe (am păstrat formula „BSS” în titlu din criterii de uniformitate vizuală) a venit și a trecut la fel de repede ca și precedenta, SRO oferindu-ne pe tavă două etape în șapte zile – aproape neverosimil în condițiile în care între prima rundă din mai de la Brands Hatch și runda numărul trei de la Zandvoort din iulie au fost mai bine de două luni. Această ultimă etapă s-a desfășurat ca un „what if…” la vârf pentru echipajul-vedetă al AKKA ASP format din Raffaele Marciello și Vincent Abril în timp ce, mai în spate, Black Falcon și Orange 1 Team FFF Racing s-au luptat la baionetă pentru titlu până în ultimele tururi ale ultimei curse – și lucrurile încă se pot schimba!

Povesteam acum câteva zile că în acest an n-a dominat nimeni în seria de sprint europeană de sub umbrela Blancpain GT. W Racing Team a câștigat de câteva ori, AKKA ASP prin mașina #88 a avut un început de sezon teribil de prost, iar revenirea a venit prea târziu și toate astea au deschis ușile unor cupluri de piloți care au dat dovadă de constanță: Marco Mapelli și Andrea Caldarelli din Lamborghini-ul #563 al Orange 1 Team FFF Racing și Luca Stolz și Maro Engel din Mercedes-ul AMG GT GT3 cu numărul 4 înscris de Black Falcon. După prima cursă de pe ‘Ring, Mapelli și Caldarelli aveau un avans de șase puncte în ierarhia Blancpain GT World Challenge Europe, dar conduceau și în clasamentul combinat. Apoi a venit un podium în cursa a doua și italienii au mai adăugat două puncte zestrei care-i distanța de cei doi nemți ai uzinei din Stuttgart (ocupanții locului al treilea primesc 9.5 puncte în timp ce cei de pe locul patru primesc doar 7.5 puncte). Acest avans nu era în niciun caz insurmontabil, dar Stolz și Engel trebuiau să se achite exemplar de sarcina calificărilor și apoi să încerce să termine cât mai în față și, totodată, cât mai departe de echipajul #563.

Startul în cursa a doua a fost curat, dar au existat incidente în primul tur

În prima sesiune de calificări, Raffaele Marciello a reușit un 1:43.049 cu care a pus mașina AKKA ASP #88 în pole în fața modelului identic cu numărul 4 al Black Falcon. Mirko Bortolotti a fost al treilea cu Ricky Collard (Aston Martin R-Motorsport #76) și Kelvin van der Linde (Audi Attempto Motorsport #66) completând top 5-ul. Rezultatele în Q2 au fost similare: Abril a mers chiar mai repede decât Marciello reușind să-i pună la respect pe toți rivalii săi din clasa Pro în drumul spre pole în cursa 2, Engel a pus al patrulea cel mai rapid, fiind mai lent decât coechipierul Stolz, iar Engelhart a fost pe doi în fața Audi-ului #1. Lucrurile au stat mai puțin bine pentru Orange 1 Team FFF Racing. Mapelli a fost abia al optulea în Q1, iar cel mai rapid tur al lui Caldarelli din Q2 a fost șters cu buretele deoarece italianul a depășit limitele circuitului, motiv pentru care mașina a pornit abia de pe poziția a 13-a la general în cursa a doua de duminică. În aceste condiții, cei de la Black Falcon se puteau considera mulțumiți. În fond, dacă Engel și Stolz ar fi terminat pe doi în a doua cursă, ar fi strâns 12 puncte, o recoltă bună dat fiind faptul că Mapelli și Caldarelli trebuiau să urce trei poziții pentru a lua ceva – 0.5 puncte pentru poziția a 10-a. Lucrurile n-au fost, însă, așa simple precum și-ar fi dorit jumătatea germană care s-a duelat pentru titlu.

Ploaia a revenit după ce a amenințat și sesiunile de calificări (a plouat în seara de dinainte, dar calificările s-au desfășurat pe asfalt uscat), iar prima cursă a început sub safety car. După circa nouă minute, plutonul a fost eliberat și Marciello a avut grijă să nu fie depășit de Engel. Italianul a reușit să se depărteze de german care, în schimb, a avut de furcă cu Mirko Bortolotti. Curând, pilotul de uzină al Lamborghini a trecut de Mercedes-ul cu numărul 4, ordinea în top 3 rămânând intactă până la finalul primului schimb când s-a intrat la boxe. După opriri, Stolz s-a luptat din răsputeri să treacă de Engelhart pe o pistă pe care era greu să ieși de pe linia în uscare chiar și dacă aveai pneuri pentru asfalt ud din cauza debris-urilor. Totuși, în ultimul tur, Stolz și-a luat inima în dinți și, după ce s-a lipit de mașina #63 prin primele două sectoare, a trecut de Engelhart cu doar câțiva zeci de metri înainte de finish, în ultimul tur al cursei, pentru a termina pe poziția a doua și a-și trece în contul său și al lui Engel 12 puncte.

Ploaia a udat prima jumătate a cursei de sâmbătă

Marciello și Abril au câștigat, diferența dintre cele două Mercedes-uri la finele cursei de o oră fiind de nici 2.5 secunde. Attempto Racing (van der Linde/Schmidt) a terminat pe patru în fața echipajului #63 și pe cinci s-a aflat chiar cuplul Mapelli/Caldarelli. Acesta din urmă, care este și șeful echipei Orange 1 Racing (Team FFF face referire la echipa sponsorului principal nipon cu care s-au alăturat în acest an Orange 1, anterior parteneri ai Team Lazarus), a trecut de Aston-ul R-Motorsport #76 pilotat de Hugo de Sadeleer pentru a culege șase puncte prețioase (de trei ori mai multe decât ar fi strâns dacă ar fi rămas pe poziția a opta de unde a plecat mașina #563). La Silver Cup, învingători au fost Nico Bastian și Thomas Neubauer (AKKA ASP) și la Pro-Am tot un echipaj al echipei lui Jerome Policand a avut câștig de cauză, anume acela format din  Jim Pla și Jean-Luc Beaubelique.

Astfel, după cursa de sâmbătă, Mapelli și Caldarelli conducea în continuare în clasament, dar aveau de partea lor un avans de doar două puncte și aveau în față o sarcină grea: să-și păstreze avansul și așa plăpând deși porneau în cursa a doua cu 11 locuri mai jos decât rivalii direcți la titlu. Calcule se făceau de zor și la Silver Cup unde, după prima cursă, trei echipaje mai aveau șanse matematice la titlu: Bastian și Neubauer aveau un avans de 9.5 puncte în fața piloților Attempto Racing Dontje și Drudi, dar de Sadeleer și Vainio (R-Motorsport #62) ar fi putut să ia titlul dacă primele două echipaje ar fi ratat zona punctelor complet în cursa a doua. La Pro-Am, lucrurile erau mai simple căci Phil Keen și Hiroshi Hamaguchi (Orange 1 Team FFF Racing) se bucurau de un avans de 12 puncte în fața celor mai apropiați urmăritori de la Rinaldi Racing.

Grasser Racing ar putea decide destinatarul final al titlului la clasa Pro în acest sezon

Ca și în prima cursă, echipajul cu numărul 88 de concurs a plecat ca din pușcă și dus a fost, lăsând restul plutonului într-un nor de fum (cursa a doua s-a desfășurat pe o pistă uscată). În spate, s-au dat lupte grele pentru fiecare poziție. Engel n-a putut trece de Engelhart, dar Caldarelli s-a mișcat mult mai bine în spate. Atât de bine încât, după o oprire-ultra rapidă (cu două secunde sub timpii rivalilor direcți), Mapelli a revenit pe pistă pe poziția a patra la general, în spatele lui Luca Stolz care a urcat pe trei după ce WRT s-a bâlbâit la standuri. Cum Stolz n-a putut trece în schimbul său de Bortolotti, care a ținut de poziția a doua pentru Grasser Racing, ordinea la final a fost Mercedes #88 – Lamborghini #63 – Mercedes #4 – Lamborghini #563. Cu acest nou podium, Engel și Stolz au mai cules 9.5 puncte, dar și Mapelli și Caldarelli au primit 7.5 puncte. Astfel, diferența de două puncte s-a evaporat, dar titlul tot la italieni s-a dus căci cei doi au bifat două victorii stagionale în 2019 față de doar una aflată în dreptul lui Stolz și Engel. Echipa Orange 1 FFF a celebrat și titlul de la Pro-Am pentru Hamaguchi și Keen după ce Ferrari-ul #333 Rinaldi Racing (care oricum primise o penalizare de trei poziții pe grilă) a fost eliminat din cursă în chiar prima buclă după un acroșaj.

Toată această petrecere s-ar putea, însă, să se transforme într-un vis urât pentru Orange 1 Team FFF Racing și asta departe de pistă, fără ca măcar să fie ei implicați. Titlul la clasa Pro ar putea merge la Black Falcon dacă Grasser Racing pierde apelul făcut după a doua sesiuni de calificări de la Zandvoort din care mașina #63 a fost descalificată. În cursa a doua, Engelhart și Bortolotti au terminat pe poziția a doua, cu două locuri în fața lui Engel și Stolz, Caldarelli și Mapelli clasându-se abia pe șapte. Dacă Grasser pierde apelul, mașina #63 este exclusă din clasamentul cursei secunde din Olanda și, astfel, #4 urcă pe trei și #563 pe șase. Două puncte ar fi așadar adăugate în dreptul totalului de 92.5 puncte strâns de germani, dar italienii ar mai primi doar 1.5 puncte și n-ar mai fi nevoie de tie-break, Maro Engeli și Luca Stolz devenind campioni la o diferență minimă de 0.5 puncte – fără ca vreunul dintre echipaje să fie implicat în această decizie „la masa verde”!

Rinaldi Racing nici n-a putut lupta la titlul la Pro-Am în cursa a doua

Nu se știe, la ora scrierii acestui articol, când va avea loc audierea recursului celor de la Grasser, dar comentatorii au spus în timpul întrecerii de duminică că ar putea avea loc chiar săptămâna aceasta. Până atunci, rezultatele rămân provizorii, deși Orange 1 Team FFF Racing au celebrat deja câștigarea titlului, au ridicat cupele și cecurile și toate artificiile au bubuit deja…

În fine, mai trebuie spus că, dacă rezultatele rămân cele pe care le știm deja, înseamnă că Engel/Stolz și Caldarelli/Mapelli se vor duce la Barcelona, unde are loc ultima etapă a Blancpain GT Series Endurance Cup la egalitate de puncte în vârful ierarhiei combinate Blancpain GT Series. Dacă nu, nemții vor merge în Spania cu acel avans de 0.5 puncte, dar totul pleacă de la zero acolo căci învingătorul ia 25 de puncte și tot așa până la ocupanții poziției a 10-a care iau un punct (se ia un punct și pentru pole position). Cursa de trei ore de la Barcelona are loc pe data de 29 septembrie.

Campionii la Pro Cup – Silver Cup – Pro-Am Cup

Rezultate cursa 1 aici

Rezultate cursa 2 aici

Sursă foto: Blancpain GT Series